Enigma Film SRL, în calitate de organizator al proiectului cultural „Clipe din trecut ale Cetății Enisala”, anunță o conferință de finalizare a proiectului prin care dorește promovarea materialelor video obţinute pentru îmbunătăţirea ofertei culturale şi promovarea Cetății Enisala. Conferința va avea loc în data de 14.11.2024, ora 11.00, în municipiul Tulcea, la Casa Avramide. Intrarea este liberă.
De Ziua Dobrogei ne-am propus să oferim publicului larg fragmente din istoria tumultoasă a acestei regiuni. Dobrogea este recunoscută în prezent ca un exemplu pentru toleranță și bună conviețuire între diverse etnii și minorități naționale. Istoria cetății Enisala, cu schimbările dese de influență între români, tătari, turci, prezintă acest mozaic etnic privind înapoi fără mânie.
Vor fi prezentate în premieră publicului materiale video istorice realizate cu actori figuranți îmbrăcați în costume de epocă pentru a reda atmosfera acelor vremuri. Va fi prezentat și un videoclip de prezentare a Cetății Enisala. La eveniment vor participa membri ai echipei de filmare și specialiști. După proiecția materialelor video publicul spectator va putea să adreseze întrebări.
Să vedem clipe de istorie și nu doar ziduri atunci când vizităm o cetate este conceptul de bază de la care a plecat aceast proiect. Ne propunem să spunem istoria pe înțelesul oricui și să stârnim interesului publicului larg pentru istorie. Folosirea mijloacelor moderne, cum ar fi imaginile video, în valorificarea patrimoniului cultural material este o adaptare la realitatea în care trăim. Pentru un specialist simpla vizualizare a zidurilor unei cetăți poate fi suficientă să își imagineze trecutul acelui loc. Pentru vizitatorul obişnuit, zidurile unei cetăţi nu sunt suficiente ca să își imagineze istoria acelor locuri. El are nevoie de un stimul puternic care să-l facă să se desprindă de realitatea zilelor noastre și să pătrundă dincolo de acele ziduri.
Cetatea Enisala are o poveste misterioasă și fascinantă de la construcție și până în zilele noastre, care merită adusă la cunoștința publicului larg. Este singura cetate rămasă în picioare în Dobrogea printr-o ironie a istoriei: decăderea ei treptată ca importanță militară a ajutat-o să supraviețuiască. A fost cruțată de soarta crudă pe care au avut-o celelalte cetăți dobrogene care au fost dărâmate de turci la ordinul rușilor, ca urmare a Tratatului de la Adrianopol.
Proiectul cultural „Clipe din trecut ale Cetății Enisala” este implementat de Enigma Film SRL în parteneriat cu ICEM Tulcea, Asociația Club Sportiv Nokors, Asociația Kavalkada. Proiectul se derulează în perioada 15.07.2024-15.11.2024 și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Sponsor: Ben Ari Negev Industrial SRL.
Cristian Nencu – manager proiect
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
0 Comentarii