Plajele Constanței de altădată nu aveau nume sofisticate cum au cele din ziua de azi, însă, au reușit să intre în istoria orașului. Unele dintre ele au dispărut, de altele ne putem bucura și acum, ba chiar și-au păstrat același nume. Mamaia, Tataia, Trei papuci, Duduia, domnița Ileana sau Plaja de la Vii, toate au povești interesante, prea puțin cunoscute de constănțeni și de turiști.
Pe plajele Constanței de odinioară, englezii se bucurau de băi de soare
Povestea plajelor moderne începe cu englezii, care au ajuns în Kiustenge în 1857.

Plaja de la Vii, primul stabiliment modern al Constanței
Cea mai cunoscută și mai folosită plajă a orașului Constanța între anii 1878 și 1900 a fost Plaja de la Vii. Situată atunci pe valea portului, în zona Abator – Far, până la Poarta 5, celebra plajă a făcut loc Portului Constanța.

La Plaja de la Vii se ajungea cu trenul
Plaja de la Vii era o limbă de nisip foarte frumoasă, străjuită de înălțimile văii portului.

Fiul lui Ion Creangă, om de afaceri pe Plaja de la Vii
Pe celebra plajă de la Vii a făcut afaceri și fiul lui Ion Creangă. Dacă tatăl său a fost scriitor și a rămas în istoria literaturii române, fiul, ”căpitanul” Creangă a fost un prosper om de afaceri. El făcea produse de patiserie, pe care le vindea pe Plaja de la Vii celor care ajungeau pe modernul stabiliment, a mai spus publicistul Cristian Cealera.
Plaja de la Vii închisă din cauza poluării din Portul Constanța
în 1896 au debutat ideea de modernizare și lărgire a Portului Constanța, iar în 1899 a venit Anghel Saligny, care a început lucrările. Această modernizare a durat până în 1909, când a fost inaugurat Portul Constanța. În această perioadă, 1899-1909 portul și-a schimbat total fața. Au avut loc lucrări masive și din acest motiv s-a ajuns și la crearea unei stații de petrol, care a fost poziționată în zona turistică de atunci a Constanței. Din cauza poluării, Plaja de la Vii nu a mai fost vizitată, deoarece cu greu se putea respira din cauza vaporilor de la stațiile de produse petroliere din acea zonă.
Mamaia a luat locul plajei de la Vii
Închiderea Plajei de la Vii a determinat administrația constănțeană să găsească o soluție. Era nevoie de plaje moderne, iar Constanța era un oraș care prospera din toate punctele de vedere. Orașul de la malul mării devenise stațiune balneoclimaterică, unde veneau oameni din toate colțurile țării.


Regina Maria îndrăgostită de plaja Mamaia
Stațiunea s-a dezvoltat mai mult, după ce Regina Maria a dorit să fie construită acolo, Vila Regală sau Palatul Regal din Mamaia. Imobilul a fost inaugurat în 1926, fiind a treia reședință regală din Constanța, după Palatul Regal și Cuibul Reginei. Regina Maria a fost în Mamaia de multe ori și s-a îndrăgostit de sălbăticia acelei zone. Deși în 1923 a demarat lucrările la Vila Regală, ea nu a stat acolo, pentru că ulterior a descoperit zona Balcic, un loc și mai sălbatic, de care s-a îndrăgostit iremediabil, în care a stat până la moartea sa.
Plaja Duduia și legendele sale
O altă plajă populară la sfârșitul sec. al XIX-lea și în primii ani ai sec. XX era Plaja Duduia. Aceasta se afla pe o jumătate din actualul Port Tomis, numit la acea vreme Golful Pescarilor sau Golful delfinilor, fiind locul în care pescarii își țineau bărcile.
”În acel golf se afla o plajă foarte cochetă. Știm că plaja a fost obținută la licitație de un întreprinzător local, iar în anul 1900, Plaja Duduia deja funcționa. Sunt câteva povești și legende interesante legate de plaja Duduia. De fapt, plaja a căpătat acest nume, pentru că Duduia era soția administratorului, o femeie care se ocupa de foarte multe lucruri. Ea tăia biletele de intrare, se ocupa și de administrarea plajei, dar se spune că ar fi fost foarte frumoasă și mulți dintre tinerii care mergeau la plajă erau îndrăgostiți de Duduia. Iată că, soția administratorului de plajă a rămas în istoria Constanței sub acest nume și există consemnări în arhive despre plaja Duduia, unde ajungeau foarte mulți oameni”, am aflat de la publicistul Cristian Cealera.
Tot Cristian Cealera spune că, potrivit unei legende care circula printre pescari, în anumite seri, aceștia puteau vedea plimbându-se pe plaja pustie, în sezonul rece, o femeie înveșmântată în alb. Ei credeau că putea fi o fantomă și că de la acea duduie în alb ar veni numele plajei, pentru că nu se știa ce căuta și de ce bântuia femeia nisipul acelei plaje.
Plaja de lângă Cazino, preferată de turiștii ajunși în zonă
Existau plaje foarte interesante și înainte de construcția Cazinoului din Constanța. Erau mici zone de plajă pe locul actualei faleze din zona Cazinoului.

