Mihai Vîlcu a copilărit în Ghindărești și s-a întors în comună după ce a terminat studiile universitare, chiar dacă putea să rămână în București sau să plece peste hotare, așa cum mulți alți tineri de acolo au făcut. El s-a decis să candideze pentru funcția de primar la Ghindărești, pentru că este o localitate frumoasă, în care trăiesc mulți ruși lipoveni și vrea să inițieze numeroase proiecte, astfel încât, toată lumea să audă de ea, să o viziteze și să afle care sunt tradițiile acestei comunități.
Mihai Vîlcu: Avem un plan pentru Ghindărești
”Avem un plan pentru Ghindărești” este sloganul pe care Mihai Vîlcu și membrii USR-PLUS din comună îl transmit localnicilor.
”Oamenii din Ghindărești se bucură când ne văd și ne apreciază proiectele, pentru că ei știu că le vor schimba viața în bine.
Avem foarte multe mesaje de susținere și din Diaspora, pentru că mulți dintre copiii localnicilor sunt plecați să muncească în străinătate.
Chiar ieri am primit un mesaj de la o doamnă din Diaspora, care mi-a scris că îi pare foarte rău că nu poate veni acasă să voteze împreună cu copiii, dar că și-a sunat rudele să le îndemne să ne aleagă pe noi.
Vrem să încurajăm în primul rând, atragerea de fonduri europene, pentru că astfel putem dezvolta mult comuna Ghindărești”, spune candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
Mihai Vîlcu, primul localnic din Ghindărești care a deschis o afacere
Mihai Vîlcu are 35 de ani și a terminat Facultatea de Informatică Managerială la Universitatea Româno-Americană. După ce a absolvit facultatea a deschis o afacere și a decis să își investească banii strânși într-o plantație de mure, la Ghindărești. Plantația a înființat-o în urmă cu 5 ani și are 4,5 hectare. El spune că nu este deloc ușor, pentru că nu există apă în zonă.
”M-am gândit că trebuie schimbat ceva în Ghindărești și mi-am propus, pe plan personal la momentul respectiv, să am prima afacere care să le ofere locuri de muncă celor din sat. Nu sunt alte afaceri dezvoltate aici, pentru că toți investitorii care au venit în zonă au fost alungați de primărie. Voiau să deschidă o cofetărie, o patiserie, însă aici, la primărie, totul pleacă de la ”mie ce-mi iese”. Un investitor nu vine să dea șpagă sau să aibă înțelegeri cu primăria, iar dacă nu au fost sprijiniți, investitorii au plecat, din păcate.
Oamenii de aici sunt pensionari, foarte mulți tineri sunt plecați în străinătate și le trimit bani pentru a le asigura traiul. Sunt câțiva agricultori, dar populația se ocupă cu pescuitul și cu mici afaceri de familie.
Cred că, de fapt, nu am plecat niciodată din Ghindărești. Cât timp am făcut facultatea în București, întotdeauna am fost cu gândul la Ghindărești. Aici am crescut până când am plecat la să fac școala generală în Pitești. Tatăl meu este piteștean, iar mama este lipoveancă din Ghindărești și mereu m-am întors în comună, de Crăciunul lipovenesc, de Paște, vacanțele de vară mi le petreceam aici și cumva am atras-o și pe soție în această localitate. Soția este din Vâlcea, ne-am întâlnit la facultate”, povestește candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
USR-PLUS le promite oamenilor normalitate
Mihai Vîlcu spune că USR-PLUS le promite oamenilor normalitate și o viață mai bună.
”Avem un plan de bun-simț cu niște obiective simple, dar de impact pentru locuitorii din Ghindărești. Spre exemplu, apa potabilă. Apă este, dar nu e potabilă, deși, paradoxal, avem Dunărea lângă noi. S-au făcut puțuri, dar apa nu este bună de băut, nu sunt puse filtre.
Cred că cea mai mare problemă este însuși primarul de aici din localitate, care nu are o viziune pentru anul în care trăim. În ultimii ani a asfaltat câteva străzi, a făcut o canalizare nefuncțională, a tras o apă nepotabilă și a semnat de primire eoliana din sat, care este nefuncțională și o să trebuiască să dăm bani înapoi pentru investiție, pentru că am fost acționați în instanță de OLAF”, afirmă candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
Mihai Vîlcu: Vom face la Ghindărești o fabrică de procesare a gunoiului
Cea mai mare problemă în Ghindărești este că localnicii aruncă gunoiul pe câmp, în lipsa unui spațiu dedicat, iar Garda de Mediu a amendat deja de multe ori primăria.
