Peste 75.000 de oameni s-au bucurat de prima zi a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca

septembrie 3, 2023

În jur de 50.000 de oameni și-au petrecut seara de sâmbătă, 2 septembrie, în fața scenei amplasate în Noul Port Turistic din Jurilovca, cântând timp de o oră și jumătate alături de Goran Bregovic și Wedding & Funeral Band.

Peste 75.000 de participanți la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca

În total, de la primele ore ale dimineții și până aproape de miezul nopții, peste 75.000 de oaspeți au participat la momentele cele mai importante ale primei zile a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca.

Concert-goran-bregovic-Festivalul-borsului-lipovenesc-de-jurilovca

 „Să știți că acest eveniment nu se poate realiza fără a ne iubi unii pe ceilalți”, le-a spus Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, oamenilor din fața scenei, înainte de concertul lui Goran Bregovic.

Concert-goran-bregovic-la-festivalul-borsului-lipovenesc-de-jurilovca

„Singurul lucru care mă face pe mine să merg în fiecare an mai departe cu organizarea acestui festival este prezența dumneavoastră.

Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca primar Eugen Ion

Și faptul că, în acest an, cred eu că, împreună cu dumneavoastră, am bătut un nou record în ceea ce înseamnă prezența dumneavoastră aici, ne spune nouă că trebuie să mergem mai departe!”, a mai adăugat edilul.

Festivalul-Borșului-Lipovenesc-de-Jurilovca

 Prima zi a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca a început oficial la ora 10.45, când s-a aprins focul sub ceaunele în care peste 50 de pescari din Jurilovca, ajutați de bloggerul culinar Gina Bradea, au gătit și vor mai găti pentru Festival peste 50.000 de porții de borș lipovenesc.

Festivalul-Borșului-Lipovenesc-dd-Jurilovca

 La ora 12.00, pe scena din Noul Port Turistic au urcat ansambluri și coruri tradiționale, care au încântat atmosfera până la ora 14.30.

Festivalul-Borșului-Lipovenesc-de-Jurilovca

După o pauză tehnică, la ora 17.00 au început. concertele de seară, participanții la Festival putându-i urmări pe Reabinușka, Juraveli, Hari Gromoșteanu, Radu Captari și Viorica și Ioniță de la Clejani.

Festivalul-Borșului-Lipovenesc-de-Jurilovca

 Adresându-se publicului, primarul Eugen Ion a spus: „Avem nevoie, cu toți, să arătăm că suntem uniți, pentru că doar așa putem să mergem mai departe! Știu sigur că nu sunt numai oameni din județul Tulcea aici, în această seară.

Festivalul-Borsului-lipovenesc-de-Jurilovca

Am arătat că noi, Dobrogea, așa cum știm, avem peste 17 naționalități care au trăit și trăiesc în continuare în pace și armonie. Și, da, dacă dumneavoastră nu credeați în aceste valori, cu siguranță în seara asta nu erați aici!”

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Se oprește apa în cartierul Coiciu din municipiul Constanța!

Se oprește apa în cartierul Coiciu din municipiul Constanța!

Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductelor nou-edificate pe străzile Izvor, Steagului și Frunzelor, la sistemul centralizat de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 14 ore, începând din...

Tur cultural gratuit – Călătorie în timp Parcul Tăbăcăriei”

Tur cultural gratuit – Călătorie în timp Parcul Tăbăcăriei”

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită să luați parte la evenimentul cultural-educativ „Tur Cultural – Călătorie în timp (Parcul Tăbăcăriei)”, organizat în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan. „Vă așteptăm luni, 14 iulie 2025, ora 18:00,...

Pin It on Pinterest

Descopera Dobrogea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.