Legenda plajei Trei Papuci
Povestea plajei Trei Papuci a fost schimbată de-a lungul timpului, pentru că s-a format pe locul a două plaje mai vechi, spune Cristian Cealera. Însă, toți constănțenii, cel puțin cei din anii 40-50 încoace știu că plaja Trei Papuci are două sau chiar trei povești.
”Unii spun că ar fi la trei papuci distanță de locul în care stai. Această versiune este foarte populară, pentru că e o plajă pe care poți să ajungi foarte repede și să te bucuri de apa mării. A doua poveste, scrisă în premieră de regretatul Petre Covacef spunea că la începutul sec. XX, doi copii, un român și un musulman s-ar fi dus să facă baie acolo. Era o plajă plină de pietricele, iar copiii purtau niște saboți pentru a nu se răni în zona aceea pe stânci. Unul dintre copii ar fi avut un singur picior, motiv pentru care ei aveau trei papuci. Au intrat în apă într-o zi stranie de vară, însă, deși apa era foarte caldă, curentul era foarte puternic și copiii s-au înecat. Este o poveste dramatică a acestui loc, în care, când au ajuns alți tineri pe plajă au găsit doar cei trei papuci, pe care ei îi lăsaseră la mal” mi-a povestit căutătorul de povești de la malul mării, Cristian Celera.
Pe plaja Tataia, băi de noapte și de toate, vorba cântecului
Dacă există în Constanța o plajă Mamaia, trebuia să fie și una denumită Tataia. Fâșia de nisip care apare și pe hărțile din perioada interbelică, este situată în spatele Universității Ovidius sau după Spitalul Militar din Constanța.
”Povestea spune că acolo ar fi trăit un bătrân care avea o grădină de zarzavat și îi plăcea mult să pescuiască. El își punea un scăunel în apa mării și stătea acolo să prindă guvizi, pe care apoi îi vindea turiștilor de pe plajă. În zona Tataia exista o haltă a trenului care venea din Constanța și circula pe traseul Anadolchioi – Tataia – Gara Mamaia. După moartea bătrânului, plaja a fost amenajată și a fost foarte populară în anii 1920. Era chiar și un cântec: ”La Mamaia băi de mare, la Duduia băi de soare, la Tataia băi de noapte și de toate”. Expresia ”și de toate” poate să ne ducă cu gândul că plaja Tataia era un loc al îndrăgostiților, o plajă unde veneau tinerii la apus pentru a-și face diferite jurăminte”, spune publicistul Cristian Cealera.
Domnița Ileana, o plajă cu nume regal
Plaja domnița Ileana era situată undeva pe jumătatea plajei Trei Papuci, însă ea a dispărut între timp, din cauza lucrărilor care s-au efectuat în zonă. Domnița Ileana a fost o plajă cunoscută a Constanței. Inițial s-a numit plaja Vartanof, după cel care luase zona în antrepriză, apoi a fost botezată Domnița Ileana, după numele fetei Reginei Maria a României. Era o plajă mică, tocmai dea aceea mulți preferau să meargă la Mamaia și la Băile moderne.
Băile Moderne sau plaja Muncitorul, Modernul de astăzi
Mulți constănțeni merg acum pe plaja Modern, care, în perioada interbelică s-a numit Băile moderne.

Despre plajele din Constanța există multe povești și legende. Acum, ele sunt mai goale ca niciodată și toată lumea își dorește să poată ajunge pe nisipul fin, să adune scoici, să se plimbe pe țărmul mării, să admire răsăritul ori să privească pescărușii care zboară veseli la apus.
Imaginile ne-au fost puse la dispoziție de Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale.





0 Comentarii
Confirmări/Notificări