fbpx
În Delta Dunării, peștele se gătește în mii de feluri, iar dulceața din pește este o delicatesă

mai 26, 2019

Mancaruri traditionale Delta Dunarii

Se spune că turiștii care beau apă din Dunăre se îndrăgostesc pentru totdeauna de deltă și vor reveni. Această vorbă din bătrâni este confirmată, mulți dintre cei care au ajuns în Delta Dunării, paradisul dintre ape, se întorc în vacanțe în satele în care localnicii nu prea mănâncă altceva decât pește. Meniurile lor sunt atât de diversificate, încât au ajuns să gătească peștele în mii de feluri. Inclusiv dulciuri și dulceață au ajuns să prepare locuitorii din județul Tulcea din pește și sunt tare mândri de produsele lor.

Dulceața din pește, un produs pe care doar în Delta Dunării îl poți gusta

Localnicii din Delta Dunării și Dobrogea de Nord sunt foarte inventivi. Când singurul produs pe care îl au gospodinele la îndemână este peștele, se adaptează și gătesc din el ceea ce nouă nici nu ne trece prin minte. Ghidul de turism Mihai Călin mi-a spus că a mâncat de curând dulceață din pește. Nu este o rețetă din caietul bunicii, dar el spune că este foarte gustos acest produs. Carasul și țiparul sunt peștii preferați de localnici pentru prepararea dulceții, am aflat de la Mihai Călin. El a testat ambele feluri și spune că sunt delicioase. Probabil, tot mai multe gospodine vor face dulceață de pește, dacă va exista cerere din partea turiștilor curioși.

Turiștii se îndrăgostesc de mâncarea tradițională din Delta Dunării

În deltă, oamenii nu încearcă să pară ceea ce nu sunt. Sunt simpli, direcți și nu ne oferă mâncăruri sofisticate ale căror denumiri nu le putem pronunța. Ei gătesc încă după caietul de rețete al bunicilor, iar preparatele din pește pe care le pun pe masă sunt bune de te lingi pe degete.

Peste-Delta-Dunarii Practic, mâncarea tradițională este unul dintre motivele pentru care turiștii se întorc în deltă. Ghidul de turism Mihai Călin spune că ei gătesc peștele în mai multe moduri decât se prepară carnea de porc. Absolut tot ce se face din porc, ei fac din pește și chiar plusează cu câteva rețete.

Ce preparate să nu ratezi dacă ajungi în Delta Dunării

Am întocmit o listă în care am inclus renumitele preparate tradiționale, care au o savoare deosebită în Delta Dunării. Au localnicii din deltă câteva secrete pe care nu vor să le dezvăluie și oricât ne-am strădui să gătim acele produse, nu ne vor ieși la fel de gustoase.

Salata-scrumbie-Delta-Dunarii Până la urmă, este normal să visăm la storceagul de la o anumită pensiune și să ne dorim să revenim acolo. Dacă l-am face la fel de bun acasă, n-am mai visa la mâncarea din Delta Dunării și ne-am petrece mai rar vacanțele în raiul dintre ape. Sincer, toate produsele sunt pe primul loc, ceea ce înseamnă că nu am realizat un clasament, ci doar le-am trecut în revistă pe cele mai gustoase. Multe dintre ele au fost preluate de la minoritățile care au stat în Sulina.

Storceagul, regina ciorbelor pescărești

Să mergi în Delta Dunării și să nu mănânci un storceag, este ca și cum n-ai ajuns acolo. Rușii lipoveni din Jurilovca spun că secretul unui storceag bun, este ca peștele să fie proaspăt. În Delta Dunării, storceagul se gătește din sturion, însă de 13 ani este prohibiție la această specie.

Storceag-Delta-Dunarii Sunt restaurante care folosesc sturionul de acvacultură, dar în multe altele este preparat cu carne de somn și este delicios oricum. De la rușii lipoveni am aflat că folosesc legume foarte proaspete și dreg ciorba cu multă smântână și cu gălbenuș de ou. Este o delicatesă, chiar dacă pare a fi o simplă ciorbă.

Malasolka

Această rețetă este atât de veche în Dobrogea, încât nici nu se mai știe exact cine a inventat-o. Am auzit mai multe variante, unii spun că este preluată de la ucraineni, alții că rușii lipoveni au preparat-o pentru prima dată, însă circulă și varianta cu pescarii din deltă, fără să se precizeze naționalitatea lor. În fine, nici nu mai contează cine a descoperit-o, de vreme ce toți localnicii din deltă o consumă cu mare plăcere. Ei ies la o malasolka, așa cum alții se întâlnesc la o ciorbă de burtă sau la o pizza, spune ghidul de turism Mihai Călin. Rețeta este foarte simplă și include puține ingrediente. Cartofii se fierb în coajă și în aceeași apă se fierbe și peștele uscat și puțin sărat. Se prepară un mujdei de usturoi pastă, cum este tradițional în deltă și se consumă până la loc comanda. Iarna, în loc de usturoi, malasolka se poate mânca și cu murături.

Scordoleaua, o rețetă grecească

Scordoleaua este o rețetă preluată de la greci, spune ghidul de turism Mihai Călin. De la el am aflat că este un fel de piure cu usturoi. Din cartofii fierți se prepară piureul, iar peștele uscat și sărat se fierbe. Cele două ingrediente se așează în straturi și se condimentează cu usturoi din belșug. Este un produs care poate fi consumat atât ca aperitiv, cât și ca felul doi. O rețetă simplă, dar foarte apreciată de localnicii din județul Tulcea.

Scrumbie pe grătar, marinată sau afumată

Scrumbia este peștele etalon în Delta Dunării. Se spune că cea mai gustoasă scrumbie este cea gătită pe grătar. Oferta în deltă însă, este foarte variată și satisface toate gusturile turiștilor. Scrumbia poate fi consumată și marinată sau afumată, în salate sau prăjită.

Scrumbie Delta DunariiSunt multe alte moduri în care se prepară peștele, dar le puteți descoperi dacă faceți o vizită în Delta Dunării sau în Dobrogea de Nord. Este cam greu să alegi din multitudinea de produse: supă de pește, borș de pește, saramură, chiftele de pește, ardei umpluți cu pește, mici din pește, piftie, crochete, șnițele, tocană, zacuscă, musaca, știucă umplută și multe, multe altele. Tocmai de aceea, la fiecare vizită în deltă descoperim gusturi noi și încercăm preparate diferite, astfel încât să testăm cât mai multe produse din oferta generoasă a localnicilor.

0 Comentarii

Confirmări/Notificări

  1. DELTA DUNĂRII Peștele se gătește în mii de feluri în Delta Dunării | Sate Romanesti - […] Mai multe detalii aici […]
  2. KaLaMACHE, locul în care peștele și fructele de mare devin spectacol culinar | Lipoveanul ⓜ mapamond domains - […] și fructele de mare se gătesc în mii de feluri în Delta Dunării și în Dobrogea de Nord. Totuși,…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

O nouă săptămână plină pentru sportivii CSM Constanța!

O nouă săptămână plină pentru sportivii CSM Constanța!

Sportivii CSM Constanța au meciuri importante în ligile de baschet, handbal, volei și rugby, la seniori, tineret și juniori. Baschetbalistele joacă primul meci din semifinalele Ligii Naționale, vineri seară, la Constanța, unde atmosfera va fi încălzită de un show...

Pin It on Pinterest