Pentru iubitorii de păsări și vacanțe, Dobrogea este un adevărat Rai pe pământ. Tocmai din acest motiv, sezonul turistic în Delta Dunării se deschide pe 25 martie. În ultimii ani, foarte mulți turiști, români și străini au început să vină în Delta Dunării și în Dobrogea la începutul primăverii, doar pentru a observa migrația păsărilor. Este o bucurie să privești în această perioadă cerul și să vezi spectacolul oferit de stolurile de înaripate, care își caută cuiburile. Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și Consiliul Județean Tulcea, au decis să deschidă sezonul turistic 2019 la sfârșitul lunii martie, astfel încât iubitorii de natură să poată găsi deja locuri de cazare. Cei care așteaptă însă minivacanța de Paște sau de 1 Mai pentru a admira păsările din Dobrogea, încă mai pot găsi oferte la pensiunile și hotelurile din frumoasa regiune.

Dobrogea, ținutul magic al păsărilor

Pelican comun DobrogeaPelicani comuni. Foto: Silviu Pantiru

Oriunde ieșim acum în Dobrogea, fie în Munții Măcin, fie pe malul Lacului Nuntași, în Delta Dunării, în zona Vadu, la Agigea sau pe malul Lacului Techirghiol, trebuie doar să ne uităm pe cer, spune Ovidiu Bufnilă, reprezentantul Departamentului de Comunicare al Societății Ornitologice din România. De la el am aflat că acum, la sfârșitul lunii martie, putem observa cu ochiul liber migrația berzelor, cocorilor sau a pelicanilor. De asemenea, nori mari formați din păsări mici, peseriforme, pot fi văzuți în multe zone din Dobrogea. Puncte foarte bune de observare a migrației sunt Lacul Techirghiol, zona Vadu și bineînțeles Dobrogea de Nord și Delta Dunării. Tot acum, putem vedea și stolurile de pelicani comuni, formate din zeci de mii de exemplare, care trec prin Dobrogea și merg în Delta Dunării să cuibărească.

Pelican cret DobrogeaPelican creț. Foto: Silviu Pantiru

Și pelicanii creți, care sunt cei mai rari, pot fi văzuți deja în Delta Dunării. În premieră pentru România, specialiștii SOR au confirmat că în fauna din România avem o nouă specie, care cuibărește în Constanța. Este vorba despre cormoranul moțat, carepreferă doar marea și se simte bine în Portul Constanța. Mai multe informații despre această specie, găsiți în acest articol.

Ruta păsărilor migratoare, este prin Dobrogea

În această perioadă, se întorc cam toate păsările, mi-a spus Ovidiu Bufnilă. El a precizat că Dobrogea nu-i doar un loc în care acestea aleg să cuibărească, este gâtul de pâlnie prin care trec aproape toate păsările pe continentul nostru, în migrația lor, dinspre Africa spre Europa sau Asia.

Cocori DobrogeaCocori. Fotograf: Sebastian Bugariu

”Nu suntem singura țară din Europa în care cuibăresc înaripatele, dar suntem martorii unui spectacol extraordinar: migrația anuală a păsărilor. Iar în Dobrogea vedem cele mai puternice exemplare, care au stat peste iarnă, au mâncat, și-au refăcut resursele și au plecat spre România. În toamnă, vom vedea alături de ele și cele mai tinere exemplare, care ies din ou anul acesta, dar acum avem păsările puternice, care sunt gata să reproducă  și care an de an brăzdează cerul Dobrogei”, povestește Ovidiu Bufnilă.

El spune că nu mai avem cocori care să cuibărească în România, dar prin Dobrogea vin cocorii în fiecare an. Sosesc din Africa, din Asia Mică, din Israel, unde au stat peste iarnă și merg în Nordul Europei, până în Suedia. Cocorii se văd tot mai des la noi în ultimii ani, deși, la un moment dat își schimbaseră ruta de migrație și nu mai ajungeau prin Dobrogea.

