Să vizităm Moscheea Carol cât încă mai este în picioare! Lucrările de reabilitare au fost sistate din cauza bugetului de austeritate

iulie 30, 2025

moscheea-carol-I-constanta-cladirile-de-patrimoniu-din-constanta

Bugetul de austeritate prevede tăierea multor finanțări pentru programe și proiecte culturale și pentru investiții. Osman Harun, președintele Comisiei de Tineret a Uniunii Democrate Turce din România, trage un semnal de alarmă privind suspendarea lucrărilor de reabilitare ale monumentului istoric ce a fost construit la cererea Regelui Carol I.

„Am să încep cu o veste proastă. Da, fundația Moscheei Carol I are probleme foarte grave, iar în starea actuală nu va mai rezista mult. Știm acest lucru deoarece UDTR, prin deputatul său, Iusein Ibram, a pus problema în comisia de culte al cărei președinte era. Era unul dintre cele două proiecte pe care le inițiase înainte de decesul său (Allah rahmet eylesin). Cu eforturile mai multor persoane, s-a obținut finanțarea.

Dar care este vestea proastă? Ei bine, în noul program de austeritate al guvernului, finanțarea a fost suspendată integral. Și, din păcate, nu am fost singurii; și sinagogii i-au fost tăiate 90% din fonduri.

Într-adevăr, o veste rea…

Dar dacă tot am deschis subiectul, doresc să vă vorbesc și despre importanța acestui monument.

În fiecare oraș există clădiri care îl definesc, care sunt nelipsite din vederile pe care turiștii le trimiteau acasă acum 20-30 de ani, iar azi îmbogățesc story-urile de pe Instagram. Un astfel de monument pentru Constanța este, printre altele, Moscheea Carol, care încă veghează centrul vechi. În ciuda vremii, în ciuda uitării, în ciuda nepăsării.

Puțini mai știu că, înaintea ei, în același loc, s-a înălțat cândva Geamia Mahmud al II-lea. Sau, cum bătrânii noștri îi spuneau, Mahmudia. Construită în timpul sultanului cu același nume, în 1822, a fost incendiată de trupele țariste, supraviețuind doar prin minaretul său de piatră, care avea să cadă în octombrie 1908, în urma unui grav cutremur.

Iar ce urmează este povestea pe care bunicii noștri nu ne-au lăsat s-o uităm. Regele Carol I nu a putut sta indiferent și a făcut gestul care avea să-i facă pe toți musulmanii să-i poarte cea mai mare recunoștință până azi.

Ridicată între 1910 și 1913, pe locul fostei geamii, moscheea a fost proiectată de arhitectul Victor Ștefănescu și realizată de inginerul Gogu Constantinescu. A fost una dintre primele clădiri din beton armat și cărămidă din România.

Gândită inițial să poarte din nou numele sultanului Mahmud, comunitatea musulmană a ales altceva. I-a spus Kral camisi, „Geamia Regelui”. Dovadă clară a iubirii pe care comunitatea noastră o poartă pentru acest monument și pentru povestea din spatele lui.

Ironia istoriei face ca, în centrul vechi al Constanței, să stea față în față două epoci și două titulaturi imperiale. Geamia Hunchiar, Geamia Sultanului, și Geamia Regelui. Un sultan și un rege, în inima orașului nostru. Asta este Dobrogea, un mozaic al multiculturalității.

Clădirea suferă. Crăpăturile din ziduri nu mai sunt doar superficiale, sunt o problemă reală. Tencuiala cade, infiltrațiile de apă afectează structura, iar acoperișul cere intervenții urgente. În interior, decorațiile se estompează, iar patrimoniul riscă să se piardă.

Și nu din lipsă de iubire. Ci din lipsă de finanțare. Într-un moment critic, când proiectul de restaurare era gata de pornire, guvernul a decis altceva. În numele „austerității”, a retras fondurile promise. Executivul condus de Ilie Bolojan a închis ușa în fața unui monument simbolic. Nu doar pentru comunitatea musulmană, ci pentru întreaga Constanță.

S-a vorbit despre eficiență, dar eficiența n-are inimă.

Pentru noi, Moscheea Carol nu este doar o clădire. Este o mărturie. Este una dintre puținele moschei din Europa de Sud-Est construite sub un rege creștin, dar destinată unei comunități musulmane. Este dovada vie a armoniei din Dobrogea și a respectului reciproc.

Așa că, dacă ajungeți la Constanța, faceți-vă timp. Intrați. Ridicați privirea. Respirați aerul acela vechi, sfințit de generații. Și întrebați-vă: cât timp va mai fi aici?

Pentru că nu știm cât va mai rezista.

Dar știm că, atâta timp cât există oameni care o iubesc, nu va fi uitată.

Și dacă aveți șansa, aduceți-le aminte și altora despre importanța ei.”, scrie Osman Harun, președintele Comisiei de Tineret a Uniunii Democrate Turce din România, pe contul său de Facebook.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

[et_social_follow icon_style="slide" icon_shape="rounded" icons_location="left" col_number="auto" counts="true" counts_num="0" outer_color="dark" network_names="true"]

Te-ar mai putea tenta și…

Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale

Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale

RAJA S.A. aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10 – 13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. „Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile...