Dobrogea reprezintă și acum un mix de culturi, la fel cum se întâmpla și în urmă cu aproape un secol, când Pia Alimănișteanu a făcut cunoștință cu peisajul dobrogean și a realizat, într-un mod aproape cinematografic, portretele etnicilor și locurilor din frumoasa regiune. ”Dobrogea, file trăite”, volumul pe care scriitoarea l-a publicat în 1936, ne oferă descrieri cu o valoare documentară, despre oamenii și locurile din Dobrogea de odinioară.
Pia Alimănișteanu: ”Dobrogea, o țară cu desăvârșire Orientală, stăpânită de tainele trecutului”
Pia Alimănișteanu, fiica lui Ion C. Brătianu, a trăit o perioadă în Dobrogea și a realizat câteva portrete ale etnicilor și localităților din zona Dobrogei.
”Căsătorindu-se cu un reprezentant al unei puternice familii din Oltenia, Alimănișteanu, Constantin Alimănișteanu, care a fost și deputat și om politic, Pia Brătianu Alimănișteanu are ocazia să ajungă în Dobrogea, unde familia soțului avea o proprietate la Hasiduluk, fosta denumire a satului care ulterior a creat comuna Cumpăna. Cu această ocazie, Pia Alimănișteanu face cunoștință cu peisajul dobrogean, pe care a simțit nevoia să îl consemneze, în volumul «Dobrogea, file trăite».
Iată una dintre cele mai frumoase definiții ale Dobrogei, pe care scriitoarea Pia Alimănișteanu ne-a oferit-o în 1936:
«Când ai trecut Dunărea și ai pus piciorul pe pământul Dobrogei, cât îl cutreieri în lung și-n lat, ai impresia că te afli într-o țară cu desăvârșire Orientală, dar stăpânită de tainele trecutului.
În zadar încerca-va omul să ridice palate și vile, să dea coastei Mării Negre priveliștea banală a Occidentului. În zadar veni-vor învățați din toate ungherele lumii, atrași de mirajul artei vechi, să dezgroape, să cerceteze cetăți, morminte, comori. În zadar Dobrogea își va păstra pe câmpii, de-a pururi farmecul luminos al Orientului, își va păstra de-a pururi, în pământ, netălmăcite, sufletul și tainele trecutului», a povestit pentru Discover Dobrogea, dr. Corina Apostoleanu şef serviciu la Biblioteca Judeţeană „Ioan .N. Roman“ din Constanţa.
Pia Alimănișteanu a realizat, în detaliu, portretele oamenilor și locurilor din Dobrogea
Cu un simț profund al observației, Pia Alimănișteanu a realizat portrete complexe ale dobrogenilor, pe care astăzi nu le mai vedem.
”Pia Alimănișteanu are un simț profund al observației și fiecare portret din volum este însoțit de notații etnografice. Spun asta, pentru că reprezentanții diferitelor etnii sunt priviți în complexitatea prezenței lor, fie din punct de vedere al costumului, fie din cel al obiceiurilor. Și, în felul acesta, cartea se remarcă, nu neapărat printr-o reușită literară excepțională, dar prin valoarea sa documentară.
Există în volumul «Dobrogea, file trăite», o povestire care se numește «Hoții de cai», a cărei acțiune se petrece undeva pe lângă Hasiduluk. Sigur, peisajul dobrogean de la acea dată este foarte diferit de ceea ce vedem noi astăzi și aproape că nu putem să recunoaștem locurile despre care se vorbește în carte.
Ce scrie Pia Alimănișteanu: «Pe șesul din jurul satului Hasiduluk s-au ridicat șire de paie, șire lungi, iar coșurile vapoarelor de treierat, răspândite pretutindeni, fumegă încotro bat vânturile. Ele vestesc ceasul tuturor, ele sună chemarea lucrătorilor, când abia au început zorile să înroșească apele mării și ele sună plecarea spre casă, când câmpia intră în umbra nopții. Tot după ele se țin armanele de-a lungul vetrei satului.» Acesta este un portret al localității Cumpăna, greu de asociat cu ceea ce vedem astăzi pe teritoriul comunei.
Tot de acolo, realizează portretul lui Moș Matei, care era «cel mai bătrân unchiaș din Hasiduluk și din împrejurimi. Apropia suta, deși spatele era încă drept și pasul bun. Numai vederea și-o cam pierduse, dar mintea era vie și îi plăcea să vorbească despre trecut, despre oamenii de seamă ce-i cunoscuse, despre Războiul Independenței, în urma căruia domnitorul Carol îi atârnase pe piept crucea de fier de care nu se despărțea, după cum nu se despărțise nici de ițarii lui de oltean băgați în bocanci și zeghe de vinie neagră.» Deja un accent pe etnografie, când descoperim costumul popular, pe care bătrânul Matei din Hasiduluk îl purta, ițari din Oltenia și zeghe de vinie neagră, a precizat pentru Discover Dobrogea, dr. Corina Apostoleanu.
