Piloanele II și III de Pensii – îmbunătățite de candidații Forța Dreptei Constanța, prin două proiecte legislative noi

noiembrie 28, 2024

Forța Dreptei Constanța alegeri parlamentare 2024

Problema pensiilor îi preocupă pe reprezentanții Partidului Forța Dreptei Constanța, astfel că au inițiat, recent, două proiecte de lege privind controlul sporit asupra pensiei și majorarea pragului contribuțiilor deductibile.

„Chiar dacă mandatul meu de parlamentar se apropie de final, am continuat să lucrez în interesul celor care în anul 2020 mi-au acordat votul și încrederea să-i reprezint. În consecință, zilele acestea am lucrat alături de colegii mei candidați ai Forța Dreptei Constanța pentru Parlament și am depus două proiecte legislative prin care statul poate veni în sprijinul cotizanților la Pilonul II și III de pensii.

Pentru cei care cotizează la Pilonul II de pensii, alături de colegii mei din Forța Dreptei, am propus oferirea unei flexibilități mai mari prin alegerea unei cote de contribuție cuprinse între 4,75% și 10%, cu un procent implicit de 4,75% pentru cei care nu își exprimă opțiunea. Un astfel de proiect oferă celor care contribuie la Pilonul II un control sporit asupra pensiei, asupra viitorului.

Pentru cei care cotizează la Pilonul III de pensii, am propus majorarea pragului contribuțiilor deductibile de la 400 de Euro anual (cât este în prezent) la 2.000 de Euro anual. Da, mulți nu știu că își pot deduce o parte din contribuțiile datorate în urma impozitului pe venit contribuind la Pilonul III de pensii.

Sunt două proiecte legislative care vin în sprijinul oamenilor activi care pot, printr-un sistem de economisire, să-și ofere o viață puțin mai liniștită și mai sigură la vârsta pensionării. Statul trebuie să se gândească la toți românii și să vină în întâmpinarea nevoilor fiecăruia.

Ca parlamentar, timp de patru ani, am propus zeci de inițiative pentru a veni în sprijinul oamenilor, pentru a le face viața mai bună. Cu inițiative blocate de adversarii politici, cu amânări peste amânări, nu am încetat să mă lupt pentru obiectivele pe care mi le-am propus și pentru care am fost ales.

Și voi continua toate aceste demersuri începute cu ajutorul vostru. Așadar, pe 1 Decembrie, vă aștept la vot, vă aștept să votați Forța Dreptei, singura forță veritabilă de dreapta, singurii liberali care nu au abdicat de la principiile Brătienilor. Și intenționăm să ne respectăm promisiunile, ca și până acum!”, afirmă parlamentarul constănțean de la Forța Dreptei, Bogdan Bola.

CMF: 11240022

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Gara CFR Constanța, 65 de ani de la inaugurare

Gara CFR Constanța, 65 de ani de la inaugurare

Pe 15 mai 2025 se împlinesc 65 de ani de la inaugurarea Gării CFR Constanța. Pentru clădirea de călători din Constanța, au fost folosite soluții constructive originale și îndrăznețe pentru acea epocă, prin ansamblul modern și funcțional al întregii stații. Pentru a...

Pin It on Pinterest

Descopera Dobrogea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.