Nu m-am gândit niciodată la un oraș în termeni de fericire. La trafic, da. La aglomerație, la zgomot, la dezvoltare haotică, de prea multe ori. Dar la fericire, aproape deloc. Și totuși, TILIA – Summitul Orașelor din România a pus exact această idee pe masă: că felul în care arată și funcționează un oraș ajunge, inevitabil, să ne influențeze starea de bine, chiar mai mult decât suntem dispuși să recunoaștem.
Prima ediție a TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași de Fundația IULIUS, în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a fost despre viziune, dar nu una abstractă. A fost despre orașe fericite, așa cum reies din statistici și cifre, despre cum se concentrează pe emoții, calitatea vieții, comunitate. Și despre cum designul urban ajunge inevitabil să modeleze vieți.
Invitatul special al primei ediții a Summitului Orașelor, Charles Montgomery, urbanist și autorul volumului „Orașul Fericit”, a vorbit calm, fără emfază, dar cu o claritate care te obligă să-ți regândești propriul oraș. Ideea lui centrală nu e nouă, dar felul în care o argumentează o face imposibil de ignorat: fericirea urbană nu ține de cât de bogat e un oraș, ci de cât de conectați sunt oamenii din el.
A dat exemple. Din Vancouver, unde spațiile comune au devenit liant social. Din proiecte în care natura a fost reintrodusă nu ca decor, ci ca infrastructură emoțională. Și, în timp ce vorbea, îți dădeai seama că problema nu e lipsa soluțiilor, ci a deciziilor curajoase.
„Designul urban dictează comportamentul”, a spus Charles Montgomery. Și, pentru o clipă, propoziția asta a rămas suspendată în aer, ca o sentință. Pentru că da, orașele noastre spun multe despre noi. Despre fricile noastre, despre graba noastră, despre cât de puțin ne mai acordăm unii altora, despre cât ne pasă de viața în comun.
Apoi au urmat arhitecții de la Foster + Partners, cu un masterclass care a mutat discuția din zona de principiu în cea de practică. Stefan Behling, Senior Executive Partner al biroului și unul dintre arhitecții implicați în proiecte precum Apple Park sau Reichstag, a pus o întrebare simplă și, în același timp, incomodă: pentru cine construim, de fapt? Clădirile de birouri, spunea el, pot deveni „submarine”, adică spații izolate, rupte de viață. Și atunci, inevitabil, apare întrebarea: asta ne-am dorit?
Răspunsul a venit indirect, prin exemplele lor: intervențiile urbane care adaugă funcționalitate. Spații pietonale care redau orașul oamenilor.
Pentru că arhitectura, în viziunea lor, nu mai e doar despre construcții, ci despre experiențe.
Interesant a fost și felul în care au vorbit despre viitor. Nu cu entuziasm naiv, ci cu o luciditate necesară. Inteligența artificială schimbă deja profesia – randări, opțiuni, simulări – dar nu poate lua decizia finală. Nu poate alege, dintre sute de variante, pe cea care face un oraș locuibil. Asta rămâne, deocamdată, în responsabilitatea oamenilor.
În paralel, Maximilian Zielinski, Senior Partner în cadrul Foster + Partners, a adus în discuție Iașul, prin proiectul de remodelare Palas. Nu ca exercițiu de imagine, ci ca studiu de caz, despre cum să respecți trecutul fără să rămâi blocat în el. Mai mult verde, mai multe spații comune, mai puțin rigid, mai mult uman. O deschidere, la propriu și la figurat, către oraș.
Dincolo de scenă, în discursurile despre dezvoltare, a existat o constantă: curajul.
Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare al companiei IULIUS, a vorbit despre el ca despre o condiție de bază. Curajul de a vedea potențial acolo unde alții văd doar terenuri abandonate. Curajul de a construi pe termen lung, nu pentru rezultate rapide.
A fost, poate, unul dintre cele mai oneste momente ale zilei. Pentru că a mutat discuția din zona idealurilor în cea a realității: nu lipsa banilor e problema principală, ci lipsa convingerii că un loc poate deveni altceva. Iar când această convingere există, orașele chiar se schimbă.
Tema traficului a adus, inevitabil, o doză de pragmatism. Mirko Franzoi, Project Director în cadrul companiei de mobilitate MIC-HUB, a mers pe intuiția pe care o avem cu toții, completând cu cifre: mașinile ocupă orașul disproporționat. El spunea că „astăzi, prea multe dintre spațiile dintre clădiri sunt ocupate de mașini, deși fluxurile de mobilitate se schimbă și pot fi regândite”. În realitate, un singur șofer ajunge să ocupe aproximativ 15 metri pătrați atunci când se deplasează, iar mașinile consumă disproporționat spațiul urban. Exemple precum Barcelona, Paris sau Milano arată că acest model poate fi schimbat: traficul poate fi încetinit, taxat sau redistribuit, parcările pot fi reduse, iar spațiile dominate de asfalt și circulație pot redeveni locuri pentru oameni
Și atunci, întrebarea nu mai e dacă putem schimba asta, ci dacă vrem. Și știu că oamenii își doresc schimbări care să-i ajute să trăiască mai bine. Asta se întâmplă deja la Iași, la Timișoara, acolo unde compania IULIUS a dezvoltat proiecte mixed use și unde spațiile urbane deschise pentru comunitate au căpătat o altă valență.
Urmează Constanța, unde, pe terenul fostei platforme industriale de nord a Oil Terminal, dezvoltatorul român investește peste 800 de milioane de euro, pentru ca 32 de ha de teren să fie redate orașului într-un ansamblu care va reuni utilizări contemporane, sănătoase, relevante pentru comunitate și economie.
Pe măsură ce ziua s-a apropiat de final, concluzia devenea clară: orașele viitorului nu se construiesc din bucăți sau din proiecte izolate, ci din intervenții cu viziune pe termen lung. Se construiesc pe relațiile dintre oameni, spații și viziuni. Și, poate cel mai important, dintr-o alegere: aceea de a pune, în sfârșit, omul în centrul orașului.
0 Comentarii