Balcicul de altă dată, descris de Pia Alimănișteanu
La vederea peisajului de la Balcic, atunci când ajunge acolo, autoarea nu își poate reprima o anumită stare de grație, pe care o primește în suflet, când se uită la acest peisaj. ”Soarele la asfințit ștersese poalele Balcanilor, munților albaștri din zare, tăiase apele limpezi, de smarald ale mării în dungi, în valuri tot mai închise. Acum, spulbera lumină de aur pieritor asupra orașului cățărat pe coastă în piatră cărămizie, palatul de piatră al Reginei, până sus pe povârnișul pustiu, cu mahalaua tătarilor, rămășițe încă neatinse ale Balcicului de altă dată, ale Balcicului care se duce și el”, scrie Pia Alimănișteanu în volumul ”Dobrogea, file trăite”.
Un alt portret este al lui Ali de la Balcic, pe care ”toți îl cunosc, toți îl cinstesc, în curțile tuturor intră și iese ca la el acasă. Ali din Balcic are trăsături orientale, ochii îi sunt de cărbune și fața castanie”, un atribut foarte rar în literatura română, aproape că nu l-am regăsit, spune dr. Corina Apostoleanu, iar îmbrăcămintea și comportamentul, cu totul și cu totul orientale, compun portretul viu al unuia dintre locuitorii cei mai pitorești ai ținutului.
”Dacă n-ar purta fesul, care să-i destăinuiască obârșia, după gura veșnic întredeschisă, cu dinții gălbui și lați, după ochii de cărbune și fața castanie, după îmbrăcămintea prea ticluită pentru un băiat de seama lui, pantaloni negri vărgați, haină de dril albă și pantofi bine lustruiți, l-ai crede un bucureștean din mahala.”, completează Pia Alimănișteanu descrierea personajului, realizând un portret complex și pitoresc, pe care rar îl întâlnești.
”Tot de la Balcic există și relatare despre celebra cofetărie a lui Mahmud, pe care și alți scriitori dobrogeni au menționat-o. Cea mai cunoscută este Cella Serghi, care își plasează o parte din acțiunea din Mirona în cofetăria lui Mahmud. Acolo se aduna lumea boemă a Balcicului, artiștii, scriitorii, și acolo se bea tradiționala cafea care a devenit cunoscută în toată literatura română interbelică, pentru gustul ei, dar și pentru aroma ei literară”, a mai precizat pentru Discover Dobrogea, dr. Corina Apostoleanu.
Portretul baciului Ion din Topraisar, ciobanul cu înfățișare tradițională
Pia Alimănișteanu ne oferă, în cartea sa și un portret de român. Este vorba despre baciul Ion din Topraisar și despre fenomenul de transhumanță în Dobrogea, reprezentat de ciobani, cu înfățișarea lor tradițională, pe care a observat-o autoarea.
”Coșcoge-mi-te căciulă pe cap și sarica pletoasă atârnând de pe umeri până la glezne, înalt, fața trasă, cu ochi albaștri și mustața roșcată, baciul Ion sta din zori până-n seară în mijlocul turmei, aproape veșnic în picioare, rezemat de bâtă.
Rareori se da jos, numai când mânca mămăligă cu ceapă sau când scotea de la chimir cavalul și zicea câte o doină, dintotdeauna aceeași. Afară de Niculae, ciobanul de la Topraisar ce se oprea la el, câteodată, în treacăt spre Constanța, nu-l vedeai grăind cu nimeni, nici cu argații, de aceea îl porecliseră între ei Ursuz.
Prin satul Hasidululk nu călcase de 6 luni, de când luase în primire turma, singura lui grijă. Și noaptea o veghea, mai mult decât dormea. De câte ori nu-i auzeam doina răsunând agale, târziu, prin întunericul nopților de vară. Atrasă de purtarea lui ciudată, am încercat să îi vorbesc, să îl apropii puțin. Răspundea la întrebările mele, dar niciun cuvânt mai mult decât trebuia.
Degeaba i-am spus că îi cunoșteam satul, pe drumul spre Baia de Aramă cu bisericuța în vârful dealului, că cutreierasem pădurile de stejari dimprejur, Târgul de la Godinești din Valea Tismanei, cu apele răsunătoare. La toate părea nepăsător. Am încercat să mă apropii de turmă, văzându-l așa de ursuz. Din vârful movilei în care obișnuiam să-mi petrec parte din dimineață, îmi plăcea să privesc în fața mea, oile cu ciobanul profilându-se pe cer. Îmi dădea impresia unui tablou arhaic, împletit acolo de veacuri.”
