Delta Dunării este una dintre zonele naturale nealterate din Europa, în care localnicii au dezvoltat meșteșuguri tradiționale și forme de artă care reflectă modul lor unic de viață. Unul dintre meșteșugurile specifice Deltei, care este practicat în mod tradițional de către locuitorii din zonă, este prelucrarea lutului, material folosit atât pentru construcția caselor, cât și pentru realizarea de obiecte ceramice. Oamenii din această regiune folosesc lutul natural și tehnicile de modelare manuală pentru a crea vase cu forme și dimensiuni diferite, respectând modelele și tradițiile locale, tradiții care sunt promovate de Asociația GAL Delta Dunării, în cadrul proiectului de cooperare „TOM – Tradiții, obiceiuri, meșteșuguri”.
Prelucrarea lutului, o ocupație tradițională în satele din Delta Dunării
Prelucrarea lutului este un meșteșug tradițional în satele din Delta Dunării, fiind practicat în special pentru construcția caselor – ridicarea pereților și a anexelor locuințelor – iar pe vremuri se reducea la prelucrarea pământului sub formă de ceamur sau chirpici.
Meșteșugul prelucrării lutului a permis dezvoltarea unui alt meșteșug, cel al olăritului. În zonă, olăritul a fost practicat, până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în mai multe localități, între care Nufăru, Mahmudia, Murighiol, Alba, Dorobanțu și Luncavița.
„Memoria colectivității și câteva vase care își găsesc încă utilitatea prin casele localnicilor, amintesc de măiestria lui nea Costică Olaru, moș Dumanovschi din Luncavița sau Ion Dincă din Alba.
Izvoarele bibliografice și arhivistice păstrează informații despre practicarea meșteșugului, etapele parcurse de lopata de pământ până când ajungea o farfurie, un castron, ulcior sau cană.
Materia primă – pământul – se procura din zonele/ dealurile apropiate. Calitatea vaselor era strâns legată de cea a pământului, de modalitatea în care era ales, scos, amestecat, mărunțit, udat, strecurat, amestecat, frământat, călcat. După ce era adus, cu căruțele, în bătătură, era stropit cu apă, tocat cu sapele sau călcat. Se lăsa o vreme la dospit, pentru ca mai apoi să poată fi tăiat în bucăți și bătut cu maiul pentru a scoate aerul din el, călcat și frământat.
Pentru o curățire mai bună se tăia în felii subțiri cu cuțitoaia sau cu o coasă veche. Toate aceste operații de pregătire a lutului necesitau un efort fizic susținut și timp, însă modul în care erau realizate influența în mod direct calitatea vaselor.
Uneltele utilizate de olarii dobrogeni erau simple și puține: cuțitoaia, maiul, roata olarului, râșnița pentru malț, cornul sau pensula. Roata olarului era principalul instrument și este compusă din două discuri de lemn, prinse de o tijă metalică numită fus.
Mișcarea de rotație este imprimată roții de jos cu picioarele mișcând discul mai mic pe care se așază lutul. Cu mâinile înmuiate în apă amestecată cu puțin lut, se începe modelarea. Apasă lutul, cu cele două degete mari din centru către margini formându-se mai întâi un turnuleț, iar apoi, prin îmbingerea ușoară a lutului spre exterior se obține forma dorită.
La sfârșit, obiectul este desprins de pe roată cu o bucată de funie sau sârmă, urmează, zvântarea. Decorarea se realiza cu cornul sau cu pensula, în culori deschise (alb, galben), cu motive geometrice. Cornul era o unealtă simplă, realizată dintr-un corn adevărat de vită, cu un cotor de pană de pasăre de curte sau fier, înfipt la extremitatea subțire a acestuia, prin care se scurgea încet culoarea.
După ornare vasele se uscau și se coceau/ardeau pentru ca mai apoi să fie smălțuite. Smalțul se prepara din bucăți de plumb, oxidat prin încălzire, care după ardere devenea transparent și lucios. Pentru măcinarea oxidului de plumb se folosea râșnița pentru smalț. Praful obținut era amentecat cu apă și patoșa extrasă din cenuță și nisip bogat în cuarț, sfărâmat mărunt”, a precizat pentru Discover Dobrogea, cercetătorul Iuliana Titov, din cadrul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea.
Olăritul, un meșteșug care a rezistat în timp și este transmis următoarelor generații
În prezent, se manifestă un interes local pentru reluarea tradiției, în comunele din județul Tulcea.
„Olăritul face parte din peisajul etnografic dobrogean, chiar dacă în regiunea noastră nu au existat centre importante de olărit. Mai mult decât atât, multe meșteșuguri și tradiții au început să dispară după apariția industrializării, însă, la nivel local, mai ales în mediul rural, le-am păstrat și le-am transmis copiilor noștri. Ceramica se produce în mod industrial, însă, în ultimii ani, oamenii au început să se întoarcă la tradiții și să aprecieze lucrurile făcute manual, ca pe vremuri.
Acest meșteșug a rezistat până astăzi, în special datorită sărbătorilor, între care este și cea denumită „Moșii de Vară”, în cadrul căreia, cei vii dau de pomană, pentru pomenirea celor morți, vase de ceramică. De asemenea, erau folosite și „vasele de post”, catroane din lut în care se prepara hrana pentru a fi consumată doar în perioadele în care locuitorii țineau post, dar nu trebuie uitate nici obiectele din ceramică făcute special pentru anumite evenimente din familie, precum nunta, astfel că erau confecționate ulcioare și castroane de nuntă.”, a precizat pentru Discover Dobrogea, meșterul popular Petre Dincă.
Spre deosebire de locuitorii din alte zone ale țării, în Delta Dunării, meșterii olari nu pictau vasele din lut, ei preferau să le lase în culoarea lor naturală, care le conferă obiectelor din ceramică un aspect autentic, în armonie cu peisajul și atmosfera Deltei.
Prelucrarea lutului și olăritul sunt meșteșuguri promovate de Asociația GAL Delta Dunării, în cadrul proiectului de cooperare „TOM – Tradiții, obiceiuri, meșteșuguri”, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Programul National de Dezvoltare Rurala PNDR 2014-2020, SubMasura 19.3 „Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală”, Componenta B – „Implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală selectate.
0 Comentarii