Școala de Vară de la Hârșova se adresează elevilor, studenţilor şi tinerilor cu activitate în domenii precum istorie, arheologie, patrimoniu cultural, antropologie, natură, dar şi pasionaţilor de cultură şi iubitorilor de patrimoniu cultural și natural.
Obiectivul general al Școlii de vară este cunoașterea monumentelor istorice și naturale ale Hârșovei, prezentarea tehnicilor de restaurare a artefactelor de piatră aflate in lapidariumul Muzeului din Hârșova, precum și înlesnirea unui cadru informal de dialog între autorități publice, comunitate, viitori cercetători și tineri, pe care dorim să-i atragem în acest efort comun de cunoaștere și protejare a monumentelor istorice și a patrimoniului natural.
Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Orașului Hârșova, Institutul de Studii Avansate pentru Istoria și Civilizația Levantului, Universitatea din București – Facultatea de Istorie și Centrul Cultural turc Yunus Emre, Uniunea Democrată Turcă din România, organizează a treia ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium – Hârșova, ce va avea loc în perioada 11-14 septembrie 2024.
Școala de vară se va desfășura atât pe teren, prin vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural și natural, la sediul Muzeului Carsium din localitate, unde se vor desfășura ateliere de lucru și vizite pe teren ce vor contribui la cunoașterea patrimoniului cultural și natural al Dobrogei. Prelegerile vor fi susținute de lectori cu experiență în domeniu.
De asemenea, va fi organizată o vizită pe teren la cele mai reprezentative monumente istorice din Constanța. Tot la Constanta se va organiza un atelier de gastronomie turcească, precum și un atelier de ateliere pictură în apă Ebru, cu ajutorul Centrului cultural turc Yunus Emre.
Taxe și condiții de participare:
Nu există taxă de participare la Şcoala de Vară. Numărul de participanți va fi de maxim 12 persoane, restul celor care doresc să participe își vor suporta toate cheltuielile de cazare, transport și masă. Cheltuielile legate de cazare și masă, echipamentele de studiu, de lucru și de protecție vor fi asigurate de organizator.
Costurile deplasării la Hârșova și retur vor fi suportate de către participanți (toți cursanții).
Selecția participanților se va face pe baza transmiterii unui CV și a unei scrisori de intenție la e-mail: dana.mihai66@gmail.com, roxana.zidaru@patrimoniu.ro.
Data limită pentru trimiterea CV-ului, însoțit de scrisoarea de intenție este 06.09.2024.
0 Comentarii