fbpx
Jurnalistii au dat tastatura pe undita, in cadrul primei editii ”Cupa presei la pescuit – Uzlina 2018”

octombrie 30, 2018

Delta Dunarii Sarichioi

Cupa Presei la Pescuit a fost un bun prilej să evadăm din redacția de știri, în care suntem asaltați în permanență cu informații de ultimă oră pe care trebuie să le prezentăm publicului în cel mai scurt timp. Un astfel de eveniment este, practic, visul oricărui jurnalist. Este o meserie fumoasă, care te ține permanent în tensiune, dar câteva zile liniștite petrecute  în Delta Dunării îți încarcă bateriile și este imposibil să le refuzi. Iar când ești invitat să lași laptop-ul și să pui mâna pe undiță, provocarea este cu atât mai mare, în condițiile în care mulți dintre oamenii din presă, fie ei și din Constanța, nu au mai pescuit niciodată. Un astfel de moment de respiro a oferit Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării pentru 30 de jurnaliști din București, Tulcea și Constanța, care au lăsat redacțiile în urmă și au avut parte de o experiență inedită. Totul a fost organizat ca la carte și ne-am bucurat timp de 3 zile, în perioada 28-30 octombrie 2018 de vizitele pe care le-am făcut în câteva localități din județul Tulcea, de plimbările în Delta Dunării alături de ghizii profesioniști Ionuț Călin și Eduard Acsente, de spectacole oferite de localnicii din Sarichioi și Cerna și de multe alte surprize. Le iau pe rând, să nu mă pierd în detalii.

Cupa Presei la Pescuit, un eveniment de promovare a Dobrogei de Nord și Deltei Dunării

Am fost de foarte multe ori în Tulcea, dar niciodată nu am urcat până la Cetatea de la Enisala. Prima oprire a fost așadar la fortăreața medievală Yeni-Sale (Sat nou) sau Enisala cum o știm cu toții. Situată pe un deal calcaros, cetatea, care reprezintă un monument de arhitectură militară, domină zona lacurilor Razim și Babadag.

Cetatea Enisala

De la Ghidul Eduard Acsente, care ne-a însoțit tot drumul și ne-a spus povestiri interesante, am aflat că fortificația de la Enisala a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești între anii 1397-1416, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. După ce Dobrogea a fost cucerită de turci, în cetate s-a instalat o garnizoană militară otomană, însă ulterior, deoarece nu mai corespundea intereselor strategice și economice ale turcilor a fost abandonată.

Cetatea Enisala

Acum, cetatea reprezintă un punct de atracție, atât pentru localnici, cât și pentru turiștii români sau străini. Spre deliciul grupului nostru de jurnaliști, în timpul vizitei participau la o ședință foto pe pietrele de calcar, o mireasă însoțită de soțul ei. Cum suntem curioși din fire, am aflat de la tineri că sunt căsătoriți de 3 ani, dar nu au avut timp până acum să facă fotografii și au profitat de vremea frumoasă de la sfârșitul lunii octombrie pentru a escalada dealul calcaros de sub zidurile înalte ale cetății.

Portul de la Sarichioi și un apus de poveste

După un drum foarte scurt, am mai făcut o oprire în comuna Sarichioi, care are în componență alte patru localități, printre care și satul Enisala. Am ajuns la apus, când bărcile pescarilor erau deja trase la mal, iar soarele devenit portocaliu, ne-a inspirat să facem multe fotografii.

Portul Sarichioi

Nu am poposit mult timp pe așa-zisa faleză din Sarichioi, pentru că am făcut și o vizită la biserica din localitate. Întrucât populația din Sarichioi este formată în mare parte din ruști staroveri, religia lor este creștin-ortodoxă de rit vechi, iar slujbele se țin în slavonă. În lăcașul de cult, femeile nu au fost lăsate să intre fără să își acopere capul, iar jurnalistele care nu aveau o eșarfă la îndemână, au rămas afară să facă fotografii. Dacă priviți poza cu atenție, veți observa că este diferită crucea de pe biserica rușilor-lipoveni de cea a catolicilor sau ortodocșilor de rit nou. Treceam mai departe cu povestirea și uitam să vă spun că lăcașul de cult este situat chiar pe malul Dunării, astfel că ți-e mai mare dragul să poposești puțin acolo dacă ai drum, pentru a te reculege.

Biserica de rit vechi Sarichioi

Sunt multe lucruri de povestit despre fiecare localitate în parte, întrucât sunt pline de povești și încărcate de istorie aceste locuri din Dobrogea, dar voi reveni cu alte articole pentru fiecare dintre ele.

Am lăsat în urmă comuna Enisala și frumosul ei sat Sarichioi, iar când am ajuns în Murighiol ne-am îmbarcat în trei catamarane și am pornit spre resort-ul Egreta. Chiar dacă am făcut doar o scurtă, foarte scurtă vizită și aceea pe nocturnă, cât să luăm o gustare și să îl cunoaștem pe proprietar, mi-a plăcut unitatea de cazare. În plus, aveau un cățel tare prietenos care ne-a condus politicos la plecare, până la ambarcațiuni.

Resort-ul Cormoran din Uzlina

Următoarea oprire a fost la resort-ul Cormoran din Uzlina, gazda noastră timp de două nopți și tot atâtea zile. De fapt, când am dat check-in mi-a apărut pe telefon că unitatea de cazare este situată în Murighiol, dar sunt atât de apropiate localitățile, încât, am aflat de la ghid că nu greșim dacă o precizăm pe una sau pe cealaltă.

Complex Cormoran

Ne-a întâmpinat cu mâncăruri alese și cu un spectacol oferit de Ansamblul ”Landâș” (Lăcrămioară) din Sarichioi, președintele Asociațiației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac. El dorește să coaguleze mediul de afaceri, autoritățile locale și centrale și jurnaliștii, din dorința de a promova destinația turistică Delta Dunării, iar organizarea primei ediții a ”Cupei presei la pescuit” a reprezentat un prim pas, făcut cu dreptul, fie vorba între noi.

Cupa presei la pescuit – Uzlina 2018

Organizatorii au fost inspirați și le-au oferit jurnaliștilor care nu au vrut să pescuiască, posibilitatea de a se plimba prin Delta Dunării împreună cu ghizi locali foarte bine documentați. 12 jurnaliști au participat în ziua următoare la ”Cupa presei la pescuit”, în timp ce toți cei care au optat pentru o plimbare până la Sfântu Gheorge, au contemplat frumusețea Deltei Dunării ore întregi, din bărcile rapide.

Cupa-presei-la-pescuit-Uzlina

Desigur, m-am numărat și eu printre ei, nu de alta, dar nu am răbdare să țin ore bune bățul în baltă. La Sfântu Gheorghe am descoperit case frumoase și pensiuni superbe, dar și un resort de 4 stele, Green Village, prin care ne-am plimbat și pe terasa căruia ne-am bucurat de o zi însorită și călduroasă. La întoarcerea la hotel, a avut loc festivitatea de premiere a jurnaliștilor care au prins cea mai lungă știucă.

Cupa-presei-la-pescuit-Uzlina

La evenimentul în cadrul căruia, atât câștigătorii cât și participanții au primit diplome de la președintele AMDTDD Cătălin Țibuleac, au participat și președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, alături de multiplul campion la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin și de reprezentanții sponsorilor evenimentului, Cormoran Resort, Egreta Hidroturism, Memento Bus, Vinuri de Măcin, Moesis by Angelo, Bio Consulting și Irish Pub Constanța. Printre altele, am aflat că vor fi făcute în viitorul apropiat numeroase investiții pentru dezvoltarea județului Tulcea și că a crescut anul acesta numărul turiștilor cu 20% în Delta Dunării.

De asemenea, jurnaliștii au fost curioși să afle care este stadiul legii care reglementează înființarea Organizațiilor de Management al Destinației și când vor apărea normele de aplicare. Evident, răspunsurile se află la București, iar în prezent proiectul este într-o fază de blocaj, chiar dacă legea a fost declarată constituțională de către CCR. În cadrul discuțiilor au fost dezbătute și alte probleme legislative care vizează fiscalitatea în această zonă specială, Delta Dunării. Punctele gastronomice locale au fost legiferate, însă acum este nevoie și de un cadru legislativ fiscal care să le permită să funcționeze. În acest sens AMDTDD are un rol important, mai ales în ceea ce privește reprezentativitatea în relația cu autoritățile centrale. S-a discutat și despre cele șase strategii de dezvoltare și promovare a județului Tulcea, care s-au făcut începând din 1990, dar care trebuie să fie actualizate, astfel încât să corespundă situației reale a acestei zone.

Spectacol susținut de elevii meglenoromâni din localitatea Cerna

Seara s-a încheiat cu un festin culinar și cu un spectacol oferit de Ansamblul folcloric ”Altona”, format din copii meglenoromâni din localitatea Cerna, îmbrăcați în costume tradiționale. În localitatea tulceană Cerna se află cea mai importantă comunitate de meglenoromâni din România.

Elevi-meglenoromani-din-Cerna

Deși limba lor seamănă foarte bine cu cea vorbită de aromâni, meglenoromânii spun că nu sunt macedoneni pentru că ei provin din Meglen. Ansamblul ”Altona” este compus din elevi de la Școala ”Panait Cerna”, iar baladele, doinele și muzica instrumental pe care acesta le interpretează, sunt culese de muzicologul Mirela Kozlovsky, din dorința de a păstra tradițiile și de a le transmite tinerilor moștenirea culturală meglenoromână.

Ne-am luat rămas-bun de la Delta Dunării cu o vizită la Crișan

Pentru că ne-au devenit dragi bărcile rapide și ghizii acestora, ultima zi a vizitei jurnaliștilor în Delta Dunării a fost marcată printr-o plimbare la Crișan. Nivelul extrem de scăzut al Dunării nu ne-a permis intrarea pe anumite canale, dar Ionuț și Eddy au știut să ocolească zonele impracticabile și să ne plimbe prin locuri frumoase.

Cupa-presei-la-pescuit-Uzlina

Chiar dacă multe păsări au migrat deja, am văzut totuși pelicani, cormorani, lebede, egrete, ba chiar și un vultur și am aflat o mulțime de informații despre canalul Crișan și brațul Sulina, despre pădurile Letea și Caraorman. Voi reveni însă cu multe povestiri despre Delta Dunării în cadrul unei serii de articole foarte bine documentate, pentru că sunt extrem de multe lucruri de spus și sunt convinsă că vă interesează.

Cupa-presei-la-pescuit-Uzlina

Despre evenimentul organizat de președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac pot spune că a fost unul reușit, iar vremea a ținut cu noi și ne-a permis să ne desfășurăm toate activitățile programate, fără să ne pună piedici. În plus, el a afirmat că dorește ca această acțiune să devină o tradiție și să aibă loc în fiecare an.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

La Muzeul de Artă Constanța accesul este gratuit pe 24 ianuarie

La Muzeul de Artă Constanța accesul este gratuit pe 24 ianuarie

Vineri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, accesul publicului va fi gratuit la Muzeul de Artă Constanța și în secțiile sale – Muzeul „Ion Jalea” din Constanța și Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu, în intervalul orar 09.00–17.00. Cei care vor...

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța!

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța!

Vineri, 24 ianuarie, în Piața Ovidiu, va avea loc o manifestare dedicată împlinirii a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Manifestările vor începe la ora 10:00 și vor cuprinde: acordarea onorului militar persoanelor oficiale, intonarea Imnului Național al...

Pin It on Pinterest