Răzvan Filipescu spune că, dacă va fi ales președinte al Consiliului Județean Constanța, va realiza în următorii 4 ani un Spital Clinic de Urgență pentru Copii, deoarece este un proiect prioritar pentru PRO România. Bugetul pentru această investiție este de aproximativ 55 de milioane de euro, iar unitatea sanitară va beneficia de cele mai moderne dotări și va avea minimum 150 de paturi. Noul spital va putea fi finanțat în perioada 2021-2027, prin Axa 1 din cadrul Programului Operațional Sănătate (Investiții pentru construirea spitalelor regionale și infrastructurii spitalicești NOI, cu impact teritorial major).
Răzvan Filipescu: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii va fi o clădire eco-smart
”Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii este un proiect de mare anvergură. Din păcate, cei care conduc astăzi administrația publică locală și județeană au demonstrat deja că nu pot, nu știu și sunt incompetenți, pentru că doar așa se explică de ce nu au început și nu au dus la bun sfârșit până acum, un asemenea proiect vital pentru constănțeni.
Proiectul pe care noi îl propunem, prevede ca, pe lângă standardele și dotările medicale cu tehnologie de ultimă generație, să fie și o „clădire verde”, cu surse alternative de energie.
Este vorba de panouri solare, sisteme inteligente de încălzire şi iluminare, faţade care includ sisteme de umbrire, menite să reducă din consumul de energie, dar vor exista și staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice.
Clădirea va fi eco-smart, construită astfel încât să consume cât mai puțină energie și să fie prietenoasă cu mediul, pe care îl va proteja, prin soluțiile tehnice și energetice folosite”, afirmă candidatul PRO România la Consiliul Județean Constanța, Răzvan Filipescu.
Spitalul de Urgență pentru Copii, o unitate cu toate specialitățile
În momentul în care voi câștiga președinția Consiliului Județean, primul lucru va fi să încep demersurile, împreună cu echipa PRO România, pentru construirea Spitalului de Pediatrie. Este prioritatea numărul 1 pentru noi.
Spitalul pentru Copii proiectat de echipa PRO România va fi construit în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
”Proiectul prevede o unitate compusă dintr-un imobil cu 2 corpuri (P+3E si P+5E) și prezintă o suprafață desfășurată de aproximativ 13.258 mp. Capacitatea noului spital va fi de minim 150 de paturi, destinate copiilor de toate vârstele.
Unitatea sanitară va avea toate specialitățile, printre care Nefrologie, ORL, Ortopedie, Cardiologie, Neurochirurgie, Neurologie și Psihiatrie, Chirurgie Generală, Medicină de Urgență, Infecțioase, Oftalmologie, Endocrinologie și Dermatologie.
În subsolurile celor două corpuri ale spitalului se vor amenaja 382 de locuri de parcare, necesare personalului medical și vizitatorilor. Tot în subteran, va fi partea de investigații RMN și secția de radioterapie.
Deasupra clădirii va fi amenajat un parc frumos, o atracție pentru copii. Aceștia, se vor bucura că vor avea o zonă de agrement, diferită de cea din parcare Spitalului Județean, în care stă toată lumea”, spune candidatul PRO România la Consiliul Județean Constanța, Răzvan Filipescu.
Răzvan Filipescu: În ultimii 20 de ani nu s-au făcut investiții de anvergură în sistemul sanitar constănțean
”Spitalul de pediatrie este proiectul prioritar al echipei Pro România Constanța. În ultimii 4 ani, ca să nu zic în ultimii 20 de ani, pe partea de sănătate, Constanța nu a avut niciun proiect de anvergură. Au existat două proiecte care s-au transformat în povești frumoase. Este vorba de Spitalul Regional și Spitalul Militar Regional, pe care, atât PSD, cât și PNL, au promis că le vor face, că își vor aduce toți profesioniștii de care dispun, pentru a se implica în realizarea acestora, dar nu s-a construit niciunul.
În ultimii 4 ani, actuala conducere a Consiliului Județean nu a făcut niciun fel de demers pentru realizarea acestui spital de pediatrie. Deși noi vorbim despre el de un an și jumătate, acum, toată lumea se agață de această idee și anunță la nivel propagandistic, faptul că îl va face.
Dacă erau de bună-credință și într-adevăr voiau să îl realizeze, se putea întâmpla acest lucru în ultimii 4 ani. Puteau să înceapă niște demersuri administrative, să identifice terenul, să inițieze un Plan Urbanistic Zonal, să facă studii geo, de fezabilitate, să scoată un certificat de urbanism., toate acestea pentru a castiga timp. Pentru orice proiect este nevoie de anumite demersuri premergatoare, care nu s-au facut.
O altă componentă importantă era cea de identificare a personalului specializat. Un spital de pediatrie necesită personal specific, pe lângă cel transferat de la Spitalul Județean Constanța, la secțiile de pediatrie. Trebuia făcut și un parteneriat cu Universitatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius, cu Universitatea Carol Davila din București, puteau realiza parteneriate cu unități spitalicești similare de la nivelul Uniunii Europene și nu numai. Dar NU au făcut nimic.
La Consiliul Județean Constanța au avut loc doar niște întâlniri pe această temă, însă nu s-a stabilit ceva concret. De asemenea, trebuiau făcute demersuri pentru a suplimenta numărul de paturi la nivelul județului Constanța. Nici măcar atât n-au reușit să facă.
Toate proiectele pe care le propunem pentru îmbunătățirea sistemului sanitar, se pot realiza. Important este să nu mai pierdem oportunitățile de finanțare, așa cum au fost irosite până acum”, a spus dezamăgit, candidatul PRO România la Consiliul Județean, Răzvan Filipescu, pentru Discover Dobrogea.
Răzvan Filipescu: Președintele CJ Constanța nu a fost interesat să atragă fonduri europene
PRO România a prevăzut un buget de aproximativ 55 de milioane de euro pentru realizarea unui Spital Clinic de Urgență pentru Copii, cu 150 de paturi. Bani au fost și vor exista, atât la bugetul de stat, cât și din fondurile europene.
Actuala conducere a Consiliului Județean s-a lăudat că sănătatea a fost prioritate zero și că a făcut investiții pentru dotarea spitalelor. Ei au alocat niște bani, dar din bugetul Consiliului Județean, spre deosebire de Galați, care a luat 41 de milioane de lei de la Uniunea Europeană, pentru dotarea spitalelor și ambulatoriilor.
Actuala conducere a Consiliului Județean, trebuia să acceseze fonduri europene pentru dotarea Spitalului Județean Constanța. Pe de altă parte, banii pe care îi avea pentru sănătate în buget, trebuia să îi aloce pentru construcția acestui Spital pentru Copii, care, eu cred că acum deja era ridicat la roșu. Problema este că ei nu au avut viziune și nici interes să atragă fonduri europene. Puteau accesa fonduri, nu doar în domeniul sănătății, ci și în alte domenii.
Consiliul Județean Constanța putea accesa 100.000 de euro pentru centrele de permanență din județ
”La nivelul județului Constanța au fost doar 4 comune eligibile pentru a realiza centre pe partea de sănătate și asistență socială. Astfel, am avut 4 primării, Adamclisi, Baneas, Cuza Voda, Pantelimon, care puteau să ia până la 100.000 de euro, ca să își modernizeze dispensarele sau să își deschidă centre de permanență.
Niciuna dintre primării nu a depus proiect pentru accesarea acestor fonduri. Consiliul Județean trebuia să îi ajute pe primari, cu atât mai mult cu cât, are o Direcție de Proiecte pe Fonduri Europene, care le putea scrie proiectele, pentru a-i sprijini.
Asta trebuie să facă un președinte de CJ, nu să spună povești. Consiliul Județean trebuie să lucreze cu fiecare primar în parte, să îi sprijine și să îi ajute, pentru a reuși să dezvolte localitățile pe care le conduc.
Acum, ei vin și spun că vor atrage 2 miliarde de euro, în condițiile în care nu au fost în stare să ia 100.000 de euro pentru 4 centre de permanență”, spune candidatul PRO România la Consiliul Județean Constanța, Răzvan Filipescu.
La Mioveni s-a construit un spital de la zero, la Constanța doar ONG-urile fac investiții și donații
”Gândiți-vă că, de exemplu, la Mioveni s-a făcut un spital de la zero, cu 260 de paturi. Ei au putut să construiască un spital, în 3 ani și jumătate.
De ce nu a vrut președintele Consiliului Județean să facă un spital și în Constanța? Pentru că vorbim de un oraș port, cu platforme petroliere, cu bază militară, cu centrală nucleară, cu șantiere și cu un număr foarte mare de turiști în sezon.
În Constanța, foarte multe secții din spitale au fost renovate cu ajutorul ONG-urilor și al donațiilor de la oamenii de afaceri, lucru pe care omite să îl spună actuala conducere a Consiliului Județean.
Eu spun că, activitatea Consiliului Județean în domeniul Sănătății denotă nepăsare, lipsă de implicare și un management defectuos.
Și aici este vinovată nu numai actuala conducere a Consiliului Județean, cât și toți cei care au fost reprezentanți în CJC, iar aici vorbesc și de partidele care au fost în opoziție. Pentru că ele au avut consilieri județeni, care puteau să se implice, să ia inițiativă, dar nu au făcut asta.
Până la urmă, a fost o triadă PSD-PNL-PMP. Nu trebuie să fii la guvernare, ca să iei o inițiativă sau să depui un proiect. În momentul în care ești consilier județean sau local, ești ales, te afli în slujba cetățeanului și nu trebuie să aștepți să vină partidul tău la guvernare sau să facă cine știe ce alianțe. Asta dovedește că nu le-a păsat și că au avut interese proprii”, afirmă Răzvan Filipescu, candidatul PRO România la Consiliul Județean Constanța.
Răzvan Filipescu: CJC nu s-a implicat de la debutul pandemiei de Covid-19
Pe partea de sănătate, Consiliul Județean Constanța nu a făcut absolut nimic pentru limitarea efectelor pandemiei de Covid-10 în județ, spune Răzvan Filipescu. El a precizat că medicii de familie nu au avut măști, astfel că impreuna cu colegii din judet am donat măști chirurgicale în multe localități.
În plus, ONG-urile au fost primele care s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe medici chiar la debutul pandemiei, pentru ca aceștia să aibă echipamentele necesare, nu reprezentanții Consiliului Județean.
Consiliul Județean Constanța nu a făcut niciun demers pentru achiziția de tablete pentru elevi
”Am fost singurul care a vorbit de faptul că există localități cu rată de promovabilitate zero la bacalaureat, ceea ce este inadmisibil din punctul meu de vedere, pentru un județ precum Constanța, cu atât de multe oportunități și resurse.
Este clar că trebuie să intervii acolo, să discuți cu toți factorii de decizie, să fie organizate cursuri de dupa amiaza pentru pregătirea suplimentara a elevilor, pentru a rezolva această situație. O a doua problemă, pe care nu am văzut-o dezbătută la nivel public și pentru care nu s-au luat măsuri, este cea privind rata abandonului școlar, la nivelul județului Constanța.
De asemenea, Consiliul Județean trebuia să se implice pentru dotarea cu tablete de la debutul pandemiei, pentru că învățământul online va fi una din priorități. Nu am auzit că s-a făcut vreun demers pentru achiziția de tablete la nivelul județului Constanța, bineînțeles, în parteneriat cu primarii”, a declarat candidatul PRO România la Consiliul Județean Constanța, Răzvan Filipescu.
PRO România lucrează la mai multe proiecte europene, decât întreaga echipă a CJC
”Eu, împreună cu echipa mea de la Pro România, lucrăm pe toate materialele pe care le emite Comisia Europeană. Vineri am facut un execitiu unic de transparenta in peisajul politic constantean si impreuna ci colegul meul Mircea Dobre, candidatul la primaria Municipiului Constanta, am prezentat valoarea tuturor proiectelor depuse dar si sursa de finantare. Sunt câteva obiective principale: ”O Europă mai verde”, ”O Europă mai apropiată de cetățenii săi” și multe altele. În baza obiectivelor am identificat proiectele viitoare Toate proiectele pe care noi le-am propus în ultimele 6 luni, sunt proiecte lucrate, fundamentate din punct de vedere al oportunităților de finanțare.
Noi facem asta cu o echipă de 8 oameni. Vă dați seama ce proiecte ar putea să genereze Consiliul Județean, cu toată echipa pe care o are la nivelul instituției. Dar nu a existat interes”, a concluzionat Răzvan Filipescu.
Candidații PSD și PNL la Consiliul Județean nu vor să participe la o dezbatere publică
Răzvan Filipescu spune că a lansat invitația pentru candidații PSD și PNL, să participe la o dezbatere publică.
”Nu au onorat până acum invitația, pentru că nu vor. Ei doresc să polarizeze discuția doar în jurul lor, să aibă lumea impresia că numai ei sunt candidați. Dacă aveam dezbatere, asta voiam să îi întreb, ce au făcut până acum pentru sănătate, pentru judet in general, pentru ca intr-o forma sau alta au condus judetul, au avut consilieri judetetni si locali dar si primari”, afirmă Răzvan Filipescu.
Mai multe proiecte pe care le propune candidatul PRO România pentru dezvoltarea județului Constanța găsiți pe site-ul său, razvanfilipescu.ro.
Comandat de Partidul PRO România – filiala Constanța
Executat de Discover Dobrogea – portal: www.discoverdobrogea.ro
mandatar financiar-cod AEP: 21200010
0 Comentarii