Mănăstirea Celic Dere, monument istoric acum, a fost vizitată chiar și de Regina Maria, în urmă cu un secol. Străjuită de pădurea Telița, într-o zonă deluroasă, în vecinătatea culmii Niculițel,  pe o pajiște de un verde primăvăratic, mănăstirea Celic Dere le asigură turiștilor un loc liniștit, în care se pot reculege.

Mănăstirea Celic Dere, un monument istoric din județul Tulcea

Situată în nordul Dobrogei, în comuna Frecăței din județul Tulcea, mănăstirea Celic Dere este un important centru de spiritualitate pe tărâmul cuprins între Dunăre și Marea Neagră. Numele ei provine de la pârâul Celic-Dere, care în limba turcă înseamnă ”pârâiașul de oțel”.

manastirea-celic-dere-tulcea-a-fost-vizitata-de-regina-mariaIstoria mănăstirii se pierde în negura timpului, astfel că există mai multe povestiri în legătură cu cei care au ctitorit-o. Potrivit unor surse, așezământul a fost înființat în 1835, însă alte surse precizează că doi călugări români și doi ruși reveniți de pe Muntele Athos au întemeiat-o în anul 1840. O altă versiune este că o bisericuță din lut, cu bârne din lemn a fost ridicată acolo de călugări ardeleni veniți de pe Muntele Athos.

Lăcașul de cult inițial a fost distrus într-un incendiu și ulterior a fost construită o altă mănăstire în acea zonă verde și liniștită.

În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere a fost transformată într-una de maici aduse din Basarabia. Actuala biserică de la Celic a fost începută din anul 1901,  însă lucrările au fost întrerupte în anul următor, fiind reluate în 1910.

Despre călugărițele de acolo povestește și Regina Maria, care scria în amintirile sale, că ”maicile românce și rusoaice trăiesc alături”.

Mănăstirea Celic Dere apare în povestirile Reginei Maria

În scrierile sale despre Dobrogea, Regina Maria a povestit și despre vizita pe care a făcut-o într-o zi însorită, la mănăstirea Celic Dere.

”Îmi aduc aminte de primirea într-o mănăstire care poartă numele straniu de Celic-Dere, unde maicile românce și rusoaice trăiesc alături. Un loc hăt departe, la care am ajuns după un drum lung pe întortocheate șosele prăfoase, prin multe sate de-a lungul lacurilor și mlaștinilor, loc plin de umbră în scorbura unui deal.

manastirea-tulcea-triunghiul-manastirilorÎn timpuri de primăvară, revărsările de apă nimiciseră multe din măruntele locuințe ale sfintelor femei și în mijlocul vuietului de triste tânguiri am fost duși noi la locul dezastrului, unde căsuțele joase se prefăcuseră în grămezi de dărâmături risipite.

Grădinițe voioase înfloreau totuși de jur-împrejur, încercând să acopere cu colorile lor tristele ruine. Maicile își frângeau mâinile, lămurind vorbăreț nenorocirea lor, dar bucuria sosirii noastre era balsam pentru necazul lor, căci necontenit își întrerupeau tânguirile cu cuvinte de mulțumire.

Această vizită neașteptată era aproape plata suferințelor de mai înainte. Am fost duși astfel cu solemnitate la o mare biserică nouă de piatră, care stătea singuratică într-o măreție cam răzleață.

O greoaie clădire înălțată pe un povârniș gol de deal și zidită în așa chip, încât sub lăcașul de deasupra era al doilea, ca în formă de criptă, dar mai larg și mai înalt. Nu pot să-mi aduc aminte de ce s-a cheltuit atâta grijă pentru o biserică într-un loc așa de depărtat”, scria Regina Maria.

O mănăstire într-un loc în care toată frumusețea lumii s-a adunat

Situată la marginea pădurii Telița, pe pajiști verzi, cu flori de toate culorile, unde doar păsările și clopotele mai tulbură liniștea, mănăstirea Celic Dere a uimit-o pe Regina Maria prin măreția ei. Totuși, regina spunea că îi plac bisericile mici, din lemn, calde și mai puțin impunătoare.

manastirea-celic-dere”Și în aceste ținuturi, altfel fără viață, asemenea obști sfințite găseau mijlocul de a-și alege locuri în care toată frumusețea țării părea să se fi adunat, făcând din aceste lăcașuri de închinăciune mici ostroave de verdeață și umbră.

