Multe povești de dragoste s-au petrecut de-a lungul timpului, în micul oraș-port cosmopolit de la gura Dunării, între marinarii care veneau la Sulina și fetele din frumoasa localitate, care se îndrăgosteau de ei. Serenadele, plimbările la plajă și cu barca în serile cu lună se țineau lanț, la Sulina.

O poveste de dragoste ca o legendă shakespeariană

În Cimitirul din Sulina afli cele mai multe povești de dragoste. De altfel, acolo există și un loc în care tinerii care vor să se căsătorească fac schimbul de inele. Ei sunt atrași de o legendă, astfel că se așează lângă mormântul a doi îndrăgostiți Margaret Ann Pringle şi William Webster îngropați acolo, deoarece consideră că iubirea lor va dăinui, precum cea a logodnicilor care și-au găsit sfârșitul îmbrățișați.

Printre sutele de morminte, există două cruci tombale, mai neobișnuite pentru noi. Acolo, potrivit poveștilor sunt îngropați doi tineri care au vrut să fie împreună, precum Romeo și Julieta.

Pentru că părinții nu au fost de acord ca ei să se căsătorească, cei doi s-au aruncat în apă pentru a rămâne uniți pe veci.  Totuși, lucrurile au stat cu totul altfel, iar povestea reală este scrisă pe cele două lespezi. De fapt, tânărul era un ofițer care și-a luat logodnica cu el în voiaj, deoarece legea îi permitea acest lucru. Nava a eșuat,  cei doi au murit și li s-a făcut înhumarea la Sulina.  Pentru că le plac poveștile de dragoste, îndrăgostiții preferă legenda și refuză să creadă  că realitatea a fost alta, astfel că își mărturisesc dragostea eternă lângă mormintele celor doi.

Prințesa Ecaterina Moruzi s-a îndrăgostit tot la Sulina

Prințesa Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Moldovei, Ioan Sturza și-a găsit sfârșitul la Sulina și a fost înhumată inițial în cimitirul de acolo. Și în privința morții ei circulă mai multe legende. Potrivit uneia dintre ele, Ecaterina Moruzi a ajuns la Sulina după ce s-a îndrăgostit de un ofițer.

Ea era destul de bătrână și urâtă și nu își putea găsi un iubit, iar când ofițerul a refuzat-o, prințesa s-a sinucis. În realitate însă, Ecaterina a ajuns pe malul Dunării, deoarece una dintre rudele ei a primit o funcție importantă la Tulcea și apoi la Sulina. Prințesa a murit în decembrie 1893, după ce a căzut în apa înghețată a Dunării. Familia ei a exhumat-o și a dus-o la Constantinopol, locul ei de naștere. Mormântul a rămas la Sulina, iar crucea este împodobită cu coroana regală.

Corăbiile cu mirese din Sulina turcească

În perioada în care Sulina s-a aflat sub ocupație otomană, existau puțin peste 2000 de locuitori, majoritatea bărbați. Seara, după ce îmbătau, aceștia se băteau și provocau scandaluri, astfel că autoritățile, deranjate de gradul prea mare de violență s-au gândit să aducă mai multe femei, în ideea de a-i liniști pe localnici.

Astfel, au fost aduse pe corabie, tinere din Crimeea și Sevastopol, Odessa de astăzi, care doreau să lucreze la Sulina, fiind recrutate pentru posturi cameriste, bone și bucătărese.

Fetele au fost anunțate că, la coborârea de pe corabie vor găsi bărbați doritori să le plătească. Ele au încheiat un contract cu angajatorii, astfel încât autoritățile să recupereze investiția pentru aducerea lor.

Se spune că proiectul a fost un succes. După ce au sosit peste 200 de femei la Sulina, unii bărbați s-au mai liniștit.

După doi ani, autoritățile s-au gândit să organizeze un al doilea transport de ”corăbii cu mirese”, astfel că s-a făcut din nou o licitație, însă problema a fost că s-au prezentat aceiași bărbați. Deranjate de situație, femeile care veniseră în primul val au incendiat casele, care erau construite din lemn. După acel incendiu, autoritățile au stabilit că nu vor mai realiza un al treilea transport de mirese.

Prințesa Bibița, domnișoara din casa cu balcon misterios de pe faleza din Sulina

Numeroase povești de dragoste, cu un final mai mult sau mai puțin fericit, s-au consumat, de-a lungul secolelor, la Sulina.

Despre încercarea unui cuplu care s-a gândit să facă o farsă, în încercarea de a crea o relație între doi tineri singuratici, a scris Jean Bart în cartea ”Prințesa Bibița”.

”În balconul cu vederea spre mare, ca o pasăre captivă într-o colivie de sticlă, Prințesa Bibița sta veșnic, stingheră și tăcută, cu ochii pe cartea sau pe broderia ce-o ținea cu-n fel de delicatețe în mâinile ei subțiri, diafane. Jos, la picioarele ei, se frământa continuu pe sub balcon lumea amestecată și zgomotoasă a portului…

Radu, poreclit Solitaru, era cel mai cuminte dintre ofițerii tineri de pe nava-școală. Băiat sărac și muncitor, ieșise din școală șeful promoției; puternic și tăcut, fugea de lume, stăpânit de cele două pasiuni: matematica și barca lui cu pânze”, scria Jean Bart.

Verișoara Bibiței și prietenul său marinar au încropit 3 scrisori de amor către cei doi, pentru ca aceștia să creadă că se simpatizează și să se întâlnească. Bibița se temea să iasă la întâlnirea propusă, însă conștientiza că aceasta putea fi șansa vieții ei pentru a nu rămâne singură.

În seara în care cei doi ar fi trebuit să se vadă, Radu a fost surprins de o furtună puternică în timp ce se afla pe barca lui și a murit. Bibița însă, și-a făcut tot restul vieții mustrări de conștiință, a rămas singură, a purtat doliu și a mers în fiecare seară la mormântul tânărului, crezând că din cauza ei s-a omorât Radu.

Muzicianul George Georgescu s-a născut la Sulina, în urma unei frumoase povești de dragoste

Sulina are povești de dragoste și din vremea în care funcționa Comisiunea Europeană a Dunării, când în micul orășel se organizau baluri.

”Se spune că era o fată frumoasă care stătea pe puntea unei corăbii și cânta mereu. Tatăl era foarte impresionat și mândru de fata lui talentată. În timp ce tânăra cânta într-o seară, a observat constelația Cassiopeia. Tatăl ei s-a întrebat cine a învățat-o constelațiile pe fata lui și și-a dat seama că doar un marinar putea face asta. Nu a apucat să afle cine este, pentru că acesta a răpit-o și a dus-o pe Insula Șerpilor.

Tatăl fetei era căpitan, iar cel care a răpit-o era șeful vămii. Era un obicei ca grecii să își căsătorească fetele doar cu bărbați de aceeași naționaliate. Tânărul a recurs la această strategie și le-a spus mercenarilor din Insula Șerpilor că le plătește pentru două săptămâni, iar dacă nu se mai întoarce, tânăra este a lor. A reușit să îl convingă pe tatăl domnișoarei, căruia i-a spus că știe unde este fata, are și o ambarcațiune cu care să meargă să o ia, dar prețul este să fie a lui, iar părintele a consimțit.

Cei doi s-au căsătorit și după puțin timp a venit prima sarcină, pe care a pierdut-o, la fel și a doua. La a treia sarcină, în timpul balului, doamna a simțit durerile nașterii și a născut acasă, ajutată de femeile de la Comisiunea Europeană, soțiile consulilor.

Copilul a fost muzicianul George Georgescu. La Sulina a stat doar 4 ani, dar a reușit să compună două piese muzicale. Una se numește Bocet, iar a doua este una mai metalică, cu lingurița și cuțitele în cutiile de condimente aduse de pe toate continentele lumii.

George Georgescu are meritul de a fi organizat primele două ediții ale Festivalului Enescu, la București și, la căpătâiul lui, la a treia ediție, s-au aflat marii domni ai muzicii. Dacă la naștere au fost doamnele de la Comisiunea Europeană, la moartea sa au fost muzicienii acelor vremuri”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Valentin Lavric, profesor la Liceul Teoretic Jean Bart din Sulina.

”Viața acestui mic port cosmopolit este originală și interesantă. Are un farmec și un pitoresc deosebit. Sulina este numai port, nu are oraș. Toată populația se hrănește din viața portului. Aici e o viață de colonii. Comerțul levantin atrage aventurieri din toate semințiile, care se perindă pe aici să pescuiască în apa tulbure a Dunării. Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile și toate limbile”, scria Jan Bart în ”Europolis”.