fbpx
PNL alegeri
PNL
Bujorii din Dobrogea au devenit o atracție pentru turiști

mai 4, 2023

bujorii-din-dobrogea-au-inflorit-luna-mai-bujorul-floarea-nationala-a-romaniei

Bujorii din Dobrogea, fie ei de stepă sau românești, sunt deja o atracție pentru mulți români. Zeci de persoane m-au întrebat, după ce am postat fotografii cu bujorii descoperiți în weekend-ul de 1 Mai pe traseele din Munții Măcinului, dacă au înflorit deja minunatele flori cu petale roșii și catifelate și unde le pot găsi. Numeroase familii și-au programat drumeții în Dobrogea, la jumătatea lunii mai, doar pentru a admira bujorii. De asemenea, există agenții de turism care organizează excursii în județul Tulcea, special pentru cei care doresc să vadă superbele flori roșii.

Bujorii din Dobrogea sunt plante rare, care trebuie să fie protejate

De stepă sau românești, bujorii din Dobrogea sunt plante rare, care nu trebuie rupte, ci doar admirate.

bujorii-de-stepa-din-dobrogea

Bujorii de stepă au înroșit deja dealurile din județele Constanța și Tulcea și ne îmbie să facem drumeții pentru a-i căuta și admira.

În sudul județului Constanța au înflorit deja bujorii de stepă și îmbracă în straie colorate locurile pe care cresc.

bujorii-din-dobrogea-bujorii-de-stepa-dobrogea-plante-ocrotite-floarea-nationala-a-romaniei

Sunt plante foarte rare și protejate, astfel că NU trebuie să le rupem atunci când le observăm, cu atât mai mult cu cât se ofilesc foarte repede. Putem admira și fotografia, în schimb, bujorii de stepă, o specie deosebită, întâlnită pe dealurile Dobrogei, atât în județul Constanța, cât și în Tulcea.

bujorii-de-stepa-incep-sa-infloreasca-in-dobrogea

În Constanța, bujorii de stepă pot fi văzuți și în Rezervația Naturală Hagieni, fiind foarte ușor de recunoscut. Planta are mai puține petale decât bujorul românesc, frunzele seamănă cu cele de mărar, însă culoarea florii este de un roșu aprins.

bujorii-si-stanjeneii-de-stepa-au-inflorit-in-dobrogea
În Tulcea, bujorii de stepă îi putem vedea în Munții Măcinului, dar și pe dealurile din mai multe zone ale județului.

Bujorul de stepă aparține familiei Paeoniaceae și este o plantă ocrotită de lege, care NU trebuie distrusă.

Bujorul românesc, floarea națională a României, a înflorit deja pe dealurile însorite

În Dobrogea, bujorul românesc este denumit și bujorul dobrogean. În minivacanța de 1 Mai am căutat bujorii din Dobrogea și am găsit câțiva înfloriți, pe dealurile foarte însorite.

bujorul-romanesc-bujorul-dobrogean-floarea-nationala-a-romaniei-plante-protejate-dobrogea

În Podișul Nord Dobrogean, bujorul românesc crește în rezervațiile naturale Fântâna Mare, Beidaud, Dealul Bujorului, Babadag-Codru, Enisala și altele.

Bujorul românesc este o specie importantă pentru Dobrogea și este menționată în Lista Roșie a Plantelor Superioare din România.

bujorul-romanesc-bujorul-dobrogean-planta-protejata-floarea-nationala-a-romaniei

Astfel, este interzisă ruperea acestor flori, dar și schimbarea destinației utilității terenurilor pe care cresc bujorii și este încurajată conservarea habitatului acestora.

Bujorul românesc a devenit, prin lege, floarea națională a României, în ziua de 27 octombrie 2022. Legea prevede că va fi organizat anual un Festival al Bujorului și stabilește măsuri de protecție a rezervațiilor naturale de bujori, existente în țară.

bujorul-romanesc-bujorul-dobrogean-planta-protejata-floarea-nationala-a-romaniei

Dincolo de aceste măsuri de promovare sau protejare a florii de bujor, legea are rolul de a facilita răspândirea și menținerea în conștiința publică a unui important element de identitate și mândrie națională.

bujorul-romanesc-bujorul-dobrogean-planta-protejata-floarea-nationala-a-romaniei-dobrogea

În Dobrogea, Festivalul Bujorului este organizat de câțiva ani, în județul Tulcea, în localitatea Fântâna Mare, în care trăiește o importantă comunitate de ucraineni. Anul acesta, Festivalul Bujorului de la Fântâna Mare este programat pentru data de 13 mai.

2 Comentarii

  1. Ileana

    Bună ziua,
    Nelamurire : cum adica pot vizita rezervatia Dealul bujorului până pe 15 mai, dacă ajung intr o alta zi după 15 cine ma oprește ?
    Mulțumesc dacă primesc un raspuns.

    Răspuns
    • Auris Luca

      Unde am scris că poate fi vizitat doar până pe 15 mai? Bineînțeles că poate fi vizitat oricând, iar bujorii, din câte am înțeles, sunt înfloriți cam 10 zile.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Mamaia Constanta

Te-ar mai putea tenta și…

Pin It on Pinterest