Nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa” a participat la POSEIDON 24

noiembrie 14, 2024

Poseidon 24 Forțele Navale Române

Nava maritimă pentru scafandri (NMS) 284 „Grigore Antipa” a revenit luni, 11 noiembrie, în portul militar Constanța, după ce, timp de o săptămână, a participat la Exercițiul multinațional POSEIDON 24, desfășurat în apele teritoriale ale Bulgariei.

Executarea acestei misiuni constituie un moment de referință pentru Centrul 39 Scafandri, fiind prima participare a navei la un exercițiu în afara apelor teritoriale după realizarea lucrărilor de modernizare la care a fost supusă între anii 2020 și 2023.

„Acesta a fost visul nostru la ieșirea navei din șantier și promisiunea pe care v-am făcut-o. Este primul vis împlinit și acest lucru vi se datorează vouă, membrilor acestui echipaj. Se datorează dedicării, devotamentului și respectului pe care îl aveți față de profesia pe care ați îmbrățișat-o. Fără aceste calități, este irelevant dacă avem sau nu nave noi. Navele trebuie să aibă suflet, iar sufletul navei îl dă echipajul. Cum funcționează echipajul este meritul comandantului, iar voi, dacă ați fi fost o orchestră, ați fi fost cel puțin Filarmonica din Viena”, le-a transmis comandantul Centrului 39 Scafandri, Comandorul Fănel Rădulescu, militarilor Divizionului 176 Nave Scafandri de Mare Adâncime, la sosirea din misiune.

Comandorul Rădulescu i-a felicitat pe membrii echipajului, în frunte cu comandantul navei, căpitan-comandorul Cristian Mitu, pentru iscusința de care au dat dovadă în desfășurarea impecabilă a manevrelor pe o mare deosebit de agitată.

„Marinarii care nu înfruntă marea nu simt cu adevărat aportul lor la succesul misiunilor. Sunt onorat că mă aflu comandant al Centrului de Scafandri, pentru că un moment ca acesta face să merite tor efortul, iar toate neajunsurile se spulberă. Vă felicit din toată inima și vă asigur că merită să facem orice efort pentru modernizarea tehnicii noastre de luptă”, a completat  comandorul Fănel Rădulescu.

Prin desfășurarea activităților de scufundare, de asigurare a asistenței medicale hiperbare, de cercetare maritimă, de căutare și salvare pe mare, de reaprovizionare, de remorcaj, precum și de apărare și luptă împotriva amenințărilor asimetrice, NMS „Grigore Antipa” a profitat din plin de oportunitatea oferită Forțelor Navale Române de a contribui la consolidarea interoperabilității structurilor implicate în desfășurarea misiunii.

POSEIDON este un exercițiu multinațional organizat anual, alternativ, de Bulgaria și România, și pune accent pe dezvoltarea capabilităților operaționale, prin exersarea procedurilor și tacticilor de luptă ale Alianței Nord-Atlantice.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Informare Publică: Lipsă apă în localitatea Mihail Kogălniceanu

Informare Publică: Lipsă apă în localitatea Mihail Kogălniceanu

Echipele RAJA intervin astăzi 9 martie 2026, în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Bătrân din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. „Pentru executarea acestor lucrări, în...

Pin It on Pinterest

Descopera Dobrogea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.