Știu că este frumos afară, că a venit primăvara și poate a trebuit să îți anulezi planurile de vacanță, tocmai de aceea vă propunem să vă plimbăm noi, prin Dobrogea de Nord și în Delta Dunării. COVID-19 ne-a dat tuturor viața peste cap, iar izolarea și distanțarea socială nu ne sunt deloc pe plac. Totuși, pentru prima dată în viață trebuie să respectăm regulile impuse de starea de urgență, iar dacă tot trebuie să stăm acasă, îți propun să facem împreună o incursiune prin Dobrogea de Nord și Delta Dunării, fără cheltuieli, din fotoliul confortabil de acasă. Apoi, după ce se termină coșmarul acesta generat de noul coronavirus, putem călători la propriu, după bunul plac, oriunde dorim.
În Dobrogea de Nord și în Delta Dunării, gastronomia ne încântă pe toți
Oriunde ne-am plimba prin Delta Dunării, gândul ne stă la mâncarea preparată cu multă pasiune, de localnicii satelor dintre ape. Meniurile lor sunt foarte diversificate și au ajuns să gătească peștele în mii de feluri.
Practic, orice fel de mâncare preparăm noi cu ajutorul cărnii, în deltă este făcut cu pește. Locuitorii din Delta Dunării și Dobrogea de Nord sunt foarte inventivi, iar când singurul produs pe care gospodinele îl au la îndemână este peștele, se adaptează și gătesc din el ceea ce nouă nici nu ne trece prin minte.
Nici cel mai mofturos turist nu va refuza știuca umplută, salata sau chiftelele din pește, produse delicioase, care nu au oase și sunt atât de bune, încât parcă ar mai cere o porție.
Casa Pescarilor Lunca
Orice plimbare în Dobrogea de Nord începe cu localitatea Lunca, situată între ape, în complexul lagunar Razim-Sinoe, într-un cadru de poveste, în apropierea atracțiilor turistice din județul Tulcea.
După atâta drum, este chiar recomandat un popas la Casa Pescarilor Lunca, o adevărată oază de liniște și relaxare. Un loc liniștit, preferat atât de către vizitatorii care doresc să se bucure de natură, să se plimbe cu barca sau caiacul și să privească păsările și peisajele, cât și de amatorii de pescuit.
Pensiunea este deschisă tot timpul anului și este preferată de mulți turiști pentru că pot ajunge cu mașina până acolo. Mihaela Feodorov, administratorul Pensiunii Casa Pescarilor Lunca a declarat pentru Discover Dobrogea, că de la pensiunea care este situată pe canalele adiacente Lacului Golovița, se poate ajunge oriunde în deltă.
”Pasionații de plimbări cu barca pot ieși pe Dranov și apoi pot merge până la Sf. Gheorghe, la Sulina sau oriunde altundeva. Spre Sf. Gheorghe drumul cu barca durează cam 3 ore și jumătate”, spune Mihaela Feodorov.
Spectacolele culinare de la ”Săgeata apei” Lunca, un răsfăț al papilelor
Dacă tot suntem în zonă, hai să dăm o fugă și la pontonul plutitor ”Săgeata apei”, unde, pentru Mache, gătitul peștelui este un adevărat spectacol. Da, știu, facem ce facem și tot la mâncare ajungem.
Dacă nu ai ajuns până acum acolo, îți spun că Radu Manolache, proprietarul pontonului ”Săgeata apei” și Gabi, prietenul său din liceu, sunt niște oameni atât de carismatici, încât devin prieteni cu toți cei care le trag pragul. Au așa, un fel de lipici la turiști, au mereu glumele la ei și își pun chiar și sufletul pe masă. Sau în farfurie.
Pot băga mâna-n foc că vizitatorii revin acolo nu doar pentru mâncarea delicioasă, ci și pentru peisajul deosebit și pentru atmosfera pe care Gabi și Mache o creează. Nu sunt prea multe locuri în Dobrogea în care poți urmări îndeaproape cum ți se pregătește mâncarea.
Ei bine, la ”Săgeata apei” gătitul reprezintă un adevărat spectacol. Live cooking se spune la alții, iar acest concept are mare succes. Pe terasa de vară de la ”Săgeata apei”, bucătăria este un spațiu deschis. Astfel, poți asista la prepararea peștelui, iar fotografierea și filmarea modului în care Mache și Gabi pregătesc deliciile culinare sunt chiar inevitabile și foarte distractive.