”Pentru rezolvarea acestei probleme, USR-PLUS vine cu o soluție. Vom construi o fabrică de procesare a gunoiului prin procesul de piroliză, o invenție a unui român.
Astfel, deșeurile sunt arse la o temperatură foarte înaltă și în transformă în energie, combustibil pentru utilaje și îngrășământ natural.
Această instalație de piroliză nu va polua aerul și ne ajută să creăm 15 locuri de muncă în Ghindărești. Dacă vom reuși să facem contracte și cu satele din jurul nostru, nu doar că vom aduce bani la buget și nu puțini, dar mărim și numărul locurilor de muncă.
Toate proiectele noastre sunt importante, pentru că nu am putea să facem diferența între apa potabilă, strângerea eficientă a gunoiului, digitalizarea primăriei sau dezvoltarea turismului în localitate”, spune candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
Mihai Vîlcu: Primăria va fi transparentă, pentru că unde este lumină nu se fură
Mihai Vîlcu spune că un alt proiect pe care îl propune, este cel privind digitalizarea Primăriei Ghindărești.
”O să digitalizăm primăria și o să fim transparenți. O să facem o ”Primărie de Sticlă”, pentru că, în momentul în care este lumină nu se fură, deoarece nu ai cum.
O să fim transparenți în toate achizițiile pe care le vom face, toate hotărârile Consiliului Local vor fi puse pe site-ul primăriei, o să existe un site funcțional, iar localnicii vor ști cu exactitate care este bugetul localității, ce număr de angajați are primăria, ce hotărâri ia Consiliul Local. Sunt lucruri normale, pe care noi trebuia să le avem până acum”, a precizat Mihai Vîlcu.
Tinerii s-ar întoarce în Ghindărești dacă ar putea dezvolta mici afaceri
Mulți tineri au plecat din Ghindărești, deoarece localitatea nu le oferă nicio perspectivă. Ei s-ar întoarce în comună, dacă vor fi ajutați să își dezvolte, cu fonduri europene, o mică afacere.
”Am discutat personal cu o parte dintre tineri, când au venit vara aceasta în vacanță. Ei mi-au spus că își doresc foarte mult să se întoarcă la Ghindărești, dar au nevoie de o perspectivă, de siguranța că pot dezvolta mici afaceri în zonă. Tinerii sunt dispuși să renunțe la banii pe care îi câștigă în alte țări, pentru a se întoarce acasă, unde pot pune umărul la ridicarea acestei comune”, a declarat candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
Mihai Vîlcu: Vrem să dezvoltăm agroturismul, să promovăm tradițiile rușilor lipoveni
Ghindărești este o localitate frumoasă, situată pe malul Dunării, în care se poate dezvolta agroturismul, cu fonduri europene.
”Noi am avut deja o acțiune în care am promovat tradițiile și gastronomia rușilor lipoveni din comună. O mare parte a celor din USR Ghindărești s-a implicat în proiectul ”Antreprenorești”, prin care se dorește dezvoltarea rurală a României.
Am făcut un eveniment pe 1 mai 2018, intitulat ”Antreprenorești la Ghindărești”. Neavând susținerea primăriei, ne-a fost foarte greu să ne mobilizăm. Totuși, localnicii i-au găzduit pe invitați, le-au gătit produse tradiționale și ne-au ajutat atunci foarte mult”, își amintește Mihai Vîlcu.
Mihai Vîlcu: Vom organiza un festival la Ghindărești, pentru a atrage turiști în localitate
Localitatea Ghindărești are o plajă foarte frumoasă, pe malul Dunării. Ea are nevoie însă, de câteva coșuri de gunoi, de toalete ecologice, un ponton mic pentru ambarcațiuni, umbrele, mese și bănci.
”Oamenii pot veni aici și cu corturi sau rulote, să petreacă timpul în natură. Pentru amplasarea de corturi și construcția de căsuțe tradiționale avem locuri speciale pe insulițele din apropiere, care sunt la fel de frumoase ca în Delta Dunării. La Ghindărești, poți intra cu barca prin pădure și te poți plimba printre copaci.
Pentru dezvoltarea și promovarea tradițiilor rușilor lipoveni din Ghindărești, ar trebui ca primăria, comunitatea, biserica și școala să conlucreze. Pentru că, doar fiind uniți putem să facem proiecte comune cu o finanțare de la primărie sau cu ajutorul Consiliului Județean Constanța. Stând toți la aceeași masă, cu siguranță vom găsi soluții împreună.
Pentru promovarea tradițiilor, în primul rând avem nevoie de un festival, cum este cel de la Jurilovca. Un Festival al Borșului Lipovenesc, un eveniment care să îi atragă pe turiști în zonă. Avem suficient loc pentru a putea organiza o astfel de manifestare, iar peisajul ne ajută foarte mult și vizitatorii ar fi încântați să revină”, afirmă candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
Fondurile europene vor transforma comuna Ghindărești într-o zonă turistică
”O să angajăm în primărie, în urma unor concursuri reale, nu pe pile sau pe nepotisme, oameni specializați pe fonduri europene, astfel încât să avem o echipă puternică și să dezvoltăm proiecte frumoase.
Vrem să organizăm un festival anul viitor. Vom chema ansambluri lipovenești, pentru a ne menține tradițiile, să ne bucurăm de ele și să le promovăm.
În afară de distracție, festivalul îi va încuraja pe localnici să gătească și să vândă mâncarea noastră tradițională, să stimulăm producția locală. Îi vom încuraja pe oameni să își facă firme și să angajeze lumea din sat, să își creeze propriul brand lipovenesc”, afirmă Mihai Vîlcu.
Mihai Vîlcu: La Ghindărești putem face o mini-fabrică de prelucrare a peștelui
”Putem face la Ghindărești o mini-fabrică de prelucrare a peștelui, printr-o asociație în participațiune, unde primăria poate oferi un loc pentru construirea unei hale.
În fabrică putem angaja câteva persoane, care să primească peștele de la pescari și să îl prepare în mod tradițional lipovenesc, să îl afume, să îl marineze sau să îl conserve.
Peștele poate fi adus și de pescarii din localitățile învecinate, iar astfel vom reuși să creștem această localitate”, declară candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
În Ghindărești, oamenilor le este frică să vorbească despre ceea ce îi nemulțumește
În mediul rural, democrația este înțeleasă altfel. Oamenii sunt intimidați ușor și le este frică să vorbească despre nemulțumirile lor.
”Prima dată, oamenilor din sat le-a fost frică să nu-și piardă terenurile, pentru că marele arendaș le-a spus că dacă nu votează cu anumite persoane își vor pierde pământul. Iar oamenii au crezut.
Apoi, au existat amenințări directe la persoană, că nu vor mai primi adeverințe. Și eu am fost intimidat când mi-am anunțat intenția de a candida. Practic, așa m-au salutat, dar le-am demontat toate abuzurile și le-am spus că nu este legal ceea ce fac.
Pe lângă toate amenințările directe asupra noastră și asupra localnicilor, să voteze într-un fel sau altul, mai apar și tot felul de știri false, pe care vom începe să le combatem în instanță. Au apărut tot felul de neadevăruri și sunt atacat din toate părțile. Am auzit despre mine, lucruri despre care nici eu nu le știu”, povestește Mihai Vîlcu.
În mediul rural, mita electorală încă funcționează
Oamenii din mediul rural, încă mai primesc de la candidații diferitelor partide, cereale sau diferite avantaje.
”Localnicii ne întreabă pe noi, cei de la USR-PLUS: ”Dar voi nu ne dați nimic?”. Le explicăm că tot ce putem să le oferim este normalitatea și promisiunea unui trai mai bun în următorii 4 ani. Oamenilor le este foarte greu să înțeleagă că se vor schimba lucrurile care au fost făcute de 30 de ani și care nu au condus la dezvoltarea comunei.
Prima dată am văzut la oameni deziluzia, reticența. Speranța că vor trăi mai bine și vor putea avea un primar căruia să îi pese de viața și traiul lor, era foarte scăzută. Încet, încet însă, vorbind cu oamenii, unii dintre ei încep să spere și să creadă că vor avea o viață mai bună. Este un lucru foarte bun, ținând cont de faptul că filiala USR Ghindărești s-a înființat abia în luna februarie 2020”, afirmă candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.
0 Comentarii