fbpx
Sportivii de la CSM Constanța participă la numeroase competiții în acest weekend

ianuarie 20, 2024

competitii-ianuarie-2024-sportivi-csm-constanta

Echipele de volei, baschet și handbal CSM Constanța continuă competițiile în noul an, cu meciuri în ligile naționale și în campionatele naționale de juniori, cadeți și copii. Sâmbătă, voleibaliștii noștri promit spectacol în Sala Sporturilor, într-un duel de tradiție Constanța – Baia Mare, la care public este invitat în număr cât mai mare! Șahiștii încep și ei competițiile din 2024. Tuturor, le urăm succes! Hai, Constanța!

Volei seniori

Voleibaliștii noștri revin pe parchetul de la Sala Sporturilor pentru un nou meci de campionat. CSM Constanța primește vizita celor de la Știința Explorări Baia Mare, în etapa a doua din returul Diviziei A1. Băieții antrenați de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală luptă pentru cea de-a 7-a victorie din acest sezon și au nevoie de susținere din partea propriilor suporteri! Sâmbătă, 20 Ianuarie, de la ora 17.00! Hai, Constanța!

Volei senioare

După ce au câștigat acasă, săptămâna trecută, primul meci din returul Diviziei A1, voleibalistele CSM Constanța au parte de o deplasare dificilă, în fief-ul celor de la CSM Corona Brașov. În tur, fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au câștigat dramatic, iar acum merg sub Tâmpa să își joace din nou șansa. Sâmbătă, 20 Ianuarie, de la ora 18.30, în Sala Dumitru Popescu Colibași din Brașov. Hai, Constanța!

Volei cadeți

Cadeții noștri susțin primul meci în deplasare din 2024. Voleibaliștii antrenați de Viorel Prejbeanu joacă în Campionatul Național U17 – Perspectiva, Seria A, contra celor de la CSȘ Alexandru Vlahuță Rm.Sărat. Duminică, 21 Ianuarie, de la ora 13.00, la Râmnicu Sărat.

Mini-Volei masculin

Echipa de minivolei masculin CSM Constanța este gazda celui de-al treilea turneu al Campionatului Național U13, la sala Complexului Sportiv Tomis, în perioada 19-20 Ianuarie. Băieții antrenați de Răzvan Parpală și Viorel Prejbeanu evoluează în Seria C și vor juca împotriva celor de la CSȘ Arcada Galați (Vineri, 19 Ianuarie, ora 15.00), CSȘ Dream Team Tulcea (Vineri, 19 Ianuarie, ora 17.00) și CSM Ploiești (Sâmbătă, 20 Ianuarie, ora 11.00).

Mini-Volei feminin

Și echipa de minivolei fete evoluează, în acest weekend, la turneul 3 al Campionatul Național U13. Medgidia este gazda meciurilor din Seria D. Vineri și Sâmbătă, fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu joacă împotriva celor de la CS Axiopolis Cernavodă, CS Medgidia și ACS Flamingo Voleyball Club Constanța.

Șah juniori

Micii noștri șahiști participă la prima competiție din acest an, Cupa Unirea Principatelor, în 20-21 Ianuarie, la Mangalia. Ediția a XI-a are loc la Cercul Militar Mangalia, iar competiția se desfășoară în sistem elvețian clasic, cu 6 runde, 30 de minute KO + 30 secunde / mutare / jucător. CSM Constanța va fi reprezentat de 11 sportivi, care participă la un concurs pentru jucătorii cu ELO <1800, omologat FIDE, organizat în paralel cu un concurs pentru copii U12 (inclusiv nelegitimați).

Handbal juniori

Juniorii 3 deschid seria meciurilor oficiale din acest an pentru CSM Constanța în competițiile naționale de handbal masculin. Băieții antrenați de Denis Ali joacă în deplasare cu CSȘ Călărași, în etapa a 9-a a Campionatului Național – Seria C. Duminică, 21 Ianuarie, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă din Călărași.

Baschet senioare

Baschetbalistele noastre vor să continue parcursul perfect din Liga Națională de Baschet Feminin Getica ’95 și să câștige la Arad. Cu 8 victorii în cele 8 meciuri disputate în acest sezon, vicecampioana CSM caut să continue seria rezultatelor din sezon. Fetele antrenate de Alexandru Olteanu joacă pe terenul medaliatei cu bronz din ediția trecută, FC Baschet UAV Arad, în Sala Victoria. Sâmbătă, 20 Ianuarie, de la ora 18.00! Hai, Constanța!

Baschet Liga 1

Băieții de la CSM 2 Constanța joacă primul meci în deplasare din 2024, în Liga 1 de Baschet Masculin. Învingători în ultimele trei meciuri disputate, baschetbaliștii antrenați de Bogdan Ivanovici și Valentin Boian merg încrezători pe terenul celor de la CSM 2 Petrolul Ploiești. Meciul din etapa a 13-a – Grupa B – se joacă în Sala Olimpia din Ploiești. Duminică, 21 Ianuarie, de la ora 19.30.

Baschet juniori

Juniorii CSM Constanța susțin un nou meci în Grupa Națională a Campionatului Național de Baschet Masculin U18. Victorioși la Sibiu, în primul joc al anului, băieții antrenați de Norbert Kovasch au urcat pe locul 4 în clasament. Următorul adversar este unul redutabil: U-BT Cluj-Napoca, echipa de pe locul 2. Meciul din cadrul etapei a 7-a se dispută în sala Complexului Sportiv Tomis. Duminică, 21 Ianuarie, de la ora 15.00.

CSM Constanța este gazda primului turneu din Faza semifinală – Grupa valorică B2 a Campionatului Național de Baschet Masculin U15. În weekend, la sala Complexului Sportiv Tomis, băieții antrenați de Norbert Kovasch vor juca două meciuri: cu CSM Academia de Baschet Phoenix Galați (Sâmbătă, 20 Ianuarie, ora 18.00) și CS Fly OC Constanța (Duminică, 21 Ianuarie, ora 12.30).

Atletism

Atleții noștri încep noul sezon competițional. Sâmbătă și duminică (20-21 ianuarie), la sala „Ioan Soter” din Complexul Național „Lia Manoliu”, sunt programate Campionatele Naționale de seniori, tineret (U23) și juniori 1 (U20) – Etapa I. CSM Constanța este reprezentat de 13 atleți. Fiecare sportiv va încerca să obțină rezultate cât mai bune, care să îi asigure un bilet de participare la Campionatul Balcanic de la Istanbul, din 10 februarie.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Galeriile de Artă din Constanța vor redeveni un spațiu de expoziție

Galeriile de Artă din Constanța vor redeveni un spațiu de expoziție

A fost semnat contractul pentru reabilitarea Galeriilor de Artă Constanța, imobil în care artiștii nu și-au mai putut expune lucrările, de peste 7 ani. Galeriile de Artă din Constanța vor fi, în sfârșit, reabilitate Construit în anul 1961, imobilul de pe strada Ștefan...

Pin It on Pinterest