fbpx
PNL alegeri
PNL
Palatul Pescăriilor, o clădire emblematică pentru comuna Jurilovca

ianuarie 27, 2024

palatul-pescariilor-jurilovca-piscicola-jurilovca-grigore-antipa-proiect

Când ajungi în Portul de la Jurilovca, Palatul Pescăriilor este clădirea care îți atrage atenția, în mod deosebit. Un imobil impozant, construit la începutul secolului XX, pe care îl admiră orice turist care ajunge pe malul lacului, la Jurilovca. De mai bine de 20 de ani, clădirea este abandonată, iar cei care ajung în port se întreabă dacă a fost un vechi conac boieresc sau un hotel, pentru că are o arhitectură foarte frumoasă. Am aflat povestea palatului, chiar de la localnici.

Palatul Pescăriilor a fost construit în cadrul unui proiect al lui Grigore Antipa

Palatul Pescăriilor de la Jurilovca a fost construit între anii 1905-1910, în cadrul proiectului lui Grigore Antipa de revigorare a pescuitului în România.

palatul-pescariilor-jurilovca-piscicola-jurilovca

„Antipa a pus un accent deosebit pe Lunca Dunării și pe Delta Dunării, dar mai ales pe Laguna Razim-Sinoe, în cadrul acestui proiect. Tocmai de aceea, clădirea a fost ridicată la Jurilovca, fiind folosită drept sediu administrativ pentru ceea ce a devenit cea mai importantă zonă de pescuit din țară.

Palatul Pescăriilor este lăsat în uitare de peste 20 de ani, iar lucrările de restaurare începute inițial, nu s-au finalizat nici până astăzi.

palatul-pescariilor-jurilovca-piscicola-jurilovca

Clădirea a fost construită din 1905, ca sediu administrativ, iar ulterior a fost preluată de comuniști și a devenit sediul Piscicolei Jurilovca și apoi a trecut în proprietatea privată, odată cu privatizarea Piscicolei, în 1998. Prin 2003, noii proprietari (pe vremea aceea Alexandru Bittner deținea Piscicola Jurilovca) au început lucrări de renovare la clădire, dar, pentru că în 2004-2005, odată cu venirea lui Traian Băsescu la putere, perioada de glorie a investitorilor s-a cam dus de râpă, lucrările au fost întrerupte și clădirea a fost abandonată. Din ce știu eu, cu câțiva ani în urmă, primarul a propus actualilor proprietari să o cedeze administrației locale pentru a o renova și a-i da o destinație, dar aceștia au refuzat. Nu prea mai știu cum stau lucrurile acum”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Ștefan Constantin, ghid local în Jurilovca.

Palatul Pescăriilor din Jurilovca ar putea deveni o zonă de informare pentru turiști

În prezent, Palatul Pescăriilor din Jurilovca se află în proprietatea unei firme, ai cărei reprezentanți caută fonduri europene pentru reabilitarea clădirii și punerea ei în valoare.

palatul-pescariilor-jurilovca

„Palatul Pescăriilor a ajuns în patrimoniul societății Sat Vacanță Gura Portiței de câțiva ani și am făcut mai multe planuri să îl reparăm, pentru că este o construcție mai specială și necesită niște investiții importante. De asemenea, restaurarea implică o supraveghere mai atentă din partea celor de la Institutul de Cercetări Muzeale.

palatul-pescariilor-jurilovca

Noi am făcut o estimare și ar trebui să investim minimum 1 milion de euro pentru a putea să îi păstrăm arhitectura și să consolidăm Palatul Pescăriilor, pentru a mai rezista încă cel puțin 50 de ani. Destinația lui ar trebui să fie mai mult una de informare și prezentare, respectiv spre public, mai degrabă, decât să devină hotel sau restaurant. Eventual, am putea să îl legăm de zona de degustare a produselor pe care le fabricăm noi în zonă.

palatul-pescariilor-jurilovca

Planul nostru este să îl refacem exact așa cum este, chiar dacă până acum a suferit degradări, dar așa l-am moștenit, deteriorat. Am căutat să identificăm și o finanțare în această zonă, pentru a putea să restaurăm Palatul Pescăriișor și cu ajutorul fondurilor europene.

palatul-pescariilor-jurilovca

Palatul nu este totuși foarte mare, are cam 150 de metri pătrați pe amprentă și cam peste 300 de metri construiți, pentru că are parter și etaj. A fost construit în anul 1908 și avem niște acte de la vremea la care l-a executat silit ANAF-ul, de la fosta Piscicola Jurilovca, care era firma statului.

Imobilul este de pe vremea lui Grigore Antipa și a făcut parte dintre cele 3 clădiri care au reprezentat pescăriile din Dobrogea: este acesta de la Jurilovca, unul la Tulcea, chiar în centru și încă unul la Galați. Arhitectura lor este foarte asemănătoare.

palatul-pescariilor-jurilovca

În Palatul Pescăriișor de la Jurilovca a poposit chiar și Regele Mihai, în copilăria sa, din câte știu eu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, reprezentantul Societății Sat Vacanță Gura Portiței, Gabriel Dițu.

Localnicii spun că există fotografii vechi, în care apare Grigore Antipa în zonă, chiar înainte de construirea palatului. Palatul a funcționat, în vremea comuniștilor, ca o clădire de birouri pentru Piscicola Jurilovca, firma statului care se ocupa de pescuit și alte activități conexe. Apoi, clădirea a fost cumpărată de o firmă privată și utilizată tot ca spațiu de birouri până în 2004 și apoi a rămas așa. Foștii proprietari doreau să-i dea o destinație de restaurant și, deasupra, hotel, însă lucrările au fost sistate chiar după ce au început și imobilul rămas nefolosit până în prezent.

palatul-pescariilor-jurilovca

Noii proprietari doresc să realizeze în Palatul Pescăriilor, un punct de informare, care să aibă și un rol de promovare a zonei, iar turiștii să afle ce fel de produse se fabrică în zonă și chiar să le deguste.

1 Comentariu

  1. MATE IONEL

    Am fost de 3 ori la Gura Portitei si mi-a placut tare mult,dar nu am remarcat Palatul Pescarilor din Jurilovca.Imi pare rau!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Mamaia Constanta

Te-ar mai putea tenta și…

Pin It on Pinterest