fbpx
Mamaia Constanta
Stațiunea Mamaia este preferată de turiștii care vor petrece minivacanța de Paște pe litoral

martie 30, 2023

OMD-Mamaia-Constanta-statiunea-mamaia-premiu-cea-mai-buna-statiune-de-pe-litoral

De la un an la altul, crește numărul turiștilor care doresc să petreacă minivacanța de Paște pe malul mării, în stațiunea Mamaia. Deși, în mod tradițional, această sărbătoare religioasă este celebrată de creștini în familie, românii își doresc să aibă experiențe inedite în cele câteva zile de vacanță, iar ofertele hotelurilor de pe malul mării sunt foarte tentante.

Mii de turiști vor veni în stațiunea Mamaia în minivacanța de Paște

Câteva zeci de hoteluri din stațiunea Mamaia au fost deja reabilitate și își așteaptă oaspeții, în perioada 14-17 aprilie, în prima minivacanță din acest an, respectiv cea de Paște.

statiunea-mamaia-fotografie-aeriana-drona

”Unitățile de cazare din destinația Mamaia-Constanța au pregătit pachete tematice pentru sărbătorile de Paște. Acestea includ atât produse tradiționale, între care preparate din carne de miel, ouă roșii, cozonac, cât și spectacole și activități pentru adulți și copii.

Anul acesta se înregistrează o creștere a numărului de turiști care vor petrece minivacanța de Paște în stațiunea Mamaia. Mai mult decât atât, comparativ cu anul trecut, unele unități de cazare au tarife cu 10% mai scăzute pentru această perioadă, dar există și hoteluri care au majorat prețurile și aici vorbim în special de cele care oferă servicii în regim all inclusive.

Încurajați de prognoza meteorologică favorabilă anunțată pentru perioada Paștelui, pe litoral, românii își fac rezervări pentru minivacanța din acele zile de sărbătoare.

Pentru un hotel de 4 stele în stațiunea Mamaia, turiștii plătesc de la 242 de lei pentru o cameră dublă/noapte. Oaspeții care vor să beneficieze de mai multe servicii pot achita până la 1200 de lei/noapte pentru o cameră dublă la un hotel de 4 stele în Mamaia, cu demipensiune. Pachetul include cina în zilele de 15 și 16 aprilie, prânzul tradițional în ziua de Paște, cu muzică live și vinuri, dar și pachet de bun venit, piesă de teatru pentru copii, vânătoare de ouă și acces la piscina interioară, saună, jacuzzi, fitness și terapii Spa sau masaj”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, reprezentant al Organizației Patronale Mamaia-Constanța.

Pe lângă plimbările pe plajă și activitățile pe care le vor avea în cadrul unităților de cazare din stațiunea Mamaia, oaspeții își pot programa vizite la atracțiile turistice din orașul de pe malul mării și sunt invitați să participe la spectacolele de muzică și dans și activitățile sportive organizate de Primăria Constanța, pe B-dul Tomis, în zilele de 16 și 17 aprilie.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Pin It on Pinterest