• Lucrare programată Valu lui Traian, marți, 01 iulie 2025

    Facebook
    X
    LinkedIn
    WhatsApp
    Reddit
    Pinterest
    Se oprește apa - RAJA Constanța

    Din motive tehnice neprevăzute, lucrările de racordare a noilor conducte din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, care au debutat în această dimineață – 01 iulie 2025, necesită un timp mai mare decât cel preconizat pentru finalizare.

    „Intervenția a fost îngreunată ca urmare a acumulării de apă în ciuda golirii conductei și a solului instabil, care a necesitat soluții tehnice suplimentare. În prezent, echipele constructorului lucrează la realizarea conexiunilor finale și efectuarea verificărilor de presiune și etanșeitate. Imediat ce acestea vor fi finalizate se vor efectua manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.

    Ca urmare a acestei situații, apreciem că reluarea furnizării apei va avea loc în jurul orei 19.00. Rămân în continuare fără apă consumatorii din localitatea Valu lui Traian, de pe strada Calea Dobrogei – de la numărul 390 până la limita vestică cu orașul Murfatlar, cei din cartierul Valea Seacă, precum Secția exterioară Valu Lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe utilizatorii afectați că facem toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil.”, informează Biroul de comunicare din cadrul RAJA S.A. Constanța.


    Descoperă mai multe la Discover Dobrogea

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

    Înscrie-te gratuit în clubul Discover Dobrogea

    Înscrie-te în newsletter-ul nostru și vei primi articole, promoții și sfaturi de călătorie direct în inbox, gratuit. Înscriindu-te în acest newsletter, confirmi că ești de acord cu politica noastră de confidențialitate a datelor personale, disponibilă în subsolul paginii. Dacă te răzgândești, te poți dezabona în orice moment.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *