Ștefan Mihai, actor al Teatrului de Stat Constanța, va primi Premiul „Radu Beligan”

octombrie 7, 2024

Joi, 10 octombrie, la ora 18:00, în foaierul sălii „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, Asociația „Radu Beligan” în parteneriat cu Teatrul de Comedie și revista de artele spectacolului Scena.ro organizează a patra ediție a decernării Premiului „Radu Beligan”. Tânărul actor premiat în 2024 este Ștefan Mihai, de la Teatrul de Stat Constanța.

Născut la Iași în 1995, absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Ștefan Mihai a intrat în trupa Teatrului de Stat Constanța în 2019, unde joacă astăzi în majoritatea spectacolelor din repertoriu. În acest an a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun rol secundar pentru rolul Cristi din spectacolul 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu. Tot în 2024, Ștefan Mihai a reușit o adevărată performanță actoricească în rolul bufonului Feste în A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Andrei Șerban. Ambele spectacole se află în selecția Festivalului Național de Teatru din acest an și au reprezentații în capitală, la Teatrul Bulandra, sala „Toma Caragiu”, în 22 octombrie, ora 18:00, respectiv 24 octombrie, orele 17:00 și 21:00 (două reprezentații).

**********

Premiul „Radu Beligan”, înființat la inițiativa fiicei actorului, scriitoarea Anamaria Beligan, pentru a celebra memoria acestuia și constând în 1000 de euro și un trofeu gravat cu numele câștigătorului, a fost decernat la edițiile precedente tinerilor actori Cristina Casian (2018), Mihai Florian Nițu (2020) și Florina Gleznea (2022).

Cu ocazia decernării din acest an a premiului va fi lansată Monografia Marcel Anghelescu de Ion Moldovan, în prezența fiicei acestuia, doamna Eva-Maria Anghelescu. Marcel Anghelescu (1909-1977) a fost un celebru actor român de teatru și film, a cărui carieră  atins apogeul în perioada interbelică, continuând să obțină recunoaștere și după instalarea regimului comunist la putere. Cunoscut ca excelent interpret de roluri comice și de compoziție, Marcel Anghelescu s-a aflat de multe ori pe scenă alături de Radu Beligan.

Participă la eveniment scriitoarea Anamaria Beligan, prof. dr. Ioana Crăciun (Universitatea București), Cristina Modreanu (Universitatea Babeș-Bolyai), Erwin Șimșensohn (Teatrul de Sta Constanța) Irina Margareta Nistor, Mihai Mălaimare, Alexandrina Halic, Ion Moldovan, Raluca Tulbure, Florina Gleznea.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Gara CFR Constanța, 65 de ani de la inaugurare

Gara CFR Constanța, 65 de ani de la inaugurare

Pe 15 mai 2025 se împlinesc 65 de ani de la inaugurarea Gării CFR Constanța. Pentru clădirea de călători din Constanța, au fost folosite soluții constructive originale și îndrăznețe pentru acea epocă, prin ansamblul modern și funcțional al întregii stații. Pentru a...

Pin It on Pinterest

Descopera Dobrogea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.