Dobrogea este un vis frumos pentru iubitorii de păsări din toată lumea. Migrația păsărilor va începe în curând în Dobogea, însă, chiar dacă nu știm cu exactitate în ce zi sosesc, ele vor face spectacol pe cer și ne anunță când ajung. Trebuie doar să stăm cu ochii pe cer și să le urmărim, pentru că în maximum două săptămâni își vor face simțită prezența.
Migrația păsărilor în Dobrogea
Dornice să cuibărească în frumoasa regiune dintre Dunăre și Marea Neagră, păsările migratoare călătoresc deja spre Dobrogea. Primele vor apărea pupezele, berzele și rândunelele, apoi vin lăstunii și în curând o să vedem și stolurile mai mari de pelicani.
La final de februarie, început de martie vom vedea pelicanii creți, care pleacă din zona în care au iernat și de multe ori pot fi observați aproape de mare. Sute de pelicani creți se vor îndrepta spre Delta Dunării să cuibărească. Ceva mai târziu vor veni și pelicanii comuni, care sunt mult mai numeroși, în jur de 40.000 după numărătoarea SOR.
Pelicanii comuni încep cuibăritul în aprilie, dar nu este exclus să îi vedem la sfârșitul lunii martie zburând către zona lor preferată din Delta Dunării, Lacul Roșca-Buhaiova.
Foto: Daniel Petrescu
Zonele din Dobrogea în care putem observa migrația păsărilor
Via Pontica este calea pentru migrația păsărilor, pentru Europa. În Dobrogea pot fi văzute nu doar păsările din România, ci și cele care merg să cuibărească în Nordul Europei, cum ar fi cocorii, de exemplu, care cuibăresc în Suedia. Dacă vedem niște păsări mari și gri, care seamănă cu berzele, este vorba despre cocori, iar în câteva săptămâni va începe migrația.
Foto: Emil TodorovCocorii nu preferă zonele de oraș. Fiind păsări sălbatice, ele trec peste Constanța, peste autostradă și se duc spre Histria, Lacul Nuntași, Vadu, Corbu, Techirghiol, Mangalia, Pădurea Hagieni. Acestea sunt locurile în care le place să stea, pentru că sunt departe de oameni. În general, păsările mici, precum pitulicile și multe alte specii stau aproape de sate și pot fi observate cu ușurință.
Paseriformele zboară ca un tren de mare viteză
Pentru a observa migrația păsărilor, câteodată trebuie să fim foarte atenți. Un stol de păsări de talie mică, paseriforme cum li se spune, zboară extrem de repede. Viteza lor este comparabilă cu cea a unui tren de mare viteză care trece printr-o haltă, în care nici măcar nu oprește. Ele vin cu un stol mare și trec foarte rapid pe lângă localități.
Foto: Emil Todorov
Drepnelele negre sunt păsările care nu se opresc din zbor decât în momentul în care ajung la cuib. Ca o curiozitate, un pui pleacă pe aripi din momentul în care a început să zboare și abia peste doi ani va mai înceta zborul. Aceste păsări dorm în zbor, se reproduc în zbor, dar au nevoie de pauză doar când ajung la cuib să depună ouăle și să hrănească puii. În rest, păsările acestea insectivore se hrănesc doar din zbor și pot fi văzute în toate orașele din România.
De unde știu păsările că este timpul pentru migrație?
Păsările se ghidează după anumiți indicatori, de care țin cont atunci când decid că este timpul să migreze. Un exemplu ar fi scurtarea zilei, un semn care le transmite că vine toamna. Principalul indicator pe care păsările îl iau în seamă atunci când pleacă de la noi în migrație este lipsa resursei de hrană.
În schimb, când vin spre țara noastră, înaripatele sunt mânate de instinctul de reproducere. Juvenilii, care au deja un an, doi și ating maturitatea sexuală, simt nevoia să se reproducă și atunci, migrația de primăvară înspre România se desfășoară mult mai rapid decât cea de toamnă, a păsărilor care pleacă. Toamna, păsările mature sunt însoțite de pui și se zboară mai încet, într-un ritm mai puțin alert decât acela cu care vin acum.
Foto: Cristi Domsa
Berzele sunt printre primele care sosesc. Încep să vină la finalul lunii februarie, începutul lui martie, iar cei mai grăbiți sunt masculii. Ei sunt cei care se întorc primii la cuibul pe care l-au avut an de an sau își caută un loc nou de cuib, pe care îl vor apăra de alți masculi, până când ajung și femelele lor care vin puțin mai greu decât ei. Ei sunt mai nerăbdători să ajungă la locurile de cuibărit, am aflat de la reprezentanții Societății Ornitologice din România.
