fbpx
omd-mamaia-constanta
Regalitatea din România și Cazinoul din Constanța  

noiembrie 19, 2018

Regalitatea și Cazinoul din Constanta

Cazinoul este cea mai frumoasă și mai impozantă clădire din Constanța ultimilor 108 ani, iar de-a lungul vremii, multe nume importante i-au trecut pragul. Am aflat de curând că va fi pusă în scenă o piesă de teatru în care regina Maria merge la Cazinou. N-am citit nicăieri că regina a intrat în imobilul care este de peste un secol simbolul orașului Constanța, așa că am discutat cu Doina Păuleanu, critic de artă, despre acest aspect, pentru a afla mai multe detalii. Nu știu dacă s-a scris în acele vremuri despre vizitele reginei Maria la Cazino, cert este că există doar presupuneri. Directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu, cea care cunoaște aproape orice poveste importantă despre imobilul de patrimoniu mi-a spus că este foarte posibil ca regina Maria să fi intrat în Cazinou, măcar de curiozitate, pentru a vedea cum arată în interior acea clădire superbă la exterior.

Cazinoul, construit în 5 ani, cu 1.300.000 de lei

Legătura regalității din România cu imobilul în care se află Cazinoul era una indirectă, deoarece a fost o investiție a comunei Constanța, cum se numea pe atunci. Construcția a fost ridicată cu fonduri ale primăriei și cu bani împrumutați.

Cazinou-cladirea-simbol-a-orasului-ConstantaCazinoul a costat mult pentru acea vreme, 1.300.000 de lei și a fost una dintre investițiile cele mai mari pe care le-a făcut primăria din Constanța, am aflat de la Doina Păuleanu. Lucrările au fost finalizate în 5 ani, o perioadă scurtă dacă ne gândim că pe locul în care se află clădirea și faleza era înainte apa mării. Am aflat că Regina Maria a organizat un eveniment caritabil la Cazinoul din Constanța, pentru a strânge fondurile necesare ridicării Bisericii Catolice Sfântul Anton din oraș. Mai multe informații despre istoria Cazinoului din Constanța găsiți în acest articol.

Principele Ferdinand a participat la inaugurarea Cazinoului

În perioada în care s-a construit Cazinoul, familiile regale și princiare veneau foarte des la Constanța. Erau ani importanți, în care se construia portul și s-au făcut primele achiziții pentru constituirea flotei României.

Cazino-ConstantaCu siguranță au admirat Cazinoul, era o clădire la fel de impozantă ca acum și nu puteai trece nepăsător pe lângă ea. Dacă nu există date certe privind intrarea reginei Maria în Cazinou, despre principele Ferdinand se știe sigur și există chiar și fotografii care atestă faptul că a participat la inaugurarea oficială a Cazinoului, pe 15 august 1910.

Regina Elisabeta a patronat serate culturale la Cazinou

Un alt reprezentant al Casei Regale din România, despre care se știe cu siguranță că a intrat în Cazinoul din Constanța este regina Elisabeta. Ea a fost invitată să patroneze serate culturale la Cazinou, fiind o persoană cu o cultură fantastică.

”De altfel, se știe că regina Elisabeta, când venea vara la mare, îi plăcea să invite intelectualitatea din Constanța la șezători literare, la câte un dineu literar, la câte un prânz și toți intelectualii orașului erau bucuroși să se adune acolo, astfel că i-au cerut reginei să patroneze seri cultuale. Regina se simțea foarte bine în compania lor, pentru că era o femeie extrem de cultă, știa multe limbi, știa filozofie, se preocupase de ezoterism.

Era o femeie care citise marii clasici în original, îi plăcea muzica foarte mult. Să îl acompaniezi pe Enescu, nu-i e oricui la îndemână, iar regina Elisabeta a făcut acest lucru. Era un om care scria și avea o cultură literară extraordinară. Nu se relevează destul, în momentul în care se vorbește despre Elisabeta, faptul că prima regină a României era un om de o cultură fantastică, lucru rarisim în acea vreme, pentru că reginele nu trebuia de obicei să aibă o asemenea cultură.

Ele aveau obligația să știe să își îndeplinească atribuțiile care le reveneau prin rang și o făceau de obicei cu multă grație, dar regina Elisabeta, principesa Elisabeta de Wied a fost educată în acest sens de către tatăl ei, care era un soi de filozof sceptic.” mi-a declarat directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu.

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, supranumită și regina scriitoare. Ea a scris romane, basme, poeme, lucrări cu caracter memorialistic și povestiri. Pentru că iubea marea și își petrecea vacanțele de vară în Constanța, regele Carol I i-a construit un pavilion regal, la capătul digului dinspre farul din port. Se spune că regina agita o batistă din mătase albă, de câte ori auzea că un vapor părăsește rada portului și îi recita o poezie.

Pe faleza Cazinoului din Constanța se află statuia reginei Elisabeta, în mărime naturală, care o înfățișează pe regină privind spre mare.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Pin It on Pinterest