Berzele, simbolul stabilității

Barza DobrogeaBarză. Fotografie realizată de Sebastian Bugariu

Berzele au un GPS perfect funcțional și știu exact cum să se întoarcă la cuib. Tocmai din acest motiv, încă din antichitate, barza este recunoscută ca fiind un simbol al stabilității. Ele sunt păsări inteligente și în fiecare an se întorc exact în locul în care au cuibărit în anul precedent. Un exemplu în acest sens, mi-a oferit Ovidiu Bufnilă, reprezentantul Departamentului de Comunicare din cadrul Societății Ornitologice Române. El mi-a povestit că acum câțiva ani, s-a înregistrat un incident în Argeș, după ce a fost mutat un cuib de barză la o distanță de 600 de metri de  poziția inițială, deoarece îl deranja pe un localnic. SOR a recomandat mutarea cuibului la maximum 200 de metri, dar a fost pus la 600 de metri, dar barza nu a vrut să se ducă acolo. Această specie este foarte fidelă locației în care a cuibărit și îi este devotată partenerului, pe care nu îl părăsește niciodată, astfel că barza știe exact unde să vină și ce să facă.

Migrația păsărilor este în grafic. Ele zboară chiar și 500 de km pe zi

Anul acesta, migrația păsărilor este în grafic, au plecat în luna ianuarie, februarie din Africa, ajung la noi în martie și încep cuibăritul, spune Ovidiu Bufnilă. El a precizat că perioada de migrație depinde foarte mult de condițiile meteo și de cele de hrană. ”Dacă noi ne planificăm vacanțele în funcție de stațiile de combustibil, la fel fac și păsările migratoare. Ele vin pe un traseu foarte bine cunoscut, știu unde găsesc apă și hrană, unde sunt pericolele și cum să le ocolească. Au ajuns să își modifice ruta de migrație în funcție de ceea ce se întâmplă mai departe: apar parcuri eoliene, sunt vânate, sunt braconate în anumite zone, dar știu foarte bine și unde pot primi ajutor. Astfel, o călătorie depinde de aceste escale și de condițiile meteo. Barza, de exemplu, fiind o pasăre de talie mare, ar obosi dacă ar da tot timpul din aripi. De aceea, preferă să se ridice pe curentul de aer cald, exact cum fac și parapantiștii. Astfel, zboară pe termală, cât de mult se poate. Asta înseamnă că uneori, berzele ajung să străbată și 200 de kilometri, alteori 500 de kilometri pe zi, în funcție de vânt și de curenți. Mai sunt unele berze care au rămas și în sezonul rece în România, pentru că nu mai sunt iernile grele de altădată”, am mai aflat de la Ovidiu Bufnilă.

Spectacolul oferit de păsări poate fi văzut în multe zone din Dobrogea

Acvila tipatoare mica DobrogeaAcvila țipătoare mică. Fotografie realizată de Sebastian Bugariu

Locurile cele mai prielnice pentru păsări sunt cele în care au resurse de hrană și de apă. Barza, de exemplu, se hrănește și cu șobolani, așa că o putem găsi și lângă groapa de gunoi de la Năvodari și lângă orașele mari, spune Ovidiu Bufnilă. Ele nu suportă foarte bine orașul și caută să stea către margini și în zonele în care este apă, cum sunt lacurile din Dobrogea, de la Vadu sau Nuntași sau în Delta Dunării. Tot Ovidiu Bufnilă spune că acum începe și migrația de păsări răpitoare. Și acvilele vor veni toate prin Dobrogea, inclusiv acvila țipătoare mică, care are traseul prin regiune și zboară mai departe către Bulgaria, Turcia și apoi ajung în Africa și în Asia.