În anii 1800 oamenii au descoperit că păsările migrează
Fenomenul migrației păsărilor a fost descoperit de oameni în anii 1800. Până atunci, ei nu știau că păsările migrează. În România se credea că toamna, cucul se transformă în uliu păsărar, că rândunicile se duc pe malul apei, se învelesc în nămol și hibernează pe fundul lacului, pentru că oamenii vedeau cum își tot iau noroi ca să își facă cuiburile și au bănuit că așa se întâmplă.
Prima pasăre care a arătat că există migrație a fost o barză din Germania și apoi au apărut tot mai multe, care aveau săgeți înfipte în gât și puteau trăi astfel. Ele au fost prinse și ornitologii au văzut că este vorba despre săgeți din Africa, așa și-au dat seama că păsările acestea ajung până în Africa.
În plus, o barză din România care a fost inelată în 1903 a fost ucisă de un fermier din Africa de Sud în 1906. În acest fel a fost tranșată disputa conform căreia se credea că păsările nu trec Ecuatorul pentru a ajunge în Emisfera Sudică atunci când migrează toamna din Europa. Această barză din Covasna a demonstrat că păsările din România și cele din Europa ajung până în emisfera sudică.
Foto: Daniel PetrescuCălătoriile păsărilor sunt în funcție de specie. Unele aleg să ierneze doar în prima parte a continentului, în partea nordică a Africii, altele ajung până la capăt, în Africa de Sud. Din punctul acesta de vedere, păsările au migrație care diferă de la o specie la alta.
Sunt păsări care și-au scurtat ușor-ușor mărimea aripilor, pentru că migrația a devenit mai scurtă și condițiile sunt mai bune, dar există și înaripate care nu mai migrează nici măcar până în Africa. Anual, zeci de mii de berze rămân în Portugalia, la gropile de gunoi, unde găsesc rozătoare pe care le mănâncă. Sunt păsări, așa cum este gâsca cu gât roșu, care va începe să plece de la noi la sfârșitul lunii februarie, începutul lui martie, care va migra până în Siberia, acolo unde ea cuibărește.
Specii de păsări pe cale de dispariție
Gâsca cu gâtul roșu este una dintre speciile de păsări pe cale de dispariție. Dobrogenii știu acest lucru, deoarece fermierii din Dobrogea și din Bărăgan beneficiază de milioane de euro care vin anual, printr-o măsură de agro-mediu. Această pasăre la ora actuală mai numără în lume o populație de 50.000 de exemplare.
Când vin să ierneze, gâștele cu gâtul roșu le produc pagube agricultorilor, pentru că mănâncă din rapița și grâul care tocmai a încolțit. Oamenii pot accesa măsurile de agro-mediu și pot primi despăgubiri pentru aceste daune, dar și bani în plus, dacă ajută gâsca cu gât roșu și lasă 5% din producția de porumb pe câmp, pentru ca păsările care sosesc în România să poată să își refacă rezervele de energie după migrația lungă din Siberia până aici.
Declinul păsărilor începe să se simtă din ce în ce mai mult și la înaripatele pe care noi le consideram comune. Când vorbim de păsări comune, ne referim la cele pe care le putem vedea cu ușurință. Rândunica este o pasăre comună, dar care în același timp este strict legată de agricultură.
Fermierii români și cei străini aveau o superstiție: cu cât aveai mai multe cuiburi de rândunele la grajd, cu atât era mai bine pentru numărul de animale, despre care se spunea că va crește. De fapt, cu cât aveau ei mai multe animale, pe care se așezau insectele, cu atât aveau mai multe cuiburi de rândunele.
Populația de rândunele este în scădere nu numai în România, în toată Europa. De fapt, toate păsările care sunt legate de domeniul agriculturii sunt în declin, datorită faptului că se folosesc pesticide foarte multe și extrem de puternice. Situația pentru păsările comune și pentru cele de pe terenurile agricole nu este deloc una fericită, dimpotrivă, sunt declinuri destul de mari.
Pe de altă parte însă, sunt măsuri prin care statul român își protejează fauna și aceste specii, atât comune, cât și pe cale de dispariție și întotdeauna se va găsi o cale de mijloc, astfel încât să nu piardă nici oamenii, dar nici natura. Dacă vreți să vă bucurați de sosirea păsărilor, nu trebuie decât să priviți cerul peste două săptămâni și veți observa stolurile grăbite să vină la cuibărit.
0 Comentarii