Suvenir din Dobrogea, casa de la Vișina care păstrează tradițiile
La o aruncătură de băț de Lunca este localitatea Vișina. Ar fi păcat să treci pe lângă ea și să nu ajungi la Suvenir din Dobrogea, pentru a vedea ce a reușit să facă Bianca Folescu, pentru a păstra tradițiile și elementele autentice ale minorităților din regiune.
Nu dezvălui prea multe lucruri pentru a nu-ți strica surpriza, dar îți spun că vei vedea o casă bulgărească veche de 100 de ani, frumos recondiționată, văruită în alb, cu tâmplărie vopsită în albastru și roșu. Lângă acest imobil istoric, Bianca a construit 5 odăi care ne întorc în urmă cu un secol, fiecare dintre ele fiind amenajată după regulile câte unei minorități din Dobrogea.
Camerele le oferă celor care le trec pragul, amintiri plăcute din vremea în care mergeau în vacanțe la bunici, sunt amenajate cu mult bun-gust și ne putem bucura de experiența de a petrece una sau mai multe nopți în mod confortabil, în mediul rural, departe de lumea dezlănțuită. În gospodăria ei, Bianca are și o adevărată fermă a animalelor, care îi fascinează pe copii și pe adulți deopotrivă.
La Sarichioi, rușii lipoveni păstrează de secole tradițiile
Nu poate lipsi din incursiunea noastră prin Dobrogea de Nord o vizită la Sarichioi, un sat colorat, cu oameni veseli și primitori.
Situată pe malul lacului Razim, localitatea Sarichioi are un farmec aparte. Acolo locuiește cea mai mare comunitate de ruși lipoveni din țară, care își respectă tradițiile cu sfințenie. Este imposibil să nu remarci multitudinea de flori pe care localnicii gospodari le au în fața curților.
Cele două biserici lipovenești de rit vechi din Sarichioi situate pe malul lacului își înalță semețe cupolele spre cer și cheamă în fiecare duminică și de sărbători pe credincioși la slujbă.
Jurilovca la superlativ
La mică distanță de Sarichioi se află comuna Jurilovca, despre care se spune că are cea mai mare comunitate de pescari din Delta Dunării.
Înconjurată de lacurile Razim și Golovița și la câteva vâsle distanță de Gura Portiței, Jurilovca este o localitate unică în Dobrogea, dar mai puțin cunoscută de turiști. Extrem de bogată în vestigii istorice, Jurilovca merită vizitată. Panorama uluitoare pe care o poți vedea de pe Capul Doloșman și poveștile istorice despre fortăreața greco-romană Argamum relatate de ghizii din zonă, vor reprezenta cu siguranță o experiență deosebită.
Indiferent că ajungem iarna, când Lacul Razim este înghețat și devine un patinoar enorm, iar bucățile de gheață aduse de vânt și de valuri la mal creează o priveliște spectaculoasă, fie că mergem în celelalte anotimpuri, Jurilovca este extrem de bogată în vestigii istorice, iar Capul Doloșman ne oferă o panoramă uluitoare, de care nu se bucură nici o altă zonă din Dobrogea.
Dobrogea de Nord, locul ideal pentru trasee montane
Dobrogea de Nord este un loc ideal și pentru trasee montane. Știu că atunci când vine vorba de o excursie la munte, toți ne gândim la Valea Prahovei, dar vă propun să încercați măcar o dată să vă petreceți o vacanță în Munții Măcinului și vă asigur că nu o să vă pară rău.
Sunt mai pitici, ce-i drept, însă panorama pe care o oferă este impresionantă.
Nu ratați o incursiune prin Slava Rusă și Slava Cercheză, două localități încărcate de istorie și pitorești prin peisajul care le încadrează, cu multe case vechi și oameni primitori.
Holbina Trei Bibani, tărâm de basm pentru pescari, iubitorii de păsări și natură
Acum, că am vizitat Dobrogea de Nord, este timpul să ne plimbăm puțin și prin Delta Dunării. Pentru relaxare maximă, îți propun să petreci măcar o zi la Holbina Trei Bibani, un resort situat pe o insulă liniștită din inima deltei.
Acolo, păsările cuibăresc nestingherite, peștii sar din apă de plictiseală, iar verdele te înconjoară. Holbina Trei Bibani este o zonă de care te îndrăgostești la prima vedere, indiferent că ești pescar, iubitor de păsări și natură, copil sau adult.
Este un loc mirific, în care te poți refugia în zilele în care vrei să fii doar tu cu tine sau cu cei apropiați. Situat între lacurile Dranov și Razim și la aproape o oră de plajele Perișor sau de Gura Portiței, care au ieșire la Marea Neagră, Holbina Trei Bibani este un domeniu pe care, odată ajuns, nu ai cum să îl mai uiți. Îl vei asocia mereu cu relaxarea și cu bucuria de a sta în natură.
Sulina, orașul cu sute de legende, pe vremuri Europa în miniatură
Oricine ajunge la Sulina este fermecat de poveștile și de frumusețea de odinioară a orașului situat între Marea Neagră și Dunăre.
Fiind situată între ape, Sulina nu are o legătură directă cu rețeaua de drumuri din România, astfel că se poate ajunge doar pe calea apei.
Farurile din Sulina, istoria orașului, sediul Comisiunii Europene, bisericile vechi, cimitirul multietnic, în care există parcele pentru 6 culte religioase, plaja cu cel mai fin nisip, marea lină și curată, liniștea și mâncărurile delicioase îi atrag pe turiștii români și străini în vechiul orășel cosmopolit.
Insula K, un habitat natural în care cuibăresc zeci de specii de păsări
Raiul pe pământ poate fi regăsit în multe locuri din România în general și din Dobrogea, în special. Insula K sau insula păsărilor este un loc spectaculos, o limbă de pământ în apropiere de Sulina, pe care doar păsările au acces.
A fost numită Insula K, pentru că, inițial, avea forma literei K. Acum arată mai mult ca o paranteză, dar imaginile pe care fotografii le obțin din apropierea ei, sunt de poveste. Accesul pe Insula K este interzis, deoarece este importantă protejarea noilor generații de păsări.
Habitatul zburătoarelor este amenințat de prezența oamenilor care coboară pe insulă și pun mâna pe ouăle păsărilor și pe puii acestora, motiv pentru care părinții nu îi mai recunosc și îi abandonează.
Letea, satul dintre ape
Dacă am ajuns în Delta Dunării, îți propun să facem o excursie în satul Letea, pentru că o să-ți placă nespus. O localitate în care populația este formată în exclusivitate din ucraineni, oameni primitori și gata să ne arate frumusețile locului. Ei au căruțele pregătite, caii țesălați și îngrijiți, iar o astfel de plimbare prin Pădurea Letea durează două, trei ore.
Spectacolul naturii ne este oferit de localnici pe traseul rustic, cel cu căruța trasă de cai, care îi încântă pe toți cei care îl aleg. Mulți dintre turiștii care ajung în cea mai veche rezervație naturală din România, vor să vadă, pe lângă dunele de nisip și copacii seculari, caii sălbăticiți.
Dacă tot ai ajuns la Letea, roagă-l la întoarcere pe căruțaș să te plimbe puțin prin sat și să îți arate casele tradiționale, cu acoperiș din stuf, pereții albi și tocurile geamurilor vopsite cu albastru.
Sfântu Gheorghe, satul pescăresc de haholi
Plaja sălbatică, pensiunile cochete de pe malul Dunării și numeroasele evenimente organizate în localitate îi atrag pe turiști la Sfântu Gheorghe. Pe vremuri era un sat cu peste 700 de pescari, însă acum acesta este numărul total de persoane, români, lipoveni și ucraineni care mai trăiesc în Sfântu Gheorghe.
Turul nostru virtual prin Dobrogea de Nord și Delta Dunării se încheie aici. Dacă ți-a plăcut, îți propun să susținem împreună turismul în regiune și să vizităm aceste frumoase localități după ce se termină criza generată de COVID-19. Agenții economici sunt afectați de măsurile privind distanțarea socială și au nevoie de noi, mai mult ca oricând.
Dacă apreciezi acest articol te așteptăm să intri în comunitatea de cititori Discover Dobrogea printr-un LIKE pe pagina noastră de Facebook, pentru a nu rata alte materiale pe care le vom publica.
0 Comentarii