Mănăstirea Colilia este amplasată într-o veche biserică ridicată de germani în urmă cu 121 de ani și este singura clădire care a mai rămas din satul Colilia, dispărut complet. Pe locul vechilor case se mai văd doar movile de moloz, fiecare dintre ele fiind urma unei foste gospodării. Odată cu satul, biserica a fost și ea condamnată la pieire, însă, piatra sfințită nu a cedat și astfel este singurul edificiu care ne mai amintește că a existat un sat în comuna Cogealac din județul Constanța.
Mănăstirea Colilia, construită de germani și distrusă de ciobani
Povestea Mănăstirii Colilia am aflat-o de la maica stareță Rafaela, care de 16 ani locuiește acolo și a reușit ca, dintr-un grajd, pentru că asta devenise vechea biserică, să ridice o frumoasă mănăstire, o biserică mai mică și chiar locuințe pentru oamenii nevoiași. Nu i-a fost ușor, multă vreme a dormit afară, pe o plapumă, dar, cu multă răbdare și dăruire izbutit să ridice un lăcaș de cult în mijlocul unui câmp pustiu.
”Aici, ne aflăm pe vatra unui vechi sat, care se numea Colilia. Când s-a făcut sistematizarea rurală în perioada comunistă, în anul 1969, satul a fost desființat.
Localitatea a fost înființată de către coloniști germani care au viețuit în zona noastră. Ei au construit biserica mare, școală, dispensar, toate gospodăriile erau foarte bine așezate și amenajate.
Dar, cum au fost vremurile, în 1940 când a început al Doilea Război Mondial, germanii au plecat către țara lor de origine și satul s-a repopulat cu macedoneni, crescători de animale refugiați din Cadrilater. Ei au fost împroprietăriți cu tot ce au lăsat nemții în urmă. Nici ei nu au viețuit foarte mult aici, pentru că în 1969 au migrat către orașe, iar satul s-a desființat prin hotărâre de Guvern.
Au venit comuniștii și au dărâmat tot ce s-a putut. Singura în care au lovit timp de o săptămână cu buldozerele și nu au reușit să o dărâme, a fost biserica. În schimb, ce n-au reușit buldozerele au reușit oamenii de rea credință, așa le spun, pentru că au stricat tot ce se putea, au luat ușile, geamurile, acoperișul și au adus biserica în ultimul grad de ruină.
Ca și cum nu ar fi fost destul, ei au intrat și cu animalele în biserică și, timp de peste 40 de ani, aici au viețuit animale. Cei care au locuit în zonă au plecat în mare parte către orașe, dar animalele lor au rămas aici, împreună cu ciobanii care au stat cu oile în biserică până în anul 2006, când am venit aici.
Am reușit să scoatem animalele din vechiul lăcaș de cult și am început un drum destul de anevoios ca să ajungem unde am ajuns”, a povestit pentru Discover Dobrogea, maica stareță Rafaela, de la Mănăstirea Colilia.
Mănăstirea Colilia a fost refăcută cu multă trudă
Situată pe un câmp pe care vântul bate aproape în permanență, Mănăstirea Colilia le-a pus la grea încercare pe măicuțele care și-au propus să refacă acel lăcaș de cult.
”Suntem de 16 ani aici. Am venit în câmpul acesta, unde nu era decât biserica mare, care era ruinată, fără uși și fără geamuri.
Prima dată am pus acoperișul și nimeni nu ne dădea nici o șansă. După multe luni și peregrinări în toate părțile, uși trântite în nas și foarte multe greutăți, am stat foarte multe luni aici sub cerul liber.
Am reușit foarte greu să ajungem dl. Becali, pentru că aici nu am mai avut la cine să apelăm. Singurul care a avut încredere de la început că se va face ceva, a fost dl. Becali, pentru că au venit și alți oameni aici, dar arăta atât de rău biserica, încât nimeni nu îndrăznea să investească. Dânsul ne-a ajutat și am reușit să restaurăm și să pictăm fostul lăcaș de cult.
