fbpx
SEAS 2024
Ziua Universală a iei este sărbătorită la Muzeul de Artă Populară Constanța

iunie 21, 2024

Ziua Universala a Iei Muzeul de Arta Populara Cta

Pe 24 iunie, de „Sânziene”, în România se sărbătorește Ziua Universală a Iei, eveniment ce aduce în prim-plan principala piesă componentă a portului femeiesc de sărbătoare.

Pentru a celebra cămașa tradițională românească, Muzeul de Artă Populară Constanța va organiza timp de trei zile, în perioada 22 – 24 iunie, evenimentul „Ziua Universală a Iei”.

Începând cu ora 10.00, pe platoul din fața muzeului se vor afla creatoare de ii și piese de port tradițional din Breaza (Prahova), Mănăstirea Humorului (Suceava) și Dobrogea.

Vestitul centru de ii din Breaza va fi reprezentat de Iulia Goran și Ecaterina Oproiu. Din Bucovina, din localitatea Mănăstirea Humorului vor veni la muzeu cu ii Vera Andronic și Carmen Hison.

În cadrul manifestării, Dobrogea va fi reprezentată de Daniela Dimancea, Epsen Memet și Elena Hariton.

Realizată din in, bumbac sau borangic, dar și din cânepă sau lână, ia sau cămașa femeiască tradițională fără poale, având diverse denumiri zonale (ie, spăcel, ciupag, cămeșoi sau spătoi) este una din piesele cele mai importante ale costumului popular românesc.

Înnobilate cu cusături simple sau broderii opulente, iile impresionează prin frumusețea și rafinamentul cromatic și ornamental, oferind în același timp informații importante despre vârsta purtătoarei, dar și despre statutul civil și starea sa materială, ne informează specialiștii din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Mamaia Constanta

Te-ar mai putea tenta și…

Pin It on Pinterest