De câțiva ani, sărăcia se adâncește în rândul localnicilor din Delta Dunării și sapă răni adânci în sufletele lor, ca o boală incurabilă. Sute de copii ai căror părinți n-au nici măcar bani de haine sau încălțăminte, abandonează școala. Pământul dintre ape prezintă o atracție irezistibilă pentru turiști, dar locuitorii trăiesc din ce în ce mai greu.
Am văzut multe case părăsite în deltă și am aflat de la ghidul turistic Eduard Acsente că tinerii pleacă pentru că nu au nici un viitor în satele tot mai sărace. Statul român nu se preocupă de ei, nu dezvoltă programe pentru a-i sprijini, iar lipsurile oamenilor sunt pe zi ce trece mai mari. Doar turism se poate face în zonă și acela 3-4 luni pe an, însă tot oamenii cu bani investesc și în acest domeniu și acaparează toată delta.
Delta Dunării este o poveste tristă, doar turiștii îi văd latura pozitivă
Când ajungem în deltă în calitate de turiști, nu reușim să vedem ori să aflăm problemele cu care se confruntă localnicii. Ne vrăjesc peisajele parcă desprinse din povești și nu observăm detaliile. Copiii sunt cei mai dezavantajați, deoarece nu sunt școli în fiecare localitate. În Sf. Gheorghe mai sunt 50 de copii și în curând se va închide școala. Ei vor fi obligați să meargă pe jos la Sulina, pentru că în altă parte nu există o unitate de învățământ, am aflat de la ghidul Eduard Acsente. Unitatea școlară din Sulina se află la o distanță de 35 km, pe un drum de țară pietruit, fosta șosea pe care voia să o facă statul pe vremea lui Ceaușescu. Se poate merge cu mașina, dar în anumite perioade ale anului, mai ales primăvara, nu poți trece pentru că este multă apă. Mulți copii renunță, oricum sunt prea săraci și nu au îmbrăcăminte sau încălțăminte pentru a merge la școală.
15 km merg elevii pe jos spre Crișan, prin balta plină de șacali
Eduard Acsente spune că în Caraorman există o școală, dar nu funcționează pentru că nu sunt suficienți copii și nici destule cadre didactice. În aceste condiții, elevii sunt nevoiți să meargă la Crișan sau la Sulina. Până la Crișan, cei mici fac drumul pe jos. Sunt 15 km de mers prin balta plină de șacali. Părinții îi duc la școală cu bărcile, pe jos, fiecare după posibilități. Dulciuri și îmbrăcăminte mai primesc cei mici de sărbători, de la necunoscuți. Ei nu au multe bucurii în viață, copilăria le este o povară și sunt încercați de nevoi.
Oamenii din deltă își programează bolile după orarul medicului și se tratează cu rugăciuni
Tot de la Eduard Acsente am aflat că în Sf. Gheorghe și în multe alte localități din deltă nu există un doctor. În Sf. Gheorghe era un medic, dar s-a pensionat. Acum, vine doctorul din Sulina, care oferă consultații câteva ore pe săptămână. Trebuie să te îmbolnăvești programat, în funcție de orarul medicului. Sunt două asistente la dispensar, dar în situații de urgență nu reușesc să facă față. Tot ONG-urile sunt cele care mai ajung din când în când prin sate, îi consultă în mod gratuit pe oameni și le fac analizele. Nu sunt deloc puțini cei care nu au auzit vreodată de medic sau copiii care nu au fost vaccinați ori consultați de cadrele medicale. Părinții se roagă ca cei mici să fie sănătoși, mai mult decât rugăciuni nu au.
Locuitorii din deltă au trăit și vremuri bune, acum au parte de multe constrângeri
În urmă cu 25 de ani, toți pescarii din Sf. Gheorghe spuneau că lor nu le va lua nimeni, niciodată ramele din mână. Ei bine, s-a ajuns la această situație, îmi povestește cu tristețe Eduard Acsente. Acum mai sunt 46 de pescari, în condițiile în care în 1990 erau peste 400, iar despre viața pe care o duceau în perioada comunistă, am scris mai multe informații în acest articol. Unii au murit, alții au renunțat din cauza constrângerilor foarte mari la care îi supune statul. Nu mai au voie să facă absolut nimic. Ei au fost pescari la sturion, dar de 12 ani este prohibiție impusă de statul român. În prezent nu mai au voie să pescuiască nici în Marea Neagră, pentru că, inevitabil, prind sturion. Deși autoritățile centrale spun că nu este suficient sturion, acesta este atât de mult în deltă, încât sunt perioade ale anului când mergi să pescuiești scrumbie și prinzi mai multă păstrugă. Dar, pentru că este prohibiție, dacă prinzi sturion, ți se face dosar penal, nu există prezumția de nevinovăție, chiar dacă este prins în mod accidental. Le sunt confiscate sculele de pescuit, iar pescarii refuză în aceste condiții să mai iasă pe baltă. Cum trăiau în vremurile în care era permis pescuitul la sturion, am scris aici. Le este foarte frică de ceea ce se poate întâmpla și preferă astfel să respecte legea sau să plece din țară, în căutarea unui trai mai bun. Pentru ei este foarte greu să treacă de la statutul de pescar la cel de administrator de pensiune. Nu au nici bani, nici pregătire, sunt niște pași pe care trebuie să îi facă și au nevoie să fie ajutați.
În deltă este un contrast imens între bogăţia peisajului şi sărăcia oamenilor
În această vară, 480 de elevi și 260 de preșcolari din medii sociale dezavantajate, care prezentau risc de abandon erau raportați la ISJ Tulcea. Tot în acest an, 200 tineri din Tulcea au abandonat deja școala. Au fost dezvoltate programe suport și de prevenire a abandonului școlar, realizate cu fonduri europene, pentru localitățile Baia, Jurilovca, Măcin, Topolog sau Babadag, în care sunt implicați aproximativ 180 de experți. În ce măsură va da rezultate acest program, vom afla la sfârșitul anului școlar. Cert este că astfel de acțiuni nu pot da roade, dacă școlile sunt situate la 15 km distanță, iar copiii nu au cu ce să se deplaseze. De multe ori nu au cu ce să se încalțe iarna și împrumută o pereche de cizme unii de la alții. În plus, drumul este lung și greu, iar părinților le este teamă să-și trimită copiii la școală.
De sărbători, copiii din deltă se bucură că primesc bomboane și câteva haine
În localitățile uitate de lume, doar sărbătorile îi mai ajută pe copii să zâmbească. Ei mai primesc daruri prin milostenia semenilor, în rest sunt uitați de toată lumea. Sunt atât de săraci, încât nu știu nici ce să ceară și se bucură, orice dar ar primi. De mai bine de 20 de ani, pastorul Dorel Toma reușește, ca un magician, să lumineze fețele a mii de copii din satele sărace din Dobrogea. El derulează anual proiectul umanitar ”Operațiunea Crăciunul Copilului” și a strâns alături mulți voluntari care îl ajută în acest program. Mi-a spus că îi dau lacrimile când vede micuți care nu au ținut niciodată în mână o bomboană sau care se bucură de o pereche de cizme mai mult decât un copil de la oraș de un smartphone nou. Dorel Toma împarte daruri oamenilor sărmani, care trăiesc în cocioabe, departe de lumea civilizată. El spune că omul sărac nu cere nimic, are prea mult bun-simț. Suntem generoși de sărbători, dar în restul anului, oamenii aceștia tot chinuiți rămân. Este soarta lor, iar mulți au acceptat-o. Ei nu cer nimic, primesc orice, iar noi putem să ne gândim mai des la existența lor tristă și să îi ajutăm cumva.
0 Comentarii