Un atelier gastronomic cu specific ucrainean a fost organizat miercuri, 25 iunie 2025, în Sala Multimedia a Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Tulcea, în cadrul proiectului „Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea”, derulat de Institutul Național al Patrimoniului și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Comunitatea ucraineană a fost reprezentată de Grupul vocal fondator „Zadunaiska Sici” din cadrul Filialei Tulcea a Uniunii Ucrainenilor din România.
„Manifestarea culturală a cuprins mai multe componente: un atelier demonstrativ de transmitere către tineri a tehnicii modelării aluaturilor de nuntă (șeșke), o expoziție gastronomică cu preparate reprezentative pentru comunitatea ucraineană, o micro-expoziție etnografică cu obiecte moștenite de membrii grupului vocal și un moment artistic adaptat contextului (cântec pentru oaspeți, cântec de nuntă, cântec căzăcesc).
Doamnele Mirela Munteanu, Maria Efimov, Florica Sidorencu, Ștefana Calenic și Creița Pînzaru, alături de 9 tineri din cadrul comunității de ucraineni din Tulcea, s-au implicat activ în acest atelier demonstrativ și interactiv, dar și în pregătirea preparatelor culinare (pește marinat/ reba marinovana, știucă umplută/ șciuka naceneana, malasolcă/ malasolka, scordolea, plăcintă cu mere și nucă/ placenta iz yabloke i hurihe, plăcintă cu varză murată și nucă/ placenta iz kapustuiu kvasenuiu i hurihe).”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Alexandru Chiselev, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.
Cu această ocazie, a fost dezvăluită și rețeta preparatului tradițional – știucă umplută, gătită la eveniment de Florica Sidorencu.
„Se alege o știucă de aproximativ 1,5 kg. Se curăță de solzi, se scot intestinele pe la cap și se se decapitează. După spălare, cu ajutorul unui cuțit ascuțit se jupoaie de piele, fără să o tăiem sau rupem. Scoatem carnea rămasă de pe piele și coloană și o dăm de două ori prin mașina de tocat. Condimentăm cu sare, piper și mărar verde și adăugăm o ceapă mare, tocată și călită; o lingură de pastă de ardei; 3-4 căței de usturoi zdrobiți; 1-2 ouă; 1-2 felii de franzelă muiate în lapte și stoarse bine. Totul se frământă cu cca. 100 ml ulei. Facem o probă de gust, prăjind o chifteluță.
Umplem știuca, o coasem și o așezăm într-o tavă unsă cu ulei, atașându-i și capul. Înțepăm cu scobitoarea peștele să nu pocnească la gătit și dăm la cuptor la foc moderat. Din când în când, turnăm puțină apă în tavă, iar cu 15 minute înainte de a o scoate, ungem știuca cu o pensulă cu pastă de ardei, pentru aspect. Se servește rece și se ornează după inspirația fiecăruia.”, am aflat de la doamna Florica Sidorencu.
Fotografiile ne-au fost oferite de Alexandru Chiselev, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.
Ca localnic, am constatat ca bucătăria ucraineană se asemuiește foarte mult cu cea rusească (lipovenească), cu mici diferențe, ca și multe din obiceiuri, pe care, de-a lungul timpului, vi le-ați revendicat când uni, când ceilalți.
Se vede și se știe ca proveniți din același popor și ca aveți aceleași origini.
De ce vă urâți atât de mult? De ce vă negați unii pe ceilalți? De ce sunteți atât de învrăjbiți unii împotriva celorlalți?
Este ca și la români, care sunt și olteni și moldoveni și munteni și dobrogeni, dar tocmai aceste mici diferențe ne fac să ne placem și să ne apreciem.
Fiți uniți, fiți îngăduitori, fiți buni unii cu ceilalți, fără orgolii și fără ură și ranchiuna!
Mergeți împreună pe drumul vieții cu iubire, pentru ca toți să fim câștigători și să ne bucurăm împreună de frumos!
Pace vouă, pace nouă, pace tuturor!