fbpx
omd-mamaia-constanta
Echipele CSM Constanța joacă la toate categoriile de vârstă în competițiile interne

octombrie 28, 2023

csm-constanta

În ultimul weekend din Octombrie, echipele CSM Constanța joacă la toate categoriile de vârstă în competițiile interne, după ce au umplut Sala Sporturilor la meciurile din EHF European League și FIBA EuroCup. Gimnastele și atleții vor să meargă pe urmele halterofililor, care s-au întors cu o salbă de medalii de la Campionatele Naționale. Tuturor sportivilor și antrenorilor le ținem pumnii și le urăm succes! Hai, Constanța! Hai, România!

Volei masculin

După victoria de la Baia Mare, voleibaliștii CSM Constanța joacă pe teren propriu, în etapa a 3-a din Divizia A1, cu SCM Zalău. Băieții antrenați de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală au luat deja pulsul adversarilor, în meciul de cupă jucat marți pe terenul sălăjenilor! Cu gândul la revanșă, băieții noștri au un obiectiv clar: cea de-a treia victorie la rând în noul sezon al campionatului intern! Sâmbătă, 28 Octombrie, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor!

Episodul 3 al “thriller-ului” CSM Constanța – SCM Zalău se joacă la Sala Sporturilor “Simona Amânar”. Este a treia confruntare în 6 zile!, de data aceasta pentru un loc în faza a II-a a Cupei României. După 0-3 la Zalău (punctaveraj 56-75), în prima manșă, voleibaliștii noștri speră să întoarcă soarta calificării în fața propriilor suporteri și mizează pe cât mai mulți spectatori în tribune! Duminică, 29 Octombrie, de la ora 17.00! Hai, Constanța!

Volei feminin

Voleibalistele CSM Constanța revin la meciurile de campionat și joacă din nou în deplasare. După jocul de cupă disputat miercuri la Brașov, 0-3 cu Corona, fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began strâng rândurile pentru testul dificil din Capitală, cu CSM București. Duelul din etapa a 4-a a Diviziei A1 are loc în sala Polivalentă Elite Plaza Mall. Sâmbătă, 28 Octombrie, de la ora 17.00.

Tinerele voleibaliste CSM Constanța încep seria turneelor din Campionatul Național de Speranțe U15. Fetele antrenate de Vanesa Deșliu și Bianca Cojocaru fac parte din Seria B, alături de CS Năvodari Volei, ACS Flamingo Volleyball Club, CSȘ Tulcea și CSȘ1 Constanța, care este și gazda primului turneu, în 28-29 Octombrie.

Baschet masculin

Baschetbaliștii CSM Constanța joacă, în etapa a 6-a a Ligii Naționale Getica 95, în deplasare, cu BC CSU Sibiu. Cu o rotație scurtă, din cauza indisponibilităților din ultima vreme, echipa antrenată de Dan Fleșeriu și Octavian Boian are o misiune dificilă, contra unei echipe redutabile pe teren propriu, dar merge să-și joace șansa în Sala Transilvania. Duminică, 29 Octombrie, de la ora 19.00. Meciul va fi live pe FRB TV.

Baschet feminin

La trei zile după meciul din FIBA EuroCup, baschetbalistele CSM Constanța revin la partidele din Liga Națională Getica 95. Fetele antrenate de Alexandru Olteanu, Alina Șerban și Volha Tămîrgeanu joacă, în deplasare, cu CSTBv CSU Olimpia Brașov. Duminică, 29 Octombrie, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă Dumitru Popescu Colibași. Meciul va fi în direct pe FRB TV.

Baschet masculin

Baschetbaliștii antrenați de Bogdan Ivanovici joacă un nou meci în Liga 1 de Baschet Masculin. Victorioși la prima reprezentație pe teren propriu, contra celor de la Voluntari, băieții noștri abordează cu moralul sus cea de-a treia etapă. CSM II Constanța dă piept cu Politehnica Iași, în Sala Polivalentă din Iași. Duminică, 29 Octombrie, de la ora 18.00.

Baschet feminin

Junioarele CSM Constanța susțin un nou meci în Campionatul Național de Baschet Feminin U17, la Sala Complexului Sportiv Tomis. Fetele noastre primesc vizita celor de la CSȘ Sibiu, în Grupa B. Vineri, 27 Octombrie, de la ora 9.00.

Baschet masculin

Junioarii CSM Constanța joacă în Grupa G a Campionatului Național de Baschet Masculin U17, cu CS Axiopolis Cernavodă, la Sala Complexului Sportiv Tomis. Vineri, 27 Octombrie, de la ora 11.00.

 Handbal masculin

Tinerii handbaliști CSM Constanța încheie o săptămână istorică pentru handbalul constănțean. După ce au privit de pe bancă sau din tribune senzaționala victorie contra lui Sporting Lisabona, de la Sala Sporturilor, băieții antrenați de Enis Murtaza merg încărcați cu energie în Moldova, la meciul cu CSM Vaslui, din etapa a 4-a a Campionatului Național de Tineret. Sâmbătă, 28 Octombrie, de la ora 11.00.

Rugby

CSM Constanța evoluează la Iași în cadrul Campionatului Național de Rugby în 7. Pe stadionul “Tepro” se vor desfășura sâmbătă, 28 Octombrie, meciurile etapei a 3-a (ultima), Grupa Elita. Echipa antrenată de Nicolae Radu Mocanu și Daniel Boldor joacă în Grupa B, cu Poli Iași, de la ora 11.00, cu Rapid, de la ora 12.00, și cu CSU Arad, de la ora 13.40. În funcție de locul ocupat în grupă, va urma după-amiază și meciul de clasament.

Gimnastică

În weekend, la Deva sunt programate întrecerile Campionatului Național individual de gimnastică pentru junioare I, II și III, competiție la care participă 126 de gimnaste de la 16 cluburi. Antrenorii CSM Constanța Ana Maria Iordache și Liviu Iordache mizează pe Miriam Giușcă, Ecaterina Căldăraru, Giulia Cismaru și Alexandra Bălan. Sâmbătă, 28 Octombrie, sunt calificările, iar duminică, 29 Octombrie, au loc finalele pe aparate.

Atletism

Atleții CSM Constanța participă la Finala Campionatului Național de Cros. La ștafetă 4x1500m, iau startul Adelina Panaet, Andreea Piscu (antrenor Cristina Alexe), Alexandru Toader, Andrei Sterea (Alin Larion). Competiția are loc în 21-28 Octombrie, în comuna Poiana Stampei din județul Suceava.

Haltere

Talentații halterofili de la CSM Constanța, coordonați de antrenorul Aurel Tătaru, au cucerit 18 medalii, dintre care 6 de aur, 3 de argint și 9 de bronz, la Campionatul Național individual de haltere pentru seniori (feminin și masculin), din 24-26 Octombrie, de la Bascov. Bianca Dumitrescu – categoria 49 kg, 3 medalii de bronz, Alexandra Alexe – cat. 87 kg, 3 de aur, Ștefania Ion – cat. 87 kg, 3 de bronz, George Florea – cat. 67 kg, 2 de aur și 1 de argint, Gabriel Stănilă – cat. 81 kg, 3 de bronz, Darius Tătaru – cat. 96 kg, 1 de aur și 2 de argint. Felicitări, tuturor! Hai, Constanța!

Șah

Tudor Henry participă la Campionatul Mondial de Șah pentru Cadeți. În Egipt, se dispută titlurile mondiale la această categorie de vârstă, iar șahistul CSM Constanța, vicecampion european de juniori U12, face parte, alături de alți 5 băieți și 4 fete, din lotul tricolor deplasat la la Sharm El Sheikh, în perioada 16-26 octombrie.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Taxa de dezvoltare și promovare a turismului

Taxa de dezvoltare și promovare a turismului

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, informează contribuabilii că, potrivit Capitolului V din Anexa 6 la HCL 339/2023 pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2024, cu modificările și completările ulterioare,...

Pin It on Pinterest