Evenimente

Neversea – cod portocaliu de distractie pe litoral

By iulie 5, 2018 No Comments

Cel mai mare festival de pe litoral și-a făcut debutul în mod furtunos pe 5 iulie. Cu un cod portocaliu de ploaie. Cei care și-au cumpărat bilete și abonamente la Neversea, nu s-au speriat de niște picături și au început deja să se distreze. Până s-a oprit ploaia și a ieșit soarele, au stat la terase și în zecile de corturi amenajate de organizatori.

200.000 de participanți la Neversea

 

Am aflat de la directorul de marketing al evenimentului, Edy Chereji, care, fie vorba între noi, pe lângă stresul pe care îl are cu organizarea și cu ploaia care s-a abătut pe litoral, așteaptă și un copil, că anul acesta vor fi 200.000 de spectatori. Festivalul crește de la un an la altul, cu câte 50.000 de spectatori. Nu-i rău! Pentru ca totul să se desfășoare ca la carte și să nu existe incidente veghează aproape 2000 de persoane: voluntari, jandarmi, medici, asistente, polițiști locali, agenți de pază și desigur staff-ul de rigoare.

25.000 de turiști străini vin la Neversea

Neversea

Foto: Alexandru LUCA

Cred că nici pe vremea lui Ceaușescu nu veneau 25.000 de turiști străini în doar 4 zile la mare. Neversea îi aduce. Este plăcut să auzi în jurul tău vorbindu-se în engleză, rusă, spaniolă sau germană. Și să vezi că foarte mulți tineri ne vizitează litoralul. Oricât de cârcotași ar fi unii, nu pot să nege că astfel de evenimente duc turismul la un alt nivel. Iar acesta este abia începutul.

Primarul Decebal Făgădău îi invită pe constănțeni la Neversea

Când nu știi despre ce eveniment este vorba și care este atmosfera pe plaja Neversea, ai tendința să vezi doar lucrurile negative. Că traficul este îngreunat sau blocat în centrul vechi, că muzica se aude prea tare sau că nu mai pot fi oficiate căsătorii la Starea Civilă și la bisericile din centrul vechi. Sunt 4 zile de deranj. 4. Care aduc însă, aproape 200.000 de turiști în oraș.

Dacă mergi însă la festival, vezi lucrurile cu alți ochi sau din altă perspectivă. Vă spun din experiență, nici eu nu am fost anul trecut la Neversea. Îmi place muzica rock și nu credeam că voi aprecia un festival de muzică electronică. Dar au existat atât de multe postări făcute de prieteni pe Facebook, încât am regretat că nu am mers, măcar pentru atmosferă.

Neversea

Foto: Alexandru LUCA

Tocmai acest lucru mi-a declarat și primarul Decebal Făgădău, că își vor schimba atitudinea constănțenii care vor participa la distracție și intră în povestea Neversea. Măcar o zi dacă mergeți și tot este un câștig, o experiență care merită testată.

6 scene, 200 de DJ, distracție non-stop

Neversea

Foto: Alexandru LUCA

Timp de patru zile, 24/24 distracția este asigurată de cei peste 200 de artiști români și internaționali, care vor anima publicul pe cele 6 scene ale festivalului de muzică electronică.

Neversea

Foto: Alexandru LUCA

Aloe Blacc, Armin van Buuren, suedezii Axwell & Ingrosso, Hardwell, John Newman, Steve Angello, Scooter, Steve Aoki, Carla’s Dreams sau Vama sunt doar câțiva dintre artiștii care au urcat deja în line-up-ul festivalului. De asemenea, trupa irlandeză The Script va concerta pentru prima dată în România, la NEVERSEA.

Neversea

Foto: Alexandru LUCA

Tot ce trebuie să faceți este să vă descărcați aplicația Neversea în telefon și să vă stabiliți propriul line-up, în funcție de preferințele personale.

Neversea

Foto: Alexandru LUCA

Cât costă biletele sau abonamentele Neversea

Dacă nu ați achiziționat încă biletele sau abonamentele pentru Neversea, nu este timpul pierdut. Le puteți lua fie online, fie de la casele de bilete de pe plaja Neversea, Modern cum o știu constănțenii. Las aici un link al siste-ului oficial Neversea, dacă vă grăbiți să ajungeți la festival și vreți să luați abonamente acum. Dacă nu este grabă, vă pot spune că pentru zilele 1 și 2 cardul General acces costă 225 de lei pentru o zi, 250 de lei pentru zilele 3 și 4 și 449 de lei pentru toate cele patru zile ale festivalului de muzică electronică. În cazul în care preferați VIP acces, prețul pentru zilele 1 și 2 este de 400 de lei/zi, iar pentru toate cele patru zile costă 900 de lei.

Ce mâncăm la Neversea

Zeci de baruri și restaurante se întind pe cele câteva hecare de plajă. Ofertele sunt pentru toate gusturile și buzunarele, astfel că nimeni nu va rămâne flămând sau însetat. Fie că vreți să testați quesadilla sau taquito la Irish Pub, burgerii celor de la Burgheria, fructele de mare Drunken Squid, deserturile sau limonada de la Vanilla Elephant ori să vă treziți dimineața cu o cafea aromată Lavazza, toate vă stau la dispoziție și sunt atent controlate de organele de control.

Cum ajungeți pe plaja Neversea

Autobuzul Neversea este mai rapidă variantă și total lipsită de stres, pentru cei care vor să ajungă la festival. În plus, RATC Constanţa a implementat o aplicaţie GPS pentru a veni în ajutorul participanţilor la festivalul Neversea, disponibilă aici. Pe toată perioada desfăşurării evenimentului, RATC a introdus o nouă linie, care pleacă din Mamaia şi ajunge până în Portul Tomis. Reprezentanţii Regiei le recomandă celor care iau parte la festival să achiziţioneze abonamente pentru 24 h la preţul de 5 lei sau abonamente pentru 7 zile la preţul de 30 lei. În Portul Tomis este amplasat un punct de vânzare bilete R.A.T.C. cu program non-stop.

De asemenea, autobuzele de pe liniile 42, 44, 48, 51 și 101C circulă în program non-stop până în Portul Tomis, până pe 9 iulie la ora 9.00, iar cele de pe liniile 2-43 și 5-40 circulă între orele 24.00-05.00, cu o frecvență de 30 de minute.

Neversea

Foto: Alexandru LUCA

Dacă sunteți pregătiți de distracție, let’s Neversea.

Share

Leave a Reply