Localitatea Năvodari a avut urcușuri și coborâșuri de-a lungul istoriei, iar în urmă cu 80 de ani, comuna trebuia să se desființeze. Rușii lipoveni care au populat vechea localitate au jucat un rol important de-a lungul timpului, iar invazia trupelor sovietice în Dobrogea a schimbat mult situația economică și socială în Năvodari, la fel ca în toată regiunea.
În iulie 1945, comuna Năvodari trebuia să se desființeze
Ruşii lipoveni reprezentau o comunitate cu drepturi depline în cadrul statului român, iar în comuna Năvodari erau înregistrați, în anul 1941, 1531 de locuitori, populația fiind în creștere față de recensământul din 1930.
Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, imediat după intrarea trupelor sovietice şi instaurarea regimului de ocupaţie în Dobrogea. O parte a populaţiei lipoveneşti din judeţele Tulcea şi Constanţa a manifestat sprijin faţă de armata sovietică, precum şi o puternică tendinţă de emigrare în Uniunea Sovietică. În anul 1945, numeroși etnici lipoveni din localitățile Jurilovca, Slava Cercheză, Slava Rusă, Carcaliu și Năvodari s-au înscris pe liste pentru a se reîntoarce în U.R.S.S..
Plecarea în Uniunea Sovietică a multor familii de ruşi lipoveni din Năvodari, i-a determinat pe locuitori să solicite către Prefectură o cerere de desfiinţare a comunei, prin alipirea la comuna Valea Neagră.
Și aceasta, deoarece se considera că „prin plecarea lipovenilor în U.R.S.S., veniturile comunei ar fi scăzute, iar locuitorilor le-ar fi greu să se încarce cu dări pe care nu le-ar fi putut suporta”. Pe de altă parte, însă, nu toți locuitorii doreau desființarea comunei Năvodari, astfel că, o parte dintre localnici a depus, la Prefectură, o cerere prin care se opuneau măsurii propuse. În aceste condiții, pe 1 iulie 1945, prefectul a decis alipirea localității Năvodari la comuna Valea Neagră, „conform dorinţei locuitorilor”.
Din anul 1946, mulți lipoveni din Năvodari plecați în U.R.S.S. au cerut repatrierea
Potrivit documentelor, nu toți rușii lipoveni din România au emigrat, de bună-voie, în U.R.S.S. Începând cu anul 1946, la Ambasada României de la Moscova au fost înregistrate numeroase cereri de repatriere în România ale unor ruşi lipoveni din Năvodari. Aceștia, fie au părăsit ţara din cauza „persecuţiilor Armatei Roşii”, fie au fost forţaţi să facă acest lucru. Documentele, păstrate în Fondul Moscova al Arhivei M.A.E., conţin numele tuturor lipovenilor care doreau să se reîntoarcă în Năvodari. Mulți dintre ei precizau că nu au emigrat, ci au fost siliți să părăsească România, pe motivul apartenenței la etnia rusă.
Toate cererile de repatriere conţin aceeaşi frază de încheiere: „Vreau să mă înapoiez la locul meu de naştere, în comuna Năvodari, judeţul Constanţa, Ţara România”.
Fosta comună Năvodari, amenințată cu desființarea, a devenit un oraș cu stațiune la Marea Neagră
Dacă în urmă cu 80 de ani, localitatea din nordul litoralului trebuia să se desființeze, acum, Năvodari este un oraș care se extinde permanent. O puternică dezvoltare a localității a avut loc după realizarea Combinatului Petrochimic Midia, care a atras după sine creşterea numărului populaţiei, astfel încât, în anul 1968, în Năvodari locuiau 6520 de persoane. În acelaşi an, localitatea a căpătat statutul de oraş.
Din primăvara anului 2024, a fost înființată Stațiunea Mamaia Nord, o nouă destinație de vacanță pentru turiștii care ajung pe litoralul românesc.
Pacat ca aceasta localitate Navodari pe cale sa devina statiune turistica , arata asa de dezolant….spatii verzi neingrijite , sosele murdare si cu multe gropi ,.nu sunt.cosuri de gunoi.suficiente nici pe plaja ,.nici pe sosele spatiu plubic neingrijit cu cabluri care atarna pe jos in bataia vantului….in Zona Mamaia sat/ nord….care ar tebui.sa fie un exemplu….
Oare ce fac administratia locala ?
Se stang bani din taxe si impozite si nu se vede nici o schimbare ….pacat ,….
Oare ce