949 de pelicani creți (Pelecanus crispus) au fost numărați pe întreg arealul de distribuție din România, în luna decembrie a acestui an. Dintre aceștia, 704 au fost adulți, iar 245 imaturi și din diferite categorii de vârstă. Este cel mai mare număr de pelicani creți înregistrat până acum în România în cadrul monitorizărilor de iarnă care au avut loc de la începutul proiectului Pelican Way of Life derulat de Societatea Ornitologică Română.
Pelicanii creți au fost monitorizați luna aceasta
Monitorizarea de iarnă a pelicanilor creți a avut loc la sfârșitul celui de-al doilea weekend din decembrie și a fost realizată în cadrul proiectului Pelican Way of LIFE. La monitorizarea din România, care este coordonată de Societatea Ornitologică Română, au luat parte 13 echipe care au acoperit zonele de iernare folosite de pelicanii creți.
La recensământul din decembrie 2023, au fost numărați 949 de pelicani creți (Pelecanus crispus) pe întreg arealul de distribuție din România. Dintre aceștia, 704 au fost adulți, iar 245 imaturi și din diferite categorii de vârstă. Este cel mai mare număr de pelicani creți înregistrat până acum în România în cadrul monitorizărilor de iarnă care au avut loc de la începutul proiectului Pelican Way of LIFE. Cele mai mari numere au fost, conform așteptărilor, observate în zonele unor lacuri mari de pe cursul Dunării, precum Suhaia, Bugeac și Oltina. Cu toate acestea, față de anii trecuți, aproape jumătate (404 exemplare) din totalul înregistrat a fost observat pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Zonele monitorizate au cuprins, ca și în anii trecuți, aproape întregul areal de distribuție al speciei, nu doar siturile prevăzute în cadrul proiectului.
„Ne-am dorit să asigurăm o acoperire cât mai bună și să obținem un număr cât mai reprezentativ al efectivelor de pelicani ce iernează în țara noastră. În intervalul destinat monitorizării (8-10 decembrie), am întâmpinat condiții tipice de iarnă, cu vreme mai puțin favorabilă, temperaturi scăzute și vânt relativ puternic. Deși aceste condiții au îngreunat parțial activitatea de monitorizare, totodată au redus mobilitatea pelicanilor din diferite zone, facilitând astfel procesul de numărare”, a explicat biologul Sebastian Bugariu, coordonatorul proiectului în România.
Numărul de pelicani creți înregistrat în România a fost cel mai mare de până acum de la începutul proiectului. Cumulat cu pelicanii creți numărați în Bulgaria (644 de exemplare), totalul se menține în parametrii observați și în anii anteriori. Acest fapt este îmbucurător și putem spune că populația de pelicani creți se menține, în linii mari, stabilă, mai ales având în vedere impactul considerabil pe care l-a avut în 2022 episodul de gripă aviară care a afectat semnificativ numărul indivizilor.
Au fost monitorizate zone precum Valea Mostiștei, zona Iezer Călărași, Valea Oltului inferior și punctul de confluență al Oltului cu Dunărea, Bistreț, Delta Dunării și zona lagunară, inclusiv siturile din sud-vestul Dobrogei (Bugeac, Oltina, Dunăreni, Vederoasa), lacurile din centrul Dobrogei și litoralul Mării Negre. În cadrul expedițiilor desfășurate în Delta Dunării și zona lagunară, echipele au beneficiat de sprijinul agenților ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), parteneri în cadrul acestui proiect.
Acoperirea zonelor a fost realizată în așa fel încât să fie evitat riscul numărătorilor multiple. În total au participat 13 echipe, din care 6 echipe, formate din observatori SOR însoțiți de personalul ARBDD, care au participat pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Monitorizarea pe termen lung a pelicanilor creți este fundamentală pentru a observa tendințele și dinamica populației speciei, potențialele schimbări și pentru a putea elabora măsuri care să asigure conservarea și protecția speciei.
Foto cover: Sebastian Bugariu
0 Comentarii