fbpx
omd-mamaia-constanta
Tradițiile de secole ale musulmanilor vor fi puțin schimbate anul acesta, de Ramazan Bayram

mai 23, 2020

ziua-mondiala-a-baclavalei-Ramazan-Bayram-Seker-Bayram

După o lună de purificare spirituală prin post și rugăciuni, credincioșii musulmani sărbătoresc timp de trei zile, începând de mâine, Ramazan Bayram-ul. Cu ocazia acestei sărbători, denumită și Șeker Bayram sau sărbătoarea dulciurilor, vor avea loc slujbe în toate geamiile și moscheele.  Muftiul Iusuf Muurat va oficia slujba de Ramazan Bayram duminică, 24 mai, la ora 06.07, la geamia Hunchiar din municipiul Constanța. Anul acesta, în contextul pandemiei de Covid-19 comunitatea musulmană este nevoită să renunțe la unele tradiții.

Slujbele de Ramazan Bayram au loc în curțile geamiilor și moscheelor

Pe 24 mai, conform calendarului Islamic va fi prima zi de sărbătoare a Ramazan Bayram. Imamul Moscheei Regale Carol I din Constanța, Selcin Ali a declarat pentru Discover Dobrogea, că această sărbătoare, datorită contextului pandemiei Covid-19 este organizată puțin diferit față de ceilalți ani. Credincioșii nu vor intra în geamie, ci doar în curțile lăcașurilor musulmane de cult.

Potrivit reglementărilor, distanța dintre enoriași va fi de cel puțin 2 metri în orice direcție, iar accesul în geamie este interzis. Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Murat urmărește îndeaproape respectarea reglementărilor stabilite de autorități în această perioadă, distanțarea socială fiind foarte importantă.

Astăzi este ajunul Bayram-ului

Ajunul Bayram-ului este o zi sfântă pentru credincioșii musulmani. Oamenii își continuă obiceiurile, iar gospodinele prepară dulciurile specifice de Bayram.

Ramazan-Bayram-traditii”Tradițiile sunt adaptate anul aceasta cerințelor situației actuale. Este ceva nou pentru noi, sperăm să treacă această criză cât mai repede și să trecem cu bine de această pandemie, să nu mai fim nevoiți în anii următori să organizăm slujbe în acest mod. Peste aproximativ două luni va urma și Kurban Bayram, sărbătoarea sacrificiului și sperăm că nu vom petrece în aceleași condiții restrictive”, a precizat imamul Moscheei Regale Carol I, Selcin Ali.

Anul acesta, de Ramazan Bayram tinerii nu vor mai pupa mâna vârstnicilor

Comunitatea musulmană din România va renunța de Ramazan Bayram, la unul dintre cele mai frumoase obiceiuri. Potrivit acestuia, copiii se duc la rugăciunea de duminică dimineață, iar după terminarea slujbei pupă mâinile vârstnicilor și apoi pleacă să colinde.

”Aceasta era o bucurie foarte mare pentru noi, să vedem copiii spunând ”Sărbători fericite””, ”Bairam Hayrli Olsun!” și apoi, în grupuri de 5-10-15 copii se duceau din casă în casă vestind marea sărbătoare. Asta era una dintre cele mai mari tradiții. Acum însă, adaptându-ne la contextul în care ne aflăm, din păcate acest lucru nu se va întâmpla. Vor veni copiii la geamie, vor spune doar ”Sărbători fericite!”, dar nu le vor putea pupa mâna celor mai în vârstă. Apoi, vor forma grupuri de câte 3, cu păstrarea distanței sociale și vor merge cu colindul” a afirmat pentru Discover Dobrogea imamul Moscheei Regale Carol I, Selcin Ali.

Tradițiile musulmanilor sunt adaptate cerințelor actuale

”Comunitatea musulmană nu trebuie să uite faptul că această distanțare socială este numai în interesul nostru și pentru sănătatea noastră. Enoriașii nu trebuie să se gândească la faptul că venim cu ceva nou și inventăm noi reguli. Ei trebuie să știe că aceste condiții sunt impuse de situația în care ne aflăm, aceea de pandemie de Covid-19”, afirmă imamul Moscheei Regale Carol I, Selcin Ali.

El spune că, față de ceilalți ani, imamii vor face rugăciunea specifică acestei mari sărbători cu păstrarea distanței sociale, astfel încât sănătatea celor din jur să fie protejată.

De Ramazan Bayram, copiii vor colinda doar în grupuri de 3

O altă tradiție a comunității musulmane care va fi schimbată de pandemia de Covid-19 este cea privind modul în care copiii vor putea să îi colinde pe vârstnici. Ei nu au voie să formeze grupuri mai mari de 3 persoane și sunt obligați să poarte măști de protecție și mănuși.

Ramazan-Bayram-traditiiÎn plus, copiilor nu le este permisă puparea mâinilor celor vârstnici, pentru a preveni îmbolnăvirea. Imamul Moscheei Regale Carol I, Selcin Ali atrage atenția asupra faptului că anul acesta este foarte importantă distanțarea socială. ”Sunt lucruri care nu s-au mai întâmplat până acum și de aceea nu dorim să se creeze polemici sau să fie interpretate în mod greșit aceste noi reguli, dar trebuie să ne conformăm, pentru a rămâne sănătoși”, spune imamul Selcin Ali.

Fără vizite de Ramazan Bayram, dar cu felicitări telefonice

Reprezentanții Muftiatului Cultului Musulman din România le recomandă enoriașilor să nu își viziteze rudele de Ramazan Bayram anul acesta, chiar dacă este o tradiție veche. Ei atrag atenția asupra faptului că este mai importantă sănătatea celor dragi și tocmai de aceea este necesară distanțarea socială.

”Trăim în era tehnologiei, iar pentru a-i proteja pe cei din jurul nostru putem să le dăm telefon în loc să îi vizităm și să îi expunem îmbolnăvirii. Îi putem suna, să ne cerem scuzele de rigoare și să le transmitem sărbători fericite. În caz contrar, dacă se va întâmpla ceva în următoarea perioadă o să ne pară rău de vizitele pe care le-am făcut sau pe care dorim să le întreprindem. Dacă ne ajută cel de sus și vom fi sănătoși vom avea și mai multe zile de sărbătoare”, transmite imamul Selcin Ali.

Imamii se roagă pentru sănătatea comunității și pentru medici

De la debutul crizei Covid-19 în România, imamii se roagă permanent pentru sănătatea tuturor și pentru medici. ”Muftiul Iusuf Murat și toți imamii se roagă în primul rând pentru sănătate și pentru medicii care sunt cei mai expuși îmbolnăvirii. De asemenea, ne rugăm pentru găsirea unui vaccin și pentru ca viața noastră să revină la normal”, a mai spus imamul Selcin Ali.

Pachete cu alimente pentru familiile nevoiașe

În perioada Ramadanului, comunitatea musulmană a distribuit pachete cu ajutoare către enoriași, la fel ca întotdeauna. Singura diferență a fost păstrarea distanțării sociale, purtarea mănușilor și a măștilor. ”Li s-a lăsat pachetul în preajma casei și au fost anunțați în prealabil. Soluții se găsesc, pentru că trebuie să ne adaptăm cerințelor actuale. Am oferit peste 1500 de pachete cu alimente la familiile sărmane din tot județul Constanța”, a afirmat imamul Selcin Ali.

Ramazan Bairam înseamnă apropierea de oameni, dar anul acesta tradiția se schimbă

O tradiție importantă în cadrul comunității musulmane cu ocazia Ramazan Bayram-ului este apropierea de cei dragi, de oamenii bolnavi și de vârstnici. Bayram-ul înseamnă dragoste, relații interumane, iar în cele trei zile de sărbătoare sunt vizitați cei apropiați. Nu și anul acesta încă, când, de Bayram apropierea de oameni nu va putea fi posibilă.

”La noi există o vorbă: ”Vei avea parte la bătrânețe de ceea ce faci tu în tinerețe”. Potrivit tradiției, tinerii merg cu colindul la oamenii bolnavi și la cei vârstnici, îi întreabă de sănătate și dacă au nevoie de ceva. Până la urmă, Bayram-ul înseamnă o relație interumană și întreținerea relațiilor între oameni, de rudenie și între vecini. Anul acesta de Bairam nu vom putea să ne apropiem de oameni ca în ceilalți ani, din păcate”, a transmis imamul Selcin Ali.

Șeker Bayram, sărbătoarea dulciurilor

Pe vremuri, în satele din județul Constanța se făceau baclavalele la cuptorul din sat. La vatra respectivă se strângeau toate gospodinele cu tăvile pline cu baclavale și așteptau la coadă, să le bage la cuptor.

Ramazan-Bayram-tradițiiCele care aveau în curte cuptor din pământ, le coceau acasă, a declarat pentru Discover Dobrogea președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România, Filiz Ismail. La Șeker Bayram se pune mare accent pe dulciuri, astfel că nu lipsesc de pe masa musulmanilor baclavale, sarailii, minuni (tulumba tatlîs), cataif, rahat sau halva.

Mesajul muftiului Iusuf Murat pentru comunitatea musulmană

Reprezentantul Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, le adresează credincioșilor musulmani tradiționala urare: “RAMAZAN BAIRAMÎNÎZ QAYÎRLÎ BOLSÎN!“ – “RAMAZAN  BAYRAMINIZ  HAYIRLI  VE  MŰBAREK OLSUN!” – „UN BAİRAM FERİCİT!” – “EID AL FITIR MUBARAK!”

1 Comentariu

  1. Erol MEMET

    Buna ziua!
    Cu permisiunea dumneavoastra fac o mica corectie!
    Cladirea ce poarte numele de „Carol I” nu este o moschee, ci o geamie!
    Diferenta consta in marime, geamia fiind mai mare decat moscheea!
    Multumesc pentru atentie si intelgere!
    Numai bine!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord. Plaje naturale, largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă variată de restaurante, toate organizate...

Pin It on Pinterest