fbpx

Ielele sunt reprezentări ale spiritelor virginale ale pădurilor și apelor, cu o mare forță de seducție și puteri magice. Ele apar, în funcție de credințele locale, fie în a 25-a zi după Paște, fie în seara de Rusalii, dar și de sărbători, în zilele cu furtună ori noaptea.

Ielele, făpturi feminine supranaturale

În mitologia românească, ielele sunt făpturi feminine supranaturale, creaturi fascinante, despre care au apărut numeroase legende și care i-au inspirat pe mulți scriitori.

ielele-creaturi-supranaturale-in-mitologia-romaneasca”Despre iele se spune că ar fi sufletele fetelor înecate înainte de a se căsători. Se adună de obicei în număr impar, în Dobrogea, de cele mai multe ori câte trei, dansând așa-numita horă a Ielelor, care pârjolea locul respectiv.

Pe principiul protecției prin nerostirea numelui, aceste reprezentări sunt denumite prin epitete imparțiale: Iele, Dânsele, Drăgaice, Vâlve, Irodiţe, Rusalii, Nagode sau Vântoase.

De asemenea, ielele sunt denumite și prin epitete flatante: Domniţe, Măiestre, Frumoase, Împărătesele Văzduhului, Şoimane, Muşate, Miluite, Albe.

Ielele sunt imaginate ca fete tinere și frumoase, îmbrăcate în alb, care cântă și joacă hora sau apar călare pe un cal alb. Pe alocuri, se considera că acestea ar fi sursa tuturor relelor de pe pământ, inclusiv a personificărilor Ciumei şi Holerei” scrie Alexandru Chiselev, din cadrul  Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, în cartea sa ”Magia la românii și ucrainenii din nordul Dobrogei”.

Ielele apăreau în diferite locuri, iar oamenii se protejau cu frunze de pelin

Iele, în mitologia românească, sunt fetele rele și frumoase care dansează noaptea în păduri, goale sau îmbrăcate în rochii vaporoase și care îi pedepsesc pe bărbați. Se spune despre ele că ar fi surorile rele ale Sânzienelor, alte personaje supranaturale, sărbătorite pe 24 iunie.

”Locul în care apăreau Ielele varia și el de la o comunitate la alta: deasupra streșinilor caselor, în jurul nucilor bătrâni, la marginea pădurii, în fața casei, la răscruci, prin locuri pustii. Ele schimonoseau, înțepeneau, lăsau fără mâini sau picioare pe cei care erau în momentul respectiv în locurile în care jucau ele sau pe cei care lucrau de sărbătorile consacrate lor.

Ca metodă de protecţie de acţiunea Ielelor, se purta pelin în buzunar sau în sân. De altfel, întreaga gospodărie era decorată cu pelin.

Cei luaţi de Iele erau vindecaţi prin jocul Căluşarilor, practicat sporadic în Dobrogea, şi prin descântece speciale.

La ucraineni, corespondentele Ielelor sunt Rusalki, însă la nivel imagologic ele au suferit contaminări sau suprapuneri cu alte manifestări malefice, mai ales în contextul unui habitat preponderent acvatic, specific majorităţii haholilor. Astfel, duhurile necurate acvatice au prevalat în faţa altor manifestări ale sacrului”, spune cercetătorul Alexandru Chiselev.

Pe vremuri, oamenii se temeau să le spună numele și foloseau alte apelative

Se spune că ielele obişnuiesc să bea apă din  fântâni şi oricine va bea după ele, va rămâne strâmb. Din legenda ielelor vine superstiţia legată de acoperirea fântânilor, a vaselor cu apă sau întoarcerea cănii de lângă fântână cu faţa în jos.

”În lumea tradiţională se încerca evitarea rostirii unor nume care ar putea provoca manifestări ale sacrului negativ, mai ales după asfinţitul soarelui.

De exemplu, Ielele reprezintă un epitet imparţial acordat spiritelor virginale şi punitive ale naturii. Numele lor individuale erau interzise vorbirii curente, acestea fiind înlocuite de epitete colective flatante precum: Mândrele, Frumoasele, Domniţele sau Măiestrele la români și Albele, Muşatele, Mavhistre, la aromâni”, scrie cercetătorul Alexandru Chiselev în cartea ”Magia la românii și ucrainenii din nordul Dobrogei”.

Leave a Reply

Pin It on Pinterest