Mulți prieteni mi-au recomandat să vizitez Cimitirul multietnic din Sulina și să îi aflu poveștile despre pirați, prințese și tineri îndrăgostiți. Chiar dacă pare macabru, Cimitirul din Sulina a devenit o atracție turistică. Acolo, istoria este sub lespezi și există multe legende și morminte spectaculoase. Sincer, nu sunt una dintre persoanele care se dau în vânt după plimbări prin cimitir, dar am vrut să ascult povestirile depre personalitățile înhumate la Sulina și să văd celebrele monumente funerare. Am ajuns acolo în toiul unui parastas organizat pentru pirații necunoscuți și pentru toți cei pe care nu mai are cine să îi pomenească. A participat la eveniment și bibliotecara orașului, Ilinca Mihăilă, de la care am aflat istoria acelui loc în care multe nume celebre și-au găsit odihna veșnică sub umbra unei sălcii sau a unui salcâm.
Cimitirul multietnic din Sulina, parcelat pentru 6 etnii
Localnicii spun că cei înhumați la Cimitirul multietnic din Sulina sunt vii, pentru că ei îi pomenesc și le duc mai departe poveștile și istoria. Într-adevăr, cei din oraș vorbesc cu plăcere despre singurul pirat din Europa care este înhumat la Sulina, despre prințesa Moruzi sau de alți reprezentanți importanți a căror istorie se află sub lespezi. Totul a pornit după anul 1856, când în orașul situat între Dunăre și Marea Neagră s-a înființat Comisia Europeană a Dunării. În localitate exista un cimitir al localnicilor, însă, afluxul de cetățeni străini din zeci de state care s-a înregistrat la Sulina a determinat înființarea unuia nou, multietnic.
În aceeași zonă în care care apa băltește sub pământ la un metru adâncime, există parcele pentru 6 culte religioase, astfel încât fiecare să poată identifica locul ei în cimitir. Astfel, în grădina multietnică a morților din Sulina găsim Cimitirul protestant sau al Comisiei Europene ori al navigatorilor, cum l-a denumit Jean Bart. De la bibliotecara Ilinca Mihăilă am aflat că în aceeași incintă există parcele și pentru creștin-ortodocșii de rit vechi, catolici, creștinii de rit nou, dar și pentru musulmani și evrei.
În Sulina, localnicii mergeau la plajă prin cimitir
Când a fost construit, în anul 1886, Cimitirul multietnic din Sulina se afla pe malul Mării Negre. Deoarece nu existau alte drumuri de acces către plajă, localnicii ajungeau la mare doar dacă treceau prin cimitir. Fiind atât de apropiat de mare, când se săpau gropile pentru înhumarea persoanelor decedate băltea apa.
Pentru a rezolva această problemă, terenul a fost înălțat prin dragaj, cu aluviunile aduse de Dunăre. Ulterior, Ceaușescu a ordonat celebrele desecări pentru că voia să facă agricultură. De atunci, locul apelor a fost luat de pământ, iar peștele, hrana de bază a localnicilor a dispărut. Acum, marea care împrejmuia cimitirul, se află la o distanță de aproximativ 2 km.
Legendă shakespeariană în cimitirul din Sulina
Există un loc în Cimitirul din Sulina, în care tinerii care vor să se căsătorească fac schimbul de inele. Ei sunt atrași de o legendă, astfel că se așează lângă mormântul a doi îndrăgostiți Margaret Ann Pringle şi William Webster îngropați acolo, deoarece consideră că iubirea lor va dăinui, precum cea a logodnicilor care și-au găsit sfârșitul îmbrățișați. Printre sutele de morminte, există două cruci tombale, mai neobișnuite pentru noi. Acolo, potrivit poveștilor sunt îngropați doi tineri care au vrut să fie împreună.
Pentru că părinții nu au fost de acord ca ei să se căsătorească, cei doi s-au aruncat în apă pentru a rămâne uniți pe veci. Totuși, lucrurile au stat cu totul altfel, iar povestea reală este scrisă pe cele două lespezi. De fapt, tânărul era un ofițer care și-a luat logodnica cu el în voiaj, deoarece legea îi permitea acest lucru. Nava a eșuat, cei doi au murit și li s-a făcut înhumarea la Sulina. Pentru că le plac poveștile de dragoste, îndrăgostiții preferă legenda și refuză să creadă că realitatea a fost alta, astfel că își mărturisesc dragostea eternă lângă mormintele celor doi.
Mormântul piratului Kontoguris, probabil singurul din Europa
În cimitirul din Sulina este înmormântat și un pirat grec. Ghiorghios Kontoguris făcea parte dintr-o familie bogată, dar a devenit pirat, deoarece îi plăcea să îi ajute pe oamenii săraci. Se spune că, din poziția înaltă pe care o avea făcând parte din înalta societate, Kontoguris avea acces la informații. El știa exact ce nave intrau și ieșeau din port, astfel că le jefuia și le oferea lucrurile celor sărmani, pe care astfel îi ajuta. Pe mormântul lui este însemnul piraților, craniul cu cele două oase încrucișate, cât și crucea, care este împodobită cu lauri.
S-a considerat că prin susținerea materială pe care o acorda oamenilor săraci, el a făcut fapte bune. Spre deosebire de alți pirați, Kontoguris nu omora oameni. El atrăgea navele în zonele mlăștinoase, iar după ce acestea eșuau și echipajul se salva și fugea, pirații furau mirodeniile, mătăsurile și alte mărfuri transportate. Piratul grec dezvoltase și o metodă prin care îi păcălea pe marinari. El agăța de gâtul boilor multe felinare, iar navigatorii erau atrași de luminile pe care le vedeau și se îndreptau spre ele, crezând că acolo este localitatea. Deși Ghiorghios Kontoguris a fost executat pentru piraterie, oamenii vorbeau frumos despre el, deoarece pe mulți i-a ajutat. Nu le-a fost ușor autorităților să îl descopere, deoarece nu se gândea nimeni că un om bogat, care mergea la baluri cu lumea bună și dansa vals cu femei frumoase, era pirat. În acea perioadă, la Tulcea erau persoane întemnițate pentru activitatea de piraterie.
Cimitirul din Sulina, plin de legende și de personalități
Prințesa Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Moldovei, Ioan Sturza și-a găsit sfârșitul la Sulina și a fost înhumată inițial în cimitirul de acolo. Și în privința morții ei circulă mai multe legende. Potrivit uneia dintre ele, Ecaterina Moruzi a ajuns la Sulina după ce s-a îndrăgostit de un ofițer. 
Ea era destul de bătrână și urâtă și nu își putea găsi un iubit, iar când ofițerul a refuzat-o, prințesa s-a sinucis. În realitate însă, Ecaterina a ajuns pe malul Dunării, deoarece una dintre rudele ei a primit o funcție importantă la Tulcea și apoi la Sulina. Prințesa a murit în decembrie 1893, după ce a căzut în apa înghețată a Dunării. Familia ei a exhumat-o și a dus-o la Constantinopol, locul ei de naștere. Mormântul a rămas la Sulina, iar crucea este împodobită cu coroana regală.
Doi frați cu un destin tragic, îngropați la Sulina
Un frate și sora sa mai mică, Gherasimos și Ana, sunt îngropați la Sulina. Se spune că Ana a intrat în apă pentru a-și scoate mingea care îi căzuse și era să se înece. Fratele său a vrut să o salveze și s-au înecat împreună. Bibliotecara Ilinca Mihăilă spune că este folosită și acum această situație în calitate de exemplu negativ, de către mamele copiilor din Sulina.
Ele îi avertizează pe copii că pot avea aceeași soartă ca micuții greci Gherasimos și Ana, dacă intră în apa Dunării. Din păcate, nu sunt izolate cazurile în care copiii sunt luați de apele mării sau ale Dunării.
Monumente istorice în Cimitirul din Sulina
William Simson, colegul și cel mai bun prieten al inginerului-șef al Comisiei Europene a Dunării, Charles Augustus Hartley, care a contribuit la realizarea noii arhitecturi a Dunării, și-a găsit odihna veșnică la Sulina și a fost înmormântat acolo.
Ei au transformat brațul Sulina într-un braț navigabil. În 1870, când a fost înhumat Simson, prietenul său a plecat în Marea Britanie și a dirijat de acolo lucrările Comisiei Europene până în 1939, când s-a încheia toată activitatea instituției.
În Cimitirul protestant se află Eugeniu Magnussen, cel care a fost inginer-șef, adjunctul lui Hartley. Deoarece Hartley dirija lucrările din Anglia și venea la Sulina numai la ședințele importante, o dată sau de două ori pe an, de lucrări se ocupa Magnusen.
La Cimitirul catolic este înmormântat Giovanni Matteucci, fostul director al Casei de Navigație a Comisiei Europene a Dunării, care era mai mult decât căpitănia din zilele noastre. El era foarte iubit de toți localnicii, pentru că susținea cultura locală și tradițiile tuturor etniilor. Matteucci îi ajuta pe cei care aveau nevoie de sprijin și în special pe copii. El este păstrat și acum în memoria localnicilor. Era italian, catolic și în calitatea sa de șef al Casei de Navigație avea pe mână fondurile Comisiei Eurpene pentru navigație, pe care le folosea și pentru a-i ajuta pe cei sărmani.
De la Ilinca Mihăilă, bibliotecara din Sulina am aflat că potrivit unei tradiții din Sulina, copiii se înmormântează aproape de gardul mic al cimitirului. Acolo sunt șiruri multe de cruci și pătrățele mici, în care sunt înhumați minorii. Această decizie a fost luată pentru ca părinților să le fie mai accesibil accesul la mormintele copiilor.
Există monumente frumoase în cimitirul din Sulina, care sunt ale familiilor de greci care aveau o situație materială foarte bună. Cei care aveau posibilități financiare își comandau statuetele și lespezile la Tulcea sau la Galați. Multe dintre ele sunt goale în interior, pentru a putea fi transportate mai ușor. Acesta este și motivul pentru care cimitirul trebuie conservat, deoarece multe cruci au început deja să se încline și este foarte posibil să se spargă, astfel că vor fi greu de recuperat. De asemenea, vor intra într-un program de restaurare cu fonduri de la Uniunea Europeană, capela din cimitir și un dric vechi de peste 100 de ani. Dacă ajungeți în Sulina puteți vizita și acest obiectiv devenit turistic, un loc plin de istorie și de povești.
0 Comentarii
Confirmări/Notificări