Pădurea Letea este o atracție turistică de neratat pentru vizitatorii care ajung în Delta Dunării. Este uluitor să vezi cum plantele cresc pe nisipul rămas după retragerea Mării Negre și s-au adaptat pentru a supraviețui pe un sol nisipos. Caii sălbatici, flora și fauna din cea mai veche rezervație naturală din România, îi atrag pe turiștii români și pe cei străini, deopotrivă.
Dunele de nisip din Pădurea Letea, migrau, pe vremuri, dintr-o parte în alta
Pădurea Letea a luat naștere în urmă cu aproximativ 6000 de ani, după ce s-au retras apele Mării Negre. Nu este o pădure obișnuită, pentru că, în loc de pământ, plantele cresc pe nisip de fund de mare.

Deoarece s-a format vegetație pe dunele de nisip, acestea sunt mult mai stabile și nu se mai mișcă dintr-o parte în alta, așa cum se întâmpla în trecut. Un localnic, ghid pentru turiști povestește că, în urmă cu zeci de ani, dunele erau plimbătoare, în funcție de direcția din care sufla vântul. Astfel, locuitorii din satul Cardon se mai trezeau cu dunele în curte, când bătea vântul mai tare.
Povestea cailor sălbatici din Pădurea Letea
Mulți turiști care ajung în Pădurea Letea doresc să vadă, pe lângă dunele de nisip și stejarii seculari, celebrii cai sălbatici. Nu întotdeauna pot fi observați, pentru că lor nu le pasă de ceea ce vor vizitatorii și se plimbă pe cele 6000 de hectare ale rezervației.
Specialiștii apreciază că sunt aproximativ 2000 de cai sălbăticiți în zona Letea. Ei au fost abandonați de localnici în perioada comunistă, fie pentru că nu mai aveau cu ce să îi hrănească, fie după ce a fost declarată ”anemia infecțioasă”, o boală care i-a determinat pe mulți deținători de cai să își abandoneze animalele.



Și aceasta, deoarece iarna, când caii nu au ce mânca, ei mușcă scoarța copacilor, iar aceasta se usucă de la aerul sărat și copacii mor. Totuși, fiind foarte mulți cai, nu s-a reușit scoaterea tuturor din zona protejată.
Primăvara, pădurea este verde și plină de lăcrămioare și bujori
Cei mai mulți turiști ajung vara, în Pădurea Letea. Localnicii spun însă că rezervația protejată este spectaculoasă primăvara, în lunile aprilie-mai. La sfârșitul lunii aprilie înfloresc lăcrămioarele și bujorii, iar toată pădurea înverzește și miroase a flori.
Cea mai renumită plantă din Pădurea Letea este liana greacă. Aceasta se cațără pe copacii de sute de ani, cu ramuri întortocheate și îți creează impresia că te afli într-o pădure tropicală.
Stejarii seculari, o altă atracție pentru turiștii care ajung în Pădurea Letea
Stejarii seculari din Pădurea Letea, reprezintă o altă atracție pentru turiști. Unul dintre ei are peste 780 de ani, alții au 400-500 de ani, însă doar doi dintre acești copaci mai pot fi văzuți de vizitatori în cadrul traseelor turistice.

Este interesant faptul că rădăcinile copacilor din Pădurea Letea sunt orientate spre lateral, ele nu merg în jos.
În general, în rezervație sunt pomi de luncă, plopi, brazi și stejari, care s-au adaptat la condițiile oferite în pădurea cu sol nisipos și au rădăcină de suprafață, pentru că pânza freatică este foarte aproape de nivelul solului.
Tocmai de aceea, ei nu au rezistență foarte mare la vânturile puternice și la intemperii, astfel că mulți dintre ei sunt rupți și căzuți. Chiar și așa însă, nu se intervine asupra lor, ei sunt lăsați așa, pentru ca solul să devină mai fertil.
În Pădurea Letea sunt două trasee pentru turiști
În zona strict protejată din pădurea Letea există două trasee. Unul se face cu mașina prin afara zonei protejate și se intră pe jos în pădure, iar pentru al doilea, accesul se poate face cu căruța trasă de cai.


O plimbare cu căruța prin Pădurea Letea costă 20 de lei. La un moment dat, turiștii coboară din căruță și merg pe jos, prin superba pădure, până la dunele de nisip, unde pot vedea multe specii de plante și păsări.
În orice anotimp alegeți să vizitați Pădurea Letea, spectacolul oferit de natură este extraordinar. Important este să o protejăm, pentru ca această minune a naturii să poată fi vizitată și de copiii sau nepoții noștri, cu aceeași bucurie pe care rezervația ne-o asigură și nouă.
Unde este Letea?
Letea este o localitate situată în nord-estul județului Tulcea, în Delta Dunării, pe grindul Letea, la 102 de km de orașul Tulcea. Ea aparține de comuna C.A.Rosetti, care are în componență 4 sate. Sfiștofca și Periprava, locuite de ruși lipoveni, Cardon, un cătun în care locuiesc ucraineni și bulgari și Letea, care este un sat de ucraineni. În comuna C.A.Rosetti trăiesc mulți moldoveni veniți în transhumanță cu oile din Moldova și din Republica Moldova.







0 Comentarii