Pe 6 ianuarie, Ajunul Crăciunului prefațează marea sărbătoare a Nașterii Domnului, înglobând cutume și tabuuri alimentare, gesturi rituale oraculare, propițiatorii și pe cele legate de cultul morților. La ucraineni se conturează secvența cinei rituale de Veceră, dar și cea a vizitelor pe la neamurile mai în vârstă, moment în care se rosteau formule simple de vestire. În trecut, pentru acest eveniment, marcat de comensalism, se pregăteau douăsprezece feluri de mâncare de post, dintre care nu lipseau kukea (fiertură de grâu îndulcită) și osvar (compot din fructe uscate). Se aprindeau candele și lumânări în casă, la pokutea (colțul sacru), sau în grajdurile animalelor. Masa opulentă avea rolul de a asigura belșugul și bunăstarea familiei pentru anul următor (Olteanu, 2008, p. 141). Sub masă se așezau diverse obiecte de uz casnic și gospodăresc, pentru a meni anumite calități copiilor familiei. Cu această ocazie, se așeza puțin fân în casă, spre pokutea.
Pe 6 ianuarie, în Ajunul Crăciunului pe stil vechi, satul va fi din nou învăluit de glasul datinilor
Ansamblurile și asociațiile de ucraineni din județul Tulcea încearcă să revitalizeze obiceiul colindatului în ucraineană în localitățile Dunavățul de Sus și Dunavățul de Jos, dar și în orașul Tulcea, după o perioadă în care această tradiție s-a diminuat.
„Grup vocal fondator „Zadunaiska Sici” Tulcea al UUR Tulcea, împreună cu @Asociația „Dunavăț Natură, Asociaţia Dunavăt, Natură, Oameni, Tradiţii, vor străbate ulițele din cele două Dunavețe (Dunavatu De Sus și Dunavatu de Jos) pentru a readuce #Vecera și #colindul, așa cum ne-au lăsat strămoșii, din generație în generație.
Copiii vor purta Vecera (#SveatîiVecir / #SfântaCină) purtând din casă în casă Sfânta Cină, semn al legăturii dintre neamuri, al respectului față de cei mai vârstinici și al continuității rânduielii strămoșești.
Alături de ADNOT, grupul vocal va răspândi colindul, vestind #NaștereaDomnului prin cântări vechi, pline de lumină și binecuvântare. Glasurile lor vor spune ceea ce cuvintele nu pot exprima: Hristos Se naște, satul trăiește și datina continuă să dăinuie.
Vecera nu este doar un obicei, este identitatea ucrainenilor, astfel că, atâta timp cât copiii merg cu Vecera și conlindul răsună pe ulițe, coumunitatea rămâne vie.
Îi invităm pe toți gospodarii să-și deschidă casele și inimile, primind Vecera și colindătorii cu aceeași dragoste cu care ne-au primit părinții și bunicii.”, scriu membrii comunității, pe pagina de Facebook Dunavăț – Natură – Oameni – Traditți
Foto: Masa de Veceră cu preparate pregătite de doamnele din grupul vocal, Tulcea, 2024
Perioada Crăciunului reprezenta un moment propice performării unor acte magice augurale, oraculare și propițiatorii. Colindatul este practica cu cea mai mare însemnătate pentru comunitate. În privința repertoriului ritual și expresiilor verbale, se remarcă cererea blagoslovirii de a colinda și colindele de inspirație religioasă. Din punct de vedere organizatoric, în trecut, cetele erau conduse de un tânăr, recent căsătorit, numit bereza. Acesta stabilea traseul caselor colindate, timpul petrecut în fiecare gospodărie. După ce lua darurile, se adresa cetei, rostind următoarea formulă: A vi kaleadniki, skidaite șapociki i kriciti: Dai, Boje, dai!/ Iar voi colindători, scoateți-vă căciulile și strigați: Dă, Doamne, dă!. Caraman nuanțează faptul că în acel moment acest tip de actant capătă puteri demiurgice și devine un personaj „care dispune de toate avuțiile lumii și le-mparte cu dărnicie stăpânilor casei colindate” (Caraman, 20 04, p. 9).
Foto: Micro-expoziție despre tradițiile de iarnă la ucraineni, de la Sf. Andrei până de Bobotează, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, 2024
Svatîi Vecer și colindatul la ucraineni
Svatîi Vecer/ Seara Sfântă din Ajunul Crăciunului reprezenta un moment de întâlnire a familiei, înglobând rituri gentilico-familiale, de asigurare a sănătății animalelor, prin coacerea unui aluat cu rol apotropaic sau de menire a îndemânării copiilor, prin așezarea sub masă a unor unelte de uz gospodăresc (e.g. topor, foarfecă, fus de tors).