”Sunt foarte frumoase portretele acestea, spectaculoase și aproape cinematografice. Spun cinematografice, pentru că ele sunt descrise cu atâta detaliu, încât ai putea să îmbraci un personaj astăzi, după descrierea pe care o face Pia Alimănișteanu”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, dr. Corina Apostoleanu.
Constanța interbelică, un oraș al contrastelor
Pia Alimănișteanu ne oferă și o imagine a Constanței, în ultima povestire publicată în carte, care se numește ”Pe țărmul mării”. Ea a realizat un superb și pitoresc portret al mării și al Constanței vechi.
”Constanța este orașul contrastelor. Într-însul îți dai seama de viețile deosebite ce se zbat în Dobrogea, mă gândeam când urmam calea de la Vii, la terasa Cazinoului.
În Port, dincolo de dig, este viața zbuciumată a Occidentului, silozuri, uscătorii, conducte de petrol. E în toate limbile mișcare intensă. Încărcarea și descărcarea grânelor, intrarea și ieșirea vapoarelor.
Prin văzduh plutesc pretutindeni fum și praf de paie. În inima orașului, la Piața Primăriei, ești pătruns de viața de-a doua, cea de altă dată, când te găsești în fața chipului de bronz al lui Ovidiu, trimis în pribegie pe malurile sălbatice ale Pontului Euxin sau a mormântului ieșit ca prin minune din dărâmăturile unei râpe și ale cărui însemne săpate în piatra gălbuie au stârnit mari frământări printre arheologi.
Tu însuți trecător profan, te întrebi cu înfrigurare, dacă între cele două taine, poate zadarnic mai cercetate ale Dobrogei, nu este vreo legătură. Dacă la sarcofagul adus printr-o stranie fatalitate la doi pași de statuie, nu odihnesc chiar osemintele poetului.
Când treci apoi iar la coastă, pe terasa Cazinoului, la viața cea de-a treia a Constanței, de dolce farniente, la inerția plajei, cu lumina orbitoare al elementelor ei și mirosul pătrunzător al algelor îți piere din minte orice gând și la ziua de ieri și la ziua de mâine. Vezi numai valurile, ce se perindă ritmic, unul după altul și se sparg turbate, de țărmuri. Nu mai auzi decât vuietul lor asurzitor. Aici, marea e stăpână cu farmecul sub care-i ține pe cei ce trec.”
”Este și un pic de filozofie dacă ne permitem să spunem acest lucru, de trecere istorică de la epoca lui Ovidiu, la prezent și foarte interesantă această combinație de oraș vechi și oraș nou, cu cele 3 etape ale sale. Cu viața a treia a Constanței, viața a doua și prima viață a Constanței. Nu știu dacă mai este vreun alt autor, care s-a gândit la aceste trei trepte, trei niveluri ale Constanței.
Finalul povestirii este tot unul legat de mare și este la fel de interesat precum pornirea, debutul acestei însemnări despre Constanța. Autoarea are un dialog cu un personaj pe care îl întâlnește și acesta mărturisește că foarte mulți dintre cei care trec pe aici, au această tentație de a se face marinari, mai ales când văd necuprinsul mării, care îi fascinează și se amorezează de mare, cum zice autoarea și nu mai pot scăpa niciodată de această dragoste. Marea le ia cumva mințile și îi tentează continuu”, a precizat pentru Discover Dobrogea, dr. Corina Apostolanu, şef serviciu la Biblioteca Judeţeană „Ioan .N. Roman“ din Constanţa.
Cartea se încheie cu imaginea mării dintr-o altă perspectivă. ”Marea era toată fumurie. Vuietul ei puternic, din ce în ce mai tunător, mi se părea în clipele acelea, amintindu-mi de cuvintele femeii că era glasul de deznădejde al sufletelor pe care le înghițise de-a timpul. Dar marea ce știa? Ce însemna ea pentru viața unor oameni în nemărginirea apelor sale?”.
”Cât se poate de rotund acest portret al țărmului mării, care începe cu viața agitată a portului, se continuă cu terasa Cazinoului, cu coasta care miroase a alge și se încheie cu talazurile care ademenesc dintotdeauna omul și care îl fascinează și îl fac să se îndrepte către ea.
Este una dintre cele mai pitorești imagini ale Constanței și ale Dobrogei din perioada interbelică”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. Corina Apostoleanu.
0 Comentarii