Palatul Regal din Mamaia a fost locul în care regi, regine, prinți și principese și-au petrecut vacanțele de vară în perioada interbelică. Din anul 1940, însă, clădirea de patrimoniu a fost sediul Flotilei de Hidroavioane, iar ulterior reședință pentru trupele rusești. Nici după încheierea războiului monumentul istoric nu a avut doar zile bune, iar în prezent se află într-un stadiu avansat de de degradare.
Palatul Regal din Mamaia, a treia reședință din Constanța a Familiei Regale
Palatul Regal din Mamaia a fost cea de-a treia reședință regală, după instaurarea administrației românești în Dobrogea.
”Povestea reședințelor regale a început imediat după instaurarea administrației românești în Dobrogea. În 1879, atunci când a venit pentru prima oară la Constanța, principele pe atunci Carol I, era puțin dezamăgit de faptul că nu se putea caza în casa unui român și a stat timp de câteva zile în casa inginerului englez Edward Harris (casele N. Macri), pe locul în care astăzi se află Muzeul Ion Jalea.
Ideea construirii unei reședințe regale a fost intens dezbătută încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar ea s-a concretizat în perioada 1904-1906, când s-a construit acel complex de la Lupoaică, așa cum îi spunem noi azi, complexul care includea atât un Palat de Justiție, cât și Prefectura și Palatul Regal, acesta din urmă fiind cel din curtea actualului Tribunal Constanța.
Palatul Regal nu a mai aparținut după război familiei regale. Acolo fusese cartierul general al forțelor armate germano-bulgare în 1916-1918 și familia regală a României nu a mai vrut să locuiască în palatul din Constanța după terminarea Primului Război Mondial și așa a apărut ideea unei noi reședințe. Există fotografii cu principele Bulgariei și comandantul forțelor germane în fața Palatului din Constanța, însă familia regală nu a mai fost interesată de această reședință.
În 1906, atunci când Regele Carol ajungea la Constanța era o adevărată nebunie, toată lumea venea cu treburi administrative la Palat pentru a vorbi cu monarhul. Acesta a fost motivul pentru care Regina Elisabeta și-a dorit foarte mult, câțiva ani mai târziu, în 1909, să creeze Cuibul Reginei, Pavilionul Regal din Dana 0.
Cea de-a treia reședință este Palatul Regal din Mamaia și are foarte multe povești, mai vesele sau mai triste”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cristian Cealera, educator muzeal în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Palatul Regal din Mamaia a fost construit în 3 ani
În anul 1924, autoritățile au decis să le doneze ”făuritorilor României”, aproximativ 4 hectare de teren, în deplină proprietate, pentru a ridica o nouă reședință în stațiunea Mamaia. La acea vreme, Regina Maria a venit să viziteze zona și s-a îndrăgostit de plaja din Mamaia, cu dunele ei de nisip, pe care călărea cu plăcere.
”În memoriile sale, ea povestește că Barbu Știrbey, bunul ei prieten i-a propus să colaboreze cu Mario Stoppa, un arhitect italian care terminase studiile la Academia Belle Arte în Milano și care avea deja câteva reușite importante. El a făcut un proiect, în care a combinat elementele mediteraneene învățate în Italia, cu detaliile regional balcanice din Dobrogea, tradițional românești. Mario Stoppa a început lucrările, iar Regina Maria și-a dorit un complex în care să trăiască împreună cu Regele Ferdinand. Acesta însă, nu era foarte entuziasmat, chiar regina povestea că nu părea foarte încântat de idee. Totuși, atunci când a venit împreună cu Regina Maria în 1925 să vadă ce s-a realizat, Ferdinand s-a arătat mulțumit, numai că, din păcate, nu a stat niciodată în această reședință. El a murit doi ani mai târziu, pe 20 iulie 1927.
Timp de 3 ani s-a lucrat la Palatul Regal din Mamaia, însă, ulterior, clădirea a fost reamenajată și recompartimentată. Sunt fotografii care ne arată cum era vila în perioada interbelică. Avea la parter 12 camere și alte dependințe, la mansardă avea 7 camere, iar la subsol alte 16, care erau destinate personalului. Există un inventar de pe vremea principesei Elena, în care se spune că în acest palat exista o cafegerie, un salon galben, biroul regelui, în total 35 de camere, pe o suprafață de 5000 de mp.
Inaugurarea Palatului Regal din Mamaia a avut loc oficial pe 22 august 1927. Regina Maria nu a fost prezentă la această inaugurare. Au participat doar Principesa Elena și Prințul Mihai, iar festivitatea s-a făcut într-un mediu restrâns, fiind prezente și câteva oficialități, care au venit la Constanța cu trenul”, povestește Cristian Cealera.
Palatul din Mamaia a fost donat de Regina Maria, chiar în anul în care a fost inaugurat
În 1927, Regina Maria a donat Palatul Regal din Mamaia, Principesei Elena, mama lui Mihai, după ce a murit Regele Ferdinand. Din 1927 până în 1932, reședința regală de la Mamaia a fost în proprietatea principesei Elena.
În actul de donație din 1927, Regina Maria scria că donează cei 35.000 de mp, cu excepția unei porțiuni de 2780 de mp, ”unde îmi voi construi eu o mică vilă”. Vila se află în apropierea palatului și avea 6 camere, din care una îi aparținea Principesei Ileana, iubita ei fiică, despre care se spunea că seamănă bine cu mama sa, Maria.
”Perioada 1927-1932 a fost cea mai fericită din viața lui Mihai și din viața Principesei Elena. Plecarea soțului ei, Carol al II-lea, a dus la divorțul dintre cei doi și până în 1932, Principesa Elena venea cam o lună și jumătate pe an aici, cu fiul său, Mihai. De asemenea, veneau cei din familia regală a Greciei, pentru că Elena era prințesă a Greciei, fata Regelui Constantin I al Greciei.
În 1928, atunci când mai mulți membri ai familiei regale a Greciei au venit în Mamaia, s-au întâlnit cei doi verișori, Regele Mihai și Prințul Philip al Marii Britanii, care erau cam de aceeași vârstă și se înțelegeau foarte bine.
O prezență constantă în acea perioadă, începând cu anul 1926 în Mamaia, a fost a Principelui Nicolae, pe care noi îl cunoaștem mai puțin. El fusese în Marina Regală Britanică, în 1926 a părăsit-o și era văzut foarte des pe litoral, pentru că era născut pe 18 august și întotdeauna de Serbările Mării, Nicolae era prezent aici, pentru a-și vedea familia.
Și Prințesa Ileana, fiica Reginei Maria adora Constanța. Ea avea un iaht în Portul Constanța, care se numea ”Isprava” și adora să îl conducă. Era o perioadă foarte frumoasă, amintită și de Regele Mihai în memoriile sale. Își aducea aminte cum, înnebunit după mașini, el a început să conducă încă de la vârsta de 6 ani pe plaja din Mamaia și prin vecinătăți. La un moment dat, el a luat o mașină străină, care aparținea unui oaspete și s-a plimbat cu ea, în timp ce toată lumea îl căuta.
Un alt lucru foarte interesant prezentat în presa vremii din Constanța și din țară, pe 22 iulie 1926, relata faptul că Regele Mihai, în vârstă de 5 ani, fusese mușcat de un câine în Mamaia, în timp ce se juca prin grădină. Nu a fost nimic grav, i-au făcut antitetanos, l-au dus la București și totul a fost în regulă.
În 1924 când s-a demarat proiectul Palatului Regal s-a avut în vedere și existența unei grădini foarte frumoase. Regina Maria adora florile, Elena iubea și ea natura și au amenajat o grădină extraordinară. Se spune că a fost amenajat și un mic lac, pe care regina l-a vrut în complexul regal, chiar și o mică fântână și coloane, așa cum sunt la Balcic”, am aflat de la Cristian Cealera.
Regina Maria și-a construit o mică vilă cu minaret, lângă Palatul Regal din Mamaia
Regina Maria a dorit să locuiască într-un spațiu mai retras, astfel că, după ce a donat Palatul Regal din Mamaia, ea și-a construit alături o vilă de mici dimensiuni, care avea și un minaret. Din păcate, vila are aceeași soartă ca palatul și se află într-o avansată stare de degradare, iar turnul minaretului a dispărut.
”În 1927, când Regina Maria a început să construiască Vila Regală, în zona pe care și-a păstrat-o, ea s-a gândit să combine elementele de arhitectură. Nu a mai fost Mario Stoppa arhitect, ci Constantin Dobrescu și i-a cerut acestuia să facă o combinație de stiluri.
Ea a respectat tradiția locului și a ridicat un minaret, lucru care i s-a părut romantic și logic, dar în același timp existau și alte elemente tradiționale, precum un un cerdac și un pridvor.
La Vila din Mamaia, Regina Maria a locuit de multe ori și este locul în care s-a întâlnit cu un conducător de stat, cu mareșalul polonez Józef Piłsudski, conducătorul celei de-a doua republici poloneze.
Tot în Vila de la Mamaia a fost, la un moment dat, ambasadorul SUA în România. El scria, într-un raport foarte interesant, că realizarea acestei reședințe regale a reprezentat începutul unui boom imobiliar în Mamaia. În momentul în care regina Maria și-a creat acest loc, automat lumea a început să cumpere terenuri și să ridice tot mai multe clădiri în zonă, iar după ce Regina Maria a donat reședința, procesul imobiliar era și mai alert și multă lume dorea să își construiască locuințe de vacanță în zonă”, a precizat Cristian Cealera.
În perioada comunistă, Vila Reginei Maria a fost Barul Orient din Mamaia.
Palatul din Mamaia a devenit sediul Flotilei de Hidroavioane și ulterior reședință pentru trupele rusești
În 1930, când s-a întors Regele Carol al II-lea în țară, regența fiului său, Mihai s-a încheiat. Lucrurile au început să se schimbe în rău pentru Principesa Elena, care nu a mai putut să își vadă copilul, iar vacanțele în Mamaia s-au rărit și au avut loc până în 1932. De atunci, ea a fost obligată să renunțe în favoarea Armatei la această reședință, în schimbul căreia a primit o vilă în Florența, într-un loc pe care ea îl iubea foarte mult și unde a locuit mult timp.
”În 1940 informațiile despre Palatul Regal din Mamaia au început să fie tot mai rare. Regele mai apărea la diverse inaugurări în Mamaia, iar din 1940, la Palatul Regal a fost instalată Flotila de Hidroavioane, care a pus stăpânire pe complex, fiind o locuință pentru ofițeri. În 1944, după 23 august, Palatul Regal din Mamaia a fost reședință pentru trupele rusești și complexul a fost distrus când rușii l-au părăsit. În 1958-1959 a fost prima etapă de reconstrucție comunistă a stațiunii Mamaia și s-au făcut case de odihnă pentru oamenii muncii, iar în 1979-1980 reședința, denumită ”La Castel” a fost reamenajată”, am mai aflat de la Cristian Celera.
Toată povestea stațiunii Mamaia a început în anul 1906, când, la inițiativa primarului Constanței de la acea vreme, Ion Bănescu, a fost creat acel loc, care imediat a devenit căutat și preferat de mulți români. După construirea Palatului Regal și a Vilei Reginei Maria, mulți români au cumpărat terenuri și au început să construiască locuințe de vaccanță în Mamaia, iar de atunci, stațiunea a început să se dezvolte permanent.
Palatul Regal din Mamaia se află într-un proces de degradare accentuată
Palatul Regal din Mamaia, monument istoric de categoria A, se află de ani buni, într-un stadiu de degradare permanentă. El a fost restaurat de cel puțin două ori de-a lungul timpului, iar pentru restaurare au fost chemați inclusiv meșteri din Bucovina și Cernăuți, o echipă de 20 de persoane, care s-a ocupat de acoperiș.
După preluarea puterii în România de către comuniști, Palatul Regal din Mamaia a devenit casă de odihnă pentru oamenii muncii, până prin anii 80, când a fost transformat în club de noapte pentru turiștii străini.
După 1990, Palatul a intrat în patrimoniul S.C. Mamaia S.A. care a transformat clădirea în bar de zi, bar de noapte și discotecă. Imobilul a fost exploatat haotic în această perioadă. S-au montat termopane și instalații de aer condiționat, deși este clădire monument istoric și nu aveau voie să intervină.
Palatul Regal din Mamaia este inclus pe lista monumentelor istorice din anul 1992. Mai târziu, în anul 2003, S.C. Light Sitem SRL, prin negociere directă a cumpărat clădirea de la Mamaia S.A. cu suma de 150.000 de euro, din care 75.000 de euro reprezentau doar bunurile din clădire.
Practic, acest castel a fost cumpărat în 2003 cu valoarea unui apartament cu două camere în Constanța. Un an mai târziu, în 2004, terenul de un hectar și jumătate a fost cumpărat cu 23 de euro mp, în condițiile în care în Mamaia se vindea în zonă terenurile costau 300 de euro mp.
După un lung proces de recuperare a monumentului istoric de categoria A, privatizat ilegal în timpul administrației Mazăre, în luna august 2022, Palatul Regal din Mamaia a fost predat statului român, printr-un proces de predare-primire semnat între SC Mamaia SA, companie din subordinea Ministerului Turismului, și SC Light System SRL, societatea care l-a cumpărat în 2003, însă, nici acum nu se știe ce se va întâmpla cu el și când va fi restaurat.
Un alt castel care a apaținut Reginei Maria, cel de la Balcic, primește, în schimb, sute de mii de vizitatori în fiecare an.
Antiteza cu Castelul de Blacik ne desfiinteaza pur si simplu… Bulgarii au stiut sa respecte locul, sa pastreze totul intact si sa-l faca un sit istoric si cultural atractiv si vizitabil, in special pentru romani. Chiar daca pentru ei ar fi o pagina de istorie cel putin frustranta… 😒
Așa este! În timp ce la Castelul Reginei Maria de la Balcic merg zeci de mii de turiști anual, al nostru zace în paragină. Este uimitor faptul că inclusiv grădinile sunt întreținute foarte bine de bulgari și nu putem să nu ne bucurăm că acel palat a rămas la ei, altfel, cine știe în ce stare se afla.