„Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, un nou eveniment la Muzeul de Artă Populară Constanța

iulie 25, 2025

Meșteșuguri tradiționale

În perioada 25-27 iulie, Muzeul de Artă Populară Constanța, organizează manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”.

Scopul acestui eveniment este de a prezenta continuitatea și evoluția în timp a unor meșteșuguri tradiționale precum: prelucrarea lemnului, olăritul și realizarea pieselor de port și a podoabelor.

Meșterul Vasile Borodi din satul maramureșean Sârbi va veni la muzeu cu clopurile pe care le realizează de mai bine de patru decenii.

Meșteșugul olăritului va fi pus în valoare de Adriana (Nana) Bledea, descendenta unei cunoscute familii de olari din Baia Mare (județul Maramureș), dar și de Cristian Munteanu, care va aduce la Constanța ceramica centrului de veche tradiție Tansa (judeţul Iaşi).

Cunoscutele ii din Breaza (județul Prahova) vor fi aduse la Constanța de Gheorghe Cioroba și Maria Todici.

Din localitatea Băbeni, județul Vâlcea, important centru specializat în prelucrarea lemnului, vor participa Cristian și Loredana Lepădatu. Aceștia lucrează obiecte de uz gospodăresc: linguri, găvane, platouri și piese de mobilier, fiind a treia generație de meșteri lemnari din familie, care se ocupă de acest vechi meșteșug.

Prelucrarea lemnului va fi ilustrată și de Vasile Botezatu din Constanța, care va participa la manifestare cu piese de mobilier tradițional țărănesc (scaune, lăzi de zestre, blidare, etajere).

La manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – Utilitar și decorativ” vor mai participa constănțencele Daniela Dimancea (piese de port popular, podoabe din mărgele), Dorina Baias (piese de port, broderii, podoabe), Doina Misian (icoane pe sticlă), Epșen Memet (podoabe), Elena Hariton (piese de port pentru copii, jucării), Laura Macri (icoane pictate pe sticlă), Manuela Hule (lână împâslită).

Manifestarea se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 20.00.

Meșterii participanți vor face demonstrații de lucru și vor oferi explicații celor interesați despre realizarea obiectelor prezentate și a meșteșugurilor pe care le practică.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Informare Publică: Lipsă apă în localitatea Mihail Kogălniceanu

Informare Publică: Lipsă apă în localitatea Mihail Kogălniceanu

Echipele RAJA intervin astăzi 9 martie 2026, în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Bătrân din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. „Pentru executarea acestor lucrări, în...

Pin It on Pinterest

Descopera Dobrogea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.