Se putea remarca existența unui ritem cu rol de contextualizare, care marca simbolic începutul ciclului sărbătorilor de iarnă. În această seară se așezau paie pe podele, sau pe laviță, la pokutea, recreându-se simbolic staulul în care s-a născut Hristos. Mai mult, în satul Telița, se obișnuia așezarea sub icoană a fânului, sub forma unui pătuț, în care se afla un aluat antropomorf denumit Iisus (Sursă orală: Lilica Tihon).
De asemenea, o altă practică (răspândită în toate satele de ucraineni) era aceea a coacerii colacilor în Ajun, sau cu o zi înainte, pentru vecerniki (colindătorii cu Vecera) și kaleadneke (colindători), dar și a altor aluaturi rituale (e.g. hrestik/ Crăciuncec, Crăciuniță), ce urmau a fi atârnați în cui la pokutea. În funcție de credințele locale, copturile rituale erau ținute până la Bobotează (Hreșcenia) sau patruzeci de zile și apoi erau date animalelor, pentru sănătate și spor. Unele din aceste obiceiuri se mai păstrează și astăzi.
Foto: Colaci pentru colindători (reconstituire), 2021
„Eu mai fac în fiecare an colăcei înainte de Crăciun și fac și Crăciunel pe care îl pun la icoană, iar de Bobotează îl dau, muiat în agheazmă, la vacile gestante, pentru a avea viței sănătoși. Asta o știu de la bunicul meu, Cozma” (Sursă orală: Mariana Snihur).
În ajun de Crăciun făceau colaci și puneau la icoană: pe lavițe sau pe un scaun, puneau paie și puneau colacul acolo. Și țineau 40 de zile. Apoi rupeai colacul și dădeai la păsări, la animale. Acum, la alții, am văzut pus pe masă. Nu mai pun la icoană. Făceau și Crăciuniță. Se dădea tot la animale (Sursă orală: Maria Bălan).
Prin anii 1960-75. Cu o zi înaintea Ajunului, mama cocea colacii și Crăciunelul, pe care îl punea în cui lângă icoană. În colțul de lângă icoană era o măsuță, pe care așeza puțin fân și punea colaci cu nuci și mere. La icoană, candela ardea tot timpul. Colacii erau împărțiți la colindători, dar doi colaci rămâneau până treceau sărbătorile. După aceea, rupea colacii, îi stropea cu agheazmă și le dădea la animale. Aveam vaci, porci, păsări. Să aibă spor la animale. Sub masa de la icoană tata punea o coasă și toporul, să nu vină vighimele să fure laptele la vaci, căci iarna fătau vacile (Sursă orală: Ana Costin).
O altă secvență rituală era aceea a cinstirii rudelor mai mari, prin mersul în vizită cu Vecera. În primul rând mergeau copiii, ducând colaci celei mai bătrâne persoane din neam. Aceștia rosteau, în funcție de localitate, următoarele formule verbale, de vestire: Dobrei vecer, sveatei vecer, preidem do vas iz veceruiu!; Dobrei vecer, svatei vecer, puslale mamo i tatu do vas is veceru!; Dobrei vecer, sfiatei vecer, tato i mamo poslale do vas iz veceruiu!
În esență anunțau că în sfânta și buna seară au venit cu vecera. Uneori această vestire lua forma unui dialog între copii și gazde: Dobri vecer, sfati vecer, preimaite nașu veceru?/ Bună seara, sfântă seara, primiți vecera noastră? Praimaim vașu veceru!/ Primim vecera voastră.
Copiii erau răsplătiți cu hostențea/ dukide (biscuiți, colăcei, nuci) și mâncau din preparatele gătite de gazde pentru masa rituală din această seară. Precum în cazul Semănatului, era de bun augur dacă primul vecernek era băiat.
Foto: Raluca Cacencu oferind daruri Karolinei, 2024
Un aspect ritual interesant este legat de schimbatul colacilor în neam. Plecând de acasă cu un colac destinat ultimei rude vizitate, acesta erau luat de fiecare gazdă și înlocuit cu altul, în fiecare gospodărie vizitată. Astfel se crea o legătură simbolică de-a lungul întregului neam, pe linie consangvină și spirituală, și o rețea rituală care unea simbolic în seara de Ajun întregul neam.
Și acum se merge cu Vecera. Întotdeauna se merge la mai mare, la naș, la mătușă. Dacă erau frați gemeni, cel mai mic mergea la cel mai mare. Până la zece-unșpe noaptea mergeau. Puțin pe la fiecare. Și noi eram un neam care ne respectam. Dar eu odată nu am dus lu unchiu, fratele lu’ mama, vecera. Și m-am întâlnit în prima zi de Crăciun. Dar ce m-a căcat unchiu, Dumnezeu să-l ierte. Ce mi-a făcut că nu i-am dus vecera. Era obligat să mergi la mai mari (Sursă orală: Valentina Rahău).
Foto: Mirela și Dan Munteanu așteptând colindători, Tulcea, 2025
Cina rituală de Svatîi Vecer presupunea, în mod tradițional, prepararea și consumul a douăsprezece feluri de mâncare de post, dintre care două erau obligatorii: kukea (grâu fiert, amestecat cu nucă și sirop de zahăr) și ozvar (compot din fructe uscate). La acestea se adăugau diferite cocături (pampușke, pirișke cu varză murată călită, cu cartofi, cu kabak/ dovleac). În unele localități erau permise și bucatele pe bază de pește, precum scrumbia marinată, skordolea, plăcintă cu vezeka/ vezeika (șira spinării de sturion). Aceasta era conservată din timpul anului, apoi era fiertă și servea drept umplutură pentru plăcintuțele de tip colțunași prăjiți. Pe masa din această seară se așezau toate preparatele deodată, pentru belșug. Un loc la masă era păstrat liber, pentru defuncții familiei.
După ce terminau de cinat, se puteau performa practici oraculare meteorologice (e.g. realizarea calendarului din foi ce ceapă), semnele urmând să fie interpretate în dimineața Crăciunului. Aceeași practică exista și în Ajunul Anului Nou.
În dimineața Crăciunului se mergea la slujba de la biserică. Uneori anumite acte rituale erau prefațate de altele, performate cu ceva timp înainte. De exemplu, în localitatea Sfântu Gheorghe, de Sfânta Varvara se punea grâu la încolțit într-o farfurie. Acesta se stropea în fiecare dimineața cu gura, pe nemâncate. Domnișoarele îl tăiau și îl prindeau la haine, înainte de a merge la biserică. Apoi, după slujbă, acesta era dat la vaci să-l mănânce, pentru sănătate (Sursă orală: Antonica Bălan).
Obiceiul cu cea mai mare însemnătate din ziua Crăciunului era, și mai este, în formă redusă, colindatul. Primii mergeau copiii (kaleadniciki), până în prânz. Aceștia intonau colinde simple, printre care:
Bihla telecika,/ Kak zbereznecika,/ Ta do ghiakika u dvir./ Ia tubi ghiaciku,/ Za kaliaduiu,/ Dai pirih,/ Iak ne daseș peroha,/ Vozimu vola za roha,/ A kobelku za ciubrenku,/ Tai povedu na Muhelku,/ Iz Muhelke u iarmarok,/ Dai ghiakiku pirijok!/ Calaci na hurt!/
Alerga vițica,/ Precum veverița,/ Până la unchieșul în curte./ Eu ție unchiule,/ Îți voi colinda,/ Dă plăcinta,/ Dacă nu dai plăcinta,/ Iau boul de coarne,/ Și iepușoara de coamă,/ Și-i duc la Muhelka,/ De la Muhelka la iarmaroc,/ Dă unchieșule un pirijok!/ Colaci la grămadă (Sursă orală: Antonel Pocora).
Foto: Colindători, Letea, 2019
Mai pe seară, cetele de kaleadneke (în mod tradițional flăcăi), dar și bărbați căsătoriți, avându-l în frunte pe bereza, mergeau în fiecare gospodărie cu colinde de inspirație religioasă.
Cu colindul cavalerii mergeau. Bărbații, cavalerii. Și mergeau din casă în casă. Veneau în casă colindau, la icoană. Colaci primeau, cârnați. Colacii duceau pe băț, unul de-un capăt, altul de altul. Două zile colindau și a treia zi petreceau. Așa de frumos colindau. Dar numai bărbații. Dar din casă în casă. Banii ce câștigau, o parte dădeau la biserică, făceau steaguri (Sursă orală: Maria Bălan).
Kaleadki se interpretau pe mai multe voci, apelând la modalitate muzicală și nu la un ton bazat pe un ritm liber. Colindătorii primeau în schimb colaci, dar și bani. Prin oferirea colacului, toate dorințele de recolte bogate venite din partea colindătorilor erau răsplătite printr-un produs ce materializa recolta trecută, deci, practic, dovada eficienței urărilor spuse în urmă cu un an. Prin această reciprocitate a darului se creează o legătură simbolică între cicluri sărbătorești consecutive, dar și între cele imemoriale și cele contemporane. La primirea răsplății, bereza rostea o expresie augurală, din care s-a păstrat sintagma Dai, Boje, dai!/ Dă Doamne, dă!
Foto: Colindul Grupului vocal fondator „Zadunaiska Sici”, Tulcea, 2025
Aceste două zile înglobează rituri cu roluri augurale, de propițiere și atragere a belșugului și bunăstării. De asemenea, se evidențiază aspecte privind coeziunea familiilor și, prin extensie, a întregii comunități.
Articolul și fotografiile ne-au fost oferite de Alexandru Chiselev, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.
0 Comentarii