• Primaria Constanta

    Constanța se alătură efortului național pentru reducerea consumului de energie

    În contextul instituirii stării de alertă energetică la nivel național, autoritățile publice locale din municipiul Constanța au adoptat o serie de măsuri menite să contribuie la reducerea consumului de energie electrică și la echilibrarea sistemului energetic național. Astfel, în perioada următoare, intensitatea iluminatului public va fi redusă la 50% pe bulevardele și străzile ...

    Castelul din Mamaia, reședința în care Regina Maria nu a locuit nici măcar o zi

    Castelul din Mamaia a fost realizat de Regina Maria, însă, din păcate, aceasta nu a locuit în el. Vila regală este monument istoric și se pot scrie multe povești despre ea. Am avut ocazia, în sezoanele estivale 2016 și 2017, când au fost redeschise porțile vilei regale și a funcționat piscina din curte, să mă bucur de imaginea clădirii îndeaproape. În acele veri, oricine se putea...

    Cadoul pe care îl primește Dobrogea de ziua ei va fi un Cazinou conservat

    Lucrările de punere în siguranță a Cazinoului din Constanța vor începe pe 22 octombrie, astfel încât, până de Ziua Dobrogei, ele să fie finalizate. Acestea vor fi realizate într-un parteneriat încheiat între municipiul Constanța și o companie din țară. Primăria a emis certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru operațiunile de primă urgență care vor fi dem...