Târgul de Mărțișoare este organizat și anul acesta, la Muzeul de Artă Populară Constanța

februarie 24, 2026

targul-de-martisoare-muzeul-de-arta-populara-constanta-1martie

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 25 februarie – 1 martie cea de-a XXI-a ediție a „Târgului de Mărțișoare”.

Manifestarea, așteptată cu deosebit interes de constănțenii care apreciază tradiția și autenticul, va aduce pe platoul din fața muzeului peste 30 de artizani, artiști plastici și elevi din județele Constanța și Tulcea.

Aceștia vor participa la târg cu mărțișoare realizate manual din materiale felurite (lemn, piele, lut, lână, pene, pănuși, flori, scoici, mărgele, pânză, fetru, fir metalic), folosind tehnici diverse (traforat, pirogravat, croșetat, cusut, împâslit). Micile amulete cu valoare de simbol vor fi însoțite de tradiționalul fir bicolor alb-roșu.

„Târgul de Mărțișoare” va putea fi vizitat între orele 10.00-18.00.

În anul 2017, „Mărțișorul”, practică ancestrală generatoare de simboluri și obiceiuri, a fost înscris pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO, în urma unui demers comun al României, Bulgariei, Macedoniei și Republicii Moldova, informează reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

[et_social_follow icon_style="slide" icon_shape="rounded" icons_location="left" col_number="auto" counts="true" counts_num="0" outer_color="dark" network_names="true"]

Te-ar mai putea tenta și…

Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale

Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale

RAJA S.A. aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10 – 13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. „Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile...