fbpx
omd-mamaia-constanta
Mormântul lui Ovidius, misterul neelucidat al Constanței

mai 3, 2021

mormantul-lui-ovidius-constanta

Locul în care a fost amplasat mormântul lui Ovidius în vechea cetate Tomis, reprezintă și acum, după mai bine de 2000 de ani, una dintre cele mai mari enigme legate de legendarul poet.

Mormântul lui Ovidius nu va fi găsit, probabil, niciodată

Pentru un poet atât de mare, care a fost bine primit la Tomis și învățase chiar limba geților, care a scris poeme în această limbă, însă, din păcate nu au fost păstrate, este ciudat faptul că nu cunoaștem locul în care a fost îngropat.

Arheologii constănțeni spun că mormântul poetului nu va fi găsit, deoarece Tomisul din timpul lui Ovidiu era foarte mic din punct de vedere al dimensiunilor, raportat la orașul de astăzi. El se întindea pe o zonă care nu are configurația actuală a țărmului, care, în vremea lui Ovidiu era cu totul altfel.

O parte din țărm este acum în poziție submersă, în timp ce Tomisul lui Ovidiu era întins până în dreptul Pieței Independenței, Piața Ovidiu de astăzi.

Mormântul lui Ovidius a fost distrus încă din antichitate

Este posibil să nu mai existe deloc, pentru că, în general, necorpolele se făceau în afara zidurilor cetății, iar cetatea s-a tot mărit.

Limita cetății Tomis era, în perioada romano-bizantină târzie, pe locul fostului Hotel Continental. Astfel, zona de necropolă a devenit zonă locuibilă.

La acea vreme însă, când se extindea zona locuibilă dincolo de necropolă, nu se păstrau niciodată mormintele, deoarece se considera că este normal ca locuințele să ocupe acel spațiu.

Se presupune că mormântul lui Ovidius nu mai există încă din antichitate. Odată cu lărgirea spațiului cetății, chiar dacă mormântul marelui poet a fost unul elegant, cu însemne care să arate poziția lui privilegiată în lumea antică, acesta nu mai există.

Căutat vreme îndelungată de arheologi, mormântul lui Ovidius nu a fost găsit niciodată. Știm sigur că Ovidius a fost la Tomis și că aici a fost înmormântat, la porțile cetății. Totuși, acestea s-au mutat tot timpul către nord, zona spre care întotdeauna creștea orașul și au ajuns, în perioada romano-bizantină, acolo unde este farmacia Miga.

Destinul lui Publius Ovidius Naso a fost legat de Tomis, de Constanța

Influența personajului legendar Publius Ovidius Naso a fost extraordinară în urbea marină, pentru că destinul său a fost legat de vechea cetate Tomis, devenită ulterior orașul Constanța.

Ovidius a fost exilat de Augustus în anul 8 din Roma în cetatea Tomis, o mică așezare cu statut urban, al cărei țărm spunea că este pustiu. Drumul a fost lung și anevoios, astfel că Ovidiu a călătorit aproape 6 luni pentru a ajunge la Tomis.

Diferența dintre Tomis și Roma era foarte mare, astfel că nefericirea sa este foarte ușor de înțeles.

El a făcut în mod constant apel la clemența împăratului, inițial Augustus, ulterior, din anul 14 Tiberius, care nu i-au acordat clemența, iar poetul a murit la Tomis în anul 17 sau 18, trist și neconsolat.

Destinul lui a fost impresionant. El a fost unul dintre cei mai mari poeți ai umanității. Chiar și Shakesperare purta în buzunarul redingotei sale, un volum de poeme scrise de Ovidiu.

Ovidiu a fost un personaj extraordinar, iar  destinul său nefericit a lăsat loc unei compasiuni generale care s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor.

Ovidius, inițiatorul literaturii de exil

Ovidiu mai are încă un mare merit. El a inițiat un gen literar care va deveni deosebit de important de-a lungul secolelor următoare. Este vorba despre literatura de exil.

Publius Ovidius Naso a fost primul care a scris literatură de exil și a făcut acest lucru de aici, de la Tomis, prin Tristele și Ponticele pe care le-a expediat la Roma.

Poetul Ovidius, brand-ul orașului Constanța

Ovidius a rămas legat de viața cetății timp de multe secole scurse după moartea sa, iar în perioada modernă, el a devenit brand-ul orașului Constanța.

mormantul-lui-ovidius-misterul-neelucidat-al-constanteiPrimul prefect al administrației românești instalată în Constanța în 1878, Remus Opreanu, a avut ideea să îl întrupeze pe Ovidius într-o statuie, pentru a deveni brand al cetății noastre.

Remus Opreanu a avut idei extraordinare și a dorit să aducă ordine în această zonă, care fusese timp de mai bine de 450 de ani inclusă în Imperiul Otoman.

Sarcina lui a fost dificilă, dar a avut mai multe idei, una dintre ele fiind realizarea statuii lui Ovidiu.

mormantul-lui-ovidiu-enigma-neelucidata-a-constanteiEa a fost făcută de renumitul sculptor italian Ettore Ferrari și a fost dezvelită în anul 1887. Chipul marelui poet latin a fost realizat după o stampă veche, întrucât nu existau imagini cu acesta. Ovidius este sculptat în poziție meditativă, îmbrăcat în togă romană. O copie fidelă a statuii a fost inaugurată în anul 1925 la Sulmona, orașul în care s-a născut poetul.

Statuia situată în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa a fost demolată de mai multe ori şi apoi repusă pe soclu.

Ovidius scria că orașul antic Tomis a intrat în legendă printr-o crimă

”Orașul antic Tomis a intrat în legendă printr-o crimă, iar numele locului este mai vechi decât cetatea însăși” scria Ovidius în Tristia.

Fratricidul Medeei, preluat probabil din opera de exil a poetului latin, figurează într-un compendiu de mitologie din secolele I-II intitulat Biblioteca lui Apollodor. Se spune că de la acest episod mitologic se trage și numele de Tomis, care vine de la verbul grecesc ”temno”, a ciopârți.

Ovidius considera că peninsula este responsabilă pentru întemeierea orașului antic Tomis și, implicit, pentru intrarea sa în istorie.

3 Comentarii

  1. Ana

    Pacat ca o campanie adevarata de excavari arheologice nu s-a mai facut din vremea lui Parvan.
    Parca undva era mentionat ca mormantul ar fi fost la poarta de apus a orasului. Posibil monumentul funerar sa fi fost folosit la fundatia vreunei case.. Cine stie , poate vreodata se va descoperi ceva, avand in vedere ca stratul arheologic al antichitatii este undeva la 4 – 5 m.
    Ma ingrijoreaza indiferenta autoritatilor si ticalosia unora care dau avize de constructie in zona istorica.. Nu este trist ca un oras cu 3000 de ani de istorie are ca vestigii arheologice un rest de mozaic si o bucata de zid de aparare aproape disparut. Am inteles ca sub actualul Hotel Ibis se afla o arena romana partial vizitabila.. Pe locul falezei de la plaja Modern a functionat secole necropola orasului. In apropiere a fost descoperit un superb mormant de inhumatie de la inceputul perioadei crestine, actualmente reprodus in interiorul Muzeului de Istorie.. Orasul vechi a supravietuit in limitele cetatii antice pana in sec XIX. Odata cu linia ferata si dezvoltarea portului orasul trece dincolo de zidurile vechi.. Vezi Capela Militara de langa Spitalul Judetean si vechile amplasamente ale Corpului de armata care au existat pe locul actualului parc.. Pe locul actualului Stadion eru Gropile lui Ouatu. Aici s-a facut caramida pt casele din oras. Tot aici erau aruncate si gunoaiele.. Sau Moara lui Damadian aflata pe malul ghiolului undeva dincolo de Mc Donalds spre Mall. Imi amintesc de doua mori din lemn ruinate care la inceputul anilor 70 mai erau vizibile.. Mare pacat ca zona istorica unde sunt cladiri cu valoare de patrimoniu este intentionat lasata in degradare..Vezi halul in care a ajuns Sinagoga sau cladirile Art Nouveau din zona.. Cred ca cea mai veche cladire inca in picioare se afla in spatele muzelui Ion Jalea.. E cu fatada din piatra si pare a fi ridicata in stilul Moscheii Hunchiar. Am vazut-o anul trecut si deja nu arata prea bine.. Umbland pe stradute am vazut o casuta ciudata in stil oriental, pare o veche medresa.. E deja sufocata de cladirile din jur si trece neobservata.. Poate are noroc si cineva o va pune pe o lista de monumente protejate..

    Răspuns
    • Auris Luca

      Într-adevăr, nu se face mai nimic pentru clădirile de patrimoniu și pentru siturile arheologice, tocmai de aceea încercăm să atragem atenția autorităților cu astfel de articole. Dobrogea este încărcată de istorie, dar preocuparea este minimă pentru punerea în valoare a bijuteriilor arhitecturale, inclusiv a cetăților. Este trist faptul că noi avem legende pe care nu le spunem nimănui, în timp ce alții creează povești și pentru câteva pietre, doar pentru a atrage turiștii.

      Răspuns
  2. Sebes Grigore

    DOBRO(GEEA), ca si etimologie, e formata din cuvântul slav”dobro” ce semnifica în română ,”bună”, ”bine” si radacina Geea, semnificând mama Gaea, mama zeiță – pământ.Încă din mitologie, acest loc sacru a însemnat un loc sfânt al locuitorilor pelasgi-hyperboreeni, aici la Cetatea Alba ,Sfînta era sanctuarul religiozitatii pe pamant, aici îsi facea aparitia Zeul Apollo, zeul luminii, aici traia sora lui Apollo -Diana, aparata cu multa caldura de mama lor Letona(Letea de azi), Tot aici in zona Dobrogei , mai exact spus pe insula Apollonius , a fost construita o statuie mareata a lui Apollo pe o coloana de 30 m.Ea a fost mutata de catre romani, tocmai la Roma, acolo unde s-a construit imperiul lui Traian denumit Forumul lui Traian.De asemenea în apropiere de Tomis este insula Leuce-Insula serpilor, de asemenea unde a locuit Apollo, si mai tarziu cenusa lui Achile Peleianul a fost îngropata pe aceasta insula sfanta.Constanta de azi ar putea trai doar din turism la cata istorie veche are , istorie îngropata cu buna stiinta sau nestiinta de academicienii si istoricii nostri .

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Pin It on Pinterest