Prigoriile, păsările exotice din Dobrogea

Prigorii DobogeaPrigorie. Fotograf: Emil Todorov

Prigoriile sunt păsări foarte spectaculoase, probabil cele mai exotice, pentru că au un colorit superb, cu roșu, cu galben, cu albastru, cu nuanțe de verzui. În Dobrogea pot fi văzute fără probleme prigoriile, în general pe malurile nisipoase. Ovidiu Bufnilă ne-a dezvăluit că în cazul în care observăm că malul este ciuruit, că are găuri în el, acolo fie sunt prigorii, fie lăstuni de mal. De la Ovidiu am aflat că sunt foarte mulți oameni care cred că este bine să le omoare, pentru că acestea le mănâncă albinele.

Prigorie in DobrogeaPrigorie. Fotograf: Emil Todorov

”Sunt destui stupari din Dobrogea care fac miere și nu știu că prigoria, deși i se spune ”albinărel”, nu mănâncă doar albine, ci și viespi, care pot ataca stupii, mănâncă și libelule și multe alte insecte. Este un adevărat spectacol să poți urmări o prigorie cum capturează o viespe, cum o lovește, o dă cu fundul de o creangă pentru a-i scoate acul cu venin și abia apoi o aruncă în sus și o înghite”, a povestit Ovidiu Bufnilă.

De la păsări putem învăța să ne bucurăm de primăvară

Corb DobrogeaCorb. Fotografie realizată de Silviu Pantiru

Avem foarte multe lucruri de învățat de la păsări. Puii de corb, de exemplu, când îmbătrânesc părinții lor, îi ajută și îi hrănesc, spune Ovidiu Bufnilă. De asemenea, el afirmă că ”putem învăța de la un banal și simplu pițigoi albastru, cât de important este să miroasă frumos în casa noastră. Pițigoii albaștri duc levănțică și mentă în cuiburi, pe care le fac cu astfel de ierburi aromatice, pentru a mirosi cât mai frumos. În plus, pe ei îi scutesc de prezența paraziților de pe corp.  Am văzut pe la Londra, pe Tamisa, unde erau multe pet-uri, gunoaie, hârtii, pungi de celofan și lebedele le scoteau cu ciocul și le puneau pe mal”.

Mierla DobrogeaMierlă. Fotografie realizată de Răzvan Zinică

Tot Ovidiu ne îndeamnă să mai luăm și o pauză din când în când. ”Uitați-vă la mierlă în parc, care, atunci când ajunge la un petic de soare se oprește, își întinde aripile și stă să se încălzească. Este o pasăre foarte cochetă. Trebuie să învățăm de la păsări să cântăm și să ne bucurăm. Asta fac ele acum, se bucură de natură, de primăvară și cântă într-una”, spune Ovidiu Bufnilă, reprezentantul Departamentului de Comunicare al Societății Ornitologice din România.

Ofertele de cazare în Delta Dunării pentru Paște și 1 Mai sunt aproape epuizate

Președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac spune că pensiunile și hotelurile din Delta Dunării sunt deja rezervate în proporție de aproximativ 80% pentru minivacanța de Paște și cea de 1 Mai. Astfel, cei care nu s-au grăbit până acum să își cumpere un pachet de vacanță, trebuie să știe că pentru cele două perioade în care vom avea zile libere, mai sunt doar maximum 3000 de locuri disponibile, din totalul de 10.000. El afirmă că este o creștere a numărului de vizitatori comparativ cu anii precedenți, iar târgurile de turism la care au participat Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și Consiliul Județean Tulcea au avut o influență importantă în acest sens.

Cătălin Țibuleac a precizat că pentru pescari a început sezonul turistic în deltă încă de pe 15 martie și sunt organizate foarte multe competiții de pescuit la știucă, șalău și biban. Tot acum este și perioada în care cei care doresc să vadă migrația păsărilor, își rezervă camere pentru a asista la acest spectacol.

În plus, mulți aleg primăvara pentru a merge în Delta Dunării, deoarece nu îi deranjează țânțarii și vremea nu este foarte caldă, a afirmat Cătălin Țibuleac. El spune că sunt turiști care și-au cumpărat deja pachete de vacanță pentru lunile mai și iunie, astfel că unitățile de cazare sunt rezervate în aceste luni, în proporție de 40%.

Share

Leave a Reply