Biserica mică am construit-o după ce am reușit să punem acoperișul bisericii mari. Aici, facem slujbele iarna, pentru că este mică și nu trebuie să investim prea mult carburant pentru încălzire, dar, de vineri seara până duminică facem slujbele în biserica mare, pentru că vine lume și nu încăpem în cea mică.
În biserica mică avem o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. O remarcă toată lumea care vine și lasă acatiste în rama icoanei.
Când am ajuns aici am stat pe o plapumă în afara bisericii și am dormit sub cerul liber. Am ajuns aici după ce am făcut ascultare la ierarhul nostru și pe mine m-a luat prima de la Mănăstirea Celic Dere.
Înaltpreasfinția Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului s-a hotărât să salveze biserica și m-a adus aici. Acum nu aș mai pleca de aici, deși, jumătate din inima mea a rămas la Celic Dere. Este o mănăstire de renume și cu vechime, nu știu dacă vom ajunge vreodată la mărimea pe care o are Celic Dere, dar ne străduim. Dacă ne-a îndrumat Dumnezeu pașii aici, vom vedea ce se va întâmpla”, a mai declarat maica stareță Rafaela, pentru Discover Dobrogea.
Colilia este o mănăstire de maici
După 3 ani, în care s-a lucrat intens pentru refacerea vechii biserici, Colilia a devenit o mănăstire de măicuțe.
”Suntem 17 maici și părintele duhovnic Nicodim. Măicuțele au vârste cuprinse între 30 și 80 de ani. Decanul de vârstă, maica Cristina, mama maicii Maxima, pentru că sunt sunt mamă și fiică, are 80 de ani, merge pe 81 anul acesta și este aici din 2006. Ea a fost alături de mine când am refăcut biserica.
Alături am construit niște căsuțe pentru un viitor așezământ social. Până de curând nu am avut utilități, curent și apă, însă, pentru că am rezolvat problema, sperăm să reușim să aducem oameni nevoiași în acele case.
Noi oricum avem 10 persoane de care ne îngrijim, doi copii și 8 adulți, pe care i-am adăpostit în așezământul social, chiar dacă nu au fost condițiile mai austere”, spune maica stareță Rafaela de la Mănăstirea Colilia. Despre Mănăstirea Strunga, un alt lăcaș de cult din județul Constanța administrat de maici, puteți citi aici.
Colilia, o biserică romano-catolică al cărei altar a fost construit, din greșeală, spre răsărit
Germanii s-au stabilit în satul Colilia anii 1880, iar între anul 1901 au înălțat o biserică romano-catolică rezistentă, cu ziduri din piatră, care nu au cedat nici sub presiunea buldozerelor.
”Nu am găsit absolut nimic în ea, deoarece a fost transformată într-un grajd de animale. Biserica mare nu a fost pictată niciodată, noi am pictat-o în anul 2009 și am făcut sfințirea ei.
Când a fost ridicată de etnicii germani, în lăcașul de cult s-au ținut slujbe catolice, după care, în anul 1957 a trecut în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române.
Arhitectura este în stil gotic și nu am vrut să îl schimbăm. Inițial, biserica a fost tencuită, dar, în momentul în care am dat jos tencuiala și am văzut cât de frumoasă este piatra din care a fost construită, am dat jos rosturile dintre pietre și le-am încărcat cu rosturi noi, dar nu am mai tencuit-o.
Deși bisericile catolice nu au, de obicei, altarul la răsărit, bucuria noastră este că Biserica Colilia, chiar dacă la început a fost de rit catolic, a avut altarul spre răsărit.
Am discutat cu arhitectul care a proiectat biserica. A murit în urmă cu câțiva ani, la vârsta de 105 ani și vorbea bine românește. El s-a bucurat că a fost reînviat locul după atâția ani și spunea că ridicarea altarului către răsărit a fost o greșeală de proiectare. I-am zis că aceea nu a fost o eroare, ci că așa a vrut Dumnezeu să fie.
În fotografiile realizate în perioada în care am început să reabilităm biserica se vede stadiul ei de degradare și faptul că era singură în câmp”, a precizat pentru Discover Dobrogea, maica stareță Rafaela, de la Mănăstirea Colilia.
Mănăstirea Colilia are curent electric, după 15 ani de așteptare, dar facturile sunt uriașe
Timp de 15 ani, măicuțele nu au avut curent electric în mănăstire, dar aveau generatoare. Cu greu au reușit la sfârșitul anului 2021 să se racordeze la rețeaua de energie electrică, însă bucuria lor a fost scurtă, respectiv până la primirea primelor facturi, care le-au copleșit.
Cei care intră în fosta biserică germană sunt uluiți de superbele candelabre impozante, care au fost aduse din Grecia. Maica Rafaela spune că acestea sunt tot un cadou făcut de Gigi Becali. Un candelabru are peste 100 de becuri. Am aflat că toate candelabrele din biserică au un consum de 5 kilowați, pentru că la Mănăstirea Colilia măicuțele sunt foarte atente la consumul energiei electrice.
”Acum avem o problemă cu facturile uriașe, de 60.000 de lei, care ne-au venit încă din octombrie. Nu este consumul nostru, e vorba de o energie reactivă care circulă, pe o distanță de 2 km, de la intrarea din stradă până la mănăstire. Cablurile au fost trase din stradă și îngropate în pământ pe o distanță de 2 kilometri, iar energia se duce și se întoarce, nu o consumăm, dar, din păcate, trebuie să o plătim.
Nu știu cum o să fie, am făcut o eșalonare la plată pentru primele două facturi, dar a venit și a treia. Nu putem plăti 60.000 de lei, mai ales că nu am consumat. Consumul nostru este de 2000 de kw pe lună.
Noi până în luna octombrie 2021 nu am avut curent, am mers numai pe generator pe motorină și primele facturi care au venit ne-au speriat. Am făcut reclamație la ANRE, dar, la ora actuală nici nu mai îmi convine să am curent, pentru că energia aceasta capacitivă se tot învârtește în cei doi km care sunt de la mănăstire până la stradă, unde este transformatorul.
Cu ajutorul lui Dumnezeu o să rezolvăm și problema aceasta, pentru că nu a fost ușor să ridicăm o mănăstire, dar suntem călugări și am lucrat cu multă răbdare”, a mai spus maica Rafaela.
Fiind situată în câmp, la Mănăstirea Colilia bate vântul aproape tot timpul, astfel că maica Rafaela glumește și spune că e sărbătoare mare când nu bate vântul în zonă, însă s-a obișnuit, nu o mai sperie nimic.
La Mănăstirea Colilia ajung mulți constănțeni la slujbe, în fiecare duminică, însă merg și credincioși din Tulcea și Brăila, care cunosc istoria bisericii și sunt impresionați.
Mi-a placut articolul, felicitari autoarei, nu stiam ca exista o asemenea bijuterie. Extraordinara lucrare facuta de cateva femei, sa restaurezi o astfel de cladire nu a fost usor. O adevarata demonstratie de perseverenta si iubire pentru Dumnezeu!
Mă bucur că v-a plăcut articolul.Vă încurajez să vizitați mănăstirea când ajunteți în zonă, că este foarte frumoasă. Numai bine!
Sunt unul dintre copiii satului, născut și crescut într-o casă germană din Colelia. Familia mea a plecat printre ultimile din sat în 1970. Migrarea spre orașe a început înainte de 1960 și s-a încheiat practic în 1970-71. Autoritățile nu au forțat pe nimeni să plece ba chiar au încercat să rețină oamenii în sat, iar în acest sens au electrificat satul pe la inceputul anilor ’60. In 1970 când am părăsit satul biserica era într-o stare relativ bună, acoperișul era la locul lui și nici vorbă de animale ținute în biserică. Am aflat că după ce satul a fost părăsit de toți locuitorii ei atunci autoritățile au intervenit nivelând mormanele de dărâmături a ceea ce a rămas din casele oamenilor care plecaseră de ceva vreme. Tot atunci au venit și ciobanii cu turmele de oi și a început practic degradarea stării bisericii. Vă putem furniza, dacă doriți, mai multe informații despre sat cum era înainte de părăsirea lui. Dar un lucru este sigur, „buldozerele” au venit după 1971, iar în 1970 biserica era goală dar într-o stare relativ bună.
Mulțumesc frumos pentru precizări!