Din toate părțile, ca păsări negre, maicile alergau părăsindu-și căsuțele, clopotele erau puse în mișcare, flori se culegeau și, cu multe dovezi de mulțumire, cu mult zgomot și cu deosebită ceremonie eram duși îndată la biserică.

manastirea-celic-dereAcolo se aprindeau lumânările și bâzâitul nesfârșit al cântărilor și începeau în cinstea noastră, monotone melodii nazale îngânate în colțuri întunecate de călugărițele însele.

Pentru mine această impunătoare clădire nu prea avea farmec, prea era nouă și avea înfățișarea unui îmbulzitor pe care nu l-a primit încă tot ce-l înconjoară.

Călugărițele erau însă mândre de ce mare le era biserica, deși se plângeau că n-au fonduri cu care să completeze și interiorul”, povestea Regina Maria.

O vizită cu amintiri frumoase pentru Regina Maria

”La mănăstirea Celic Dere, călugărițe, ale căror picioare lunecau fără zgomot, ne-au dat tradiționalele dulceți cu apă și pe urmă cafeaua care aburea în ceșcuțe, dar, când am spus că a venit ceasul despărțirii, proteste năcăjite se ridicară, primitoarele femei încercând în mii de chipuri spre a ne opri.

Ni s-au adus flori – trandafiri, astre și busuioc cu mirosul dulce, lucrări cu acul, gingaș făcute. Ba ni s-au dăruit și scoarțe lucrate de călugărițe.

Dar ceea ce a pus vârful la toate a fost o icoană cu îngrijire zugrăvită: Maica Domnului pe un fond de aur, într-un veșmânt albastru ca Marea. Strașnic de mari îi erau ochii, care se uitau la mine ca și cum cu durere s-ar fi înspăimântat că e supusă astfel criticii celor de pe pământ.

Astfel, bogat împovărați, am căpătat voie în sfârșit să plecăm, întovărășiți de atâtea binecuvântări. Femeile în rochii negre așezându-se în rând lung ca să ne spună rămas bun.

Pe urmă, o pornirăm înapoi, pe lungile drumuri prăfoase, spre iahtul nostru de pe Dunăre. Pe oriunde treceam, țăranii își împodobiseră porțile și ușile, precum și carele, podurile de lemn, luntrele, până și stâlpii de telegraf cu mănunchiuri uriașe de crăițe galbene, așa de strălucitoare ca soarele. Încă de departe culoarea lor triumfătoare prindea ochii.

N-am văzut niciodată o împodobire țărănească mai desăvârșită, fără ca oamenii să fi avut conștiința lucrului. Ei făcuseră ce puteau mai bine, nedându-și seama că putea fi așa de drăguț ceea ce îndepliniseră cele mai mari silințe ale lor.

Din când în când, ne opreau vehiculul ca să înfățișeze buchete luminoase, pline de mireasma grădinițelor din jurul caselor mărunte. Odată ni s-a pus cu sila în mâni o grămadă de floarea-soarelui de un fel deosebit, foarte mare și grea, ca niște crizanteme uriașe, care ar fi crescut anume pentru vreo expoziție. Ca niște largi discuri de lumină, florile mi-au stat pe genunchi tot timpul până m-am întors acasă”, scria Regina Maria.

Celic Dere, o mănăstire pitorească, într-un sat cu multe case părăsite

Un secol mai târziu, în toamna anului 2020 am ajuns și noi la mănăstirea Celic Dere. Vechea moară de vânt, cu aripile ei bătrâne ne-a atras întâi privirile de pe strada îngustă. Apoi, am observat, pe un deal, mănăstirea.

satul-celic-dere-din-judetul-tulceaAm făcut o plimbare și prin satul Celic Dere, al cărui ”pârâiaș de oțel” care îi că dă numele era aproape secat. Multe căsuțe, odată frumoase, dar acum părăsite, am văzut pe ulițele înguste din pământ.

manastirea-celic-dere-tulceaSe spune că unele dintre ele au aparținut măicuțelor, însă, nu am găsit nicio plăcuță care să ofere informații, în amintirea lor, că au trăit în acele locuri. La câțiva pași de biserică se află casa călugăriței Paisia, în curtea căreia a fost amplasată o troiță. Nu am descoperit acea locuință, dar, la următoarea vizită vom solicita mai multe informații de la măicuțe.

Share

Leave a Reply