Dansurile spectaculoase, mâncărurile simple dar extrem de gustoase și dragostea pentru păstrarea tradițiilor sunt transmise din generație în generație de grecii din Dobrogea, de mii de ani. Le place viața și îi încurajează pe cei din jurul lor să se bucure că trăiesc. Până la urmă, ce-ar fi viața fără dans, zâmbete și momente frumoase? Tocmai de aceea probabil, pe 28 mai 2016 s-au strâns pe Plaja Modern din Constanța aprope 6500 de adulți și copii de diferite naționalități, să danseze sirtaki. Președintele Comunității Elene ”Elpis” și-a dorit atunci să batem recordul mondial la numărul de participanți care își strâng mâinile și dansează cu bucurie pe ritmuri grecești. Deși totul era pregătit ca la carte și au participat mai multe persoane decât era necesar, o ploaie torențială a stricat planurile și recordul nu a mai fost înregistrat, deoarece arbitrii au spus că nu pot fi numărați dansatorii în acele condiții neprielnice. Cu toate acestea însă, experiența tuturor celor care au făcut parte din această poveste frumoasă a fost de cartea recordurilor. Au venit oameni din Australia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Grecia, Bulgaria și Turcia, doar pentru a lua parte la acel eveniment extraordinar. Pentru că dansul este trăire și bucurie, iar grecii, fie că sunt din Dobrogea sau din țara lor de origine, ne sunt dragi.
Grecii din Dobrogea ne învață să trăim frumos și să fim generoși
Cine a ajuns o dată în Grecia își dorește să se mai întoarcă acolo. Iar cei care nu au mers încă pe tărâmul vechii Elade privesc admirativ dansurile pe care grecii din Dobrogea le prezintă la diferite festivaluri. Președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța, Anton Antoniadis a precizat pentru Discover Dobrogea că în ADN-ul său este cu siguranță ceva grecesc, de aceea ține foarte mult la păstrarea tradițiilor.
”Grecii transmit prin toți porii bucuria de a trăi. Ei când vorbesc despre o persoană decedată întreabă întâi cum a trăit, pentru că asta contează cel mai mult. Este importantă buna-dispoziție, să trăiești frumos și să fii om în primul rând. De-aia când te duci la cârciumă, grecul scoate o sticlă cu apă și ți-o pune gratis pe masă sau îți oferă un desert din partea casei. Important este să te simți bine și să nu îți pară rău că i-ai trecut pragul. Sunt multe lucruri care îmi plac la greci, cam aceleași le apreciază și românii”, spune Anton Antoniadis.
Constanța, orașul adoptiv al refugiaților eleni
Prezența grecilor în Constanța este atestată încă din antichitate, ei fiind cei care au fondat Cetatea Tomis în sec. VI î.Hr. După jumătatea secolului al XIX-lea, Constanța a devenit orașul adoptiv al refugiaților greci din regiunile aflate sub dominație otomană. Președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța, Anton Antoniadis spune că grecii au fost cei care au construit prima școală în orașul de la malul mării, în anul 1865 și primul teatru, ”Elpis”, în 1898, în care în prezent funcționează Teatrul de păpuși. Înaintea celui de-al doilea război mondial, în Constanța trăiau peste 6000 de greci, iar Comunitatea elenă deținea un patrimoniu important, avea școală, teatru, biserică, spital și numeroase clădiri care acum au devenit istorice.
Stradela Vântului, granița între două mahalale
Stradela Vântului situată în zona veche a Constanței este a doua cea mai îngustă arteră din România, după Strada Sforii din Brașov. Puțini știu însă faptul că în anul 1900 acest culoar îngust despărțea cartierul grecesc de cel armenesc. Foarte fotografiată de turiști și de constănțeni în ziua de astăzi, străduța stâmtă care delimita mahalaua grecească de ce armenească, adăpostește numeroase clădiri de patrimoniu.
Casele grecești sunt frumoase, dar mai importantă este istoria lor
Reședințele grecilor bogați care au trăit în Constanța sunt și astăzi admirate și fotografiate de cei care ajung în zona Peninsulară și dau farmec centrului vechi. Casele Embiricos, Manicatide, Hrisicos – primul hotel de lux ridicat în Piața Ovidiu în anul 1900, vilele Șuțu sau Constantinidi și multe altele, toate se află acum în ruină, deși pe vremuri erau imobile cu o arhitectură deosebită.
Anton Antoniadis spune că toate casele grecești din Dobrogea sunt frumoase, însă apreciază că istoria lor este mai importantă decât arhitectura. ”Mai puțin contează casa, important este cine a locuit în acea casă și ce a făcut pentru comunitate.
Casa e făcută din cărămizi, beton, paiantă, chirpici, însă esențială este istoria ei. Mă doare faptul că multe astfel de clădiri istorice sunt în ruină, mă deranjează că nici până acum nu ni s-a retrocedat vechea Școală Greacă. Ne doare că mai sunt 10 centimetri de mal și se surpă atât Teatrul Elpis, cât și Biserica Greacă, monumente clădite din banii etnicilor greci. Ne dor foarte multe lucruri. Tot malul stă să se prăbușească, iar dacă Primăria Constanța va prelua acel teren, va trebui să îl consolideze cât mai repede”, a precizat pentru Discover Dobrogea președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța.
Familia Antoniadis, de 5 generații în Constanța
În anul 1900 erau două familii Antoniadis în Constanța, între care nu exista legătură de rudenie. Una avea magazinul care îi purta numele, situat la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu I.Ghe.Duca, iar cealaltă era a străbunicilor actualului președinte al Comunității Elene ”Elpis”. Ei au venit din Constantinopol în Dobrogea de Sud în Cadrilater, prin anul 1900. La acea vreme, Iani Karaghiozi și-a schimbat numele din Antoniadis în Mainoff, să poată scăpa din Imperiul Otoman.
Ajunsă în Dobrogea, familia și-a cumpărat 1000 de oi și a deschis mai multe fabrici de cașcaval sau cășării cu li se spunea, atât în cadrilater cât și în județul Constanța, în localitățile Engherezu și Cotul Văii. Anton Antoniadis se mândrește și cu faptul că din partea mamei sale arborele genealogic începe de la Neamul Șoimăreștilor, iar istoria familiei este foarte lungă. El spune că a fost la Sâmbăta de Jos, unde se păstrează toată arhiva familiei, documentele, medaliile și hrisoavele de când le-a dat voievodul pământ.
Casa în care au copilărit Anton Antoniadis și tatăl său încă mai există pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Revoluția din 1989 a scăpat locuința de la demolarea propusă pe vremea lui Ceaușescu, atunci când se dorea a fi ridicată o sală de sport pentru fosta Școală 25. Ambele familii Antoniadis și alți vecini din zonă se adăposteau în timpul bombardamentelor în buncărul care era construit sub magazinul care le purta numele, povestește președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța, care a aflat aceste lucruri de la bunicul său.
Ansamblul ”Elpis” păstrează tradițiile grecești
Grecii și-au păstrat tradițiile chiar și în perioada comunistă, în care nu le era permis să părăsească țara pentru a-și vizita rudele din vechea Eladă. Dansurile și obiceiurile nu le-au putut fi confiscate, iar după anul 1990 comunitatea elenă din Dobrogea s-a reactivat.
Ansamblul de dansuri grecești ”Elpis” Constanța este extrem de apreciat în orice colț de țară ar merge. Indiferent că dansează Kalamatiano, denumire care provine de la frumoasele batiste din mătase făcute în Kalamata, Tsamiko, un dans tradițional în care băieții își pot demonstra talentele acrobatice, numit după îmbrăcămintea luptătorilor din munți în timpul Războiului de Independență al Greciei sau Sirtaki, devenit cel mai cunoscut dans grecesc datorită filmului ”Zorba Grecul”, tinerii din ansamblul ”Elpis” sunt admirați și aplaudați. Ei ne transmit bucuria de a dansa și de a se bucura de viață, dar ne prezintă în același timp și costumația tradițională a grecilor, pe care o poartă cu mândrie.
Amintiri din copilărie
Mulți dintre noi tânjeam în perioada comunistă după haine și încălțăminte, altele decât găseam în magazine. Lucruri care acum ni se par banale, precum Coca-Cola, încălțăminte de firmă sau blue jeans, erau doar vise frumoase și le puteam admira doar la turiștii care ajungeau pe litoral. Traian Antoniadis povestește că a găsit prin anii 70 o revistă grecească prin casă, în care a văzut tot felul de obiecte vestimentare și încălțăminte sport. Atunci s-a decis să le scrie în engleză reprezentanților magazinelor care aveau trecută adresa în acea broșură. I-a impresionat și cu faptul că provine dintr-o familie de greci stabilită în România, astfel că nu mică i-a fost mirarea când a aflat după o lună, că i-a ajuns acasă prin poștă o pereche de adidași Puma. ”Când am ajuns acasă m-a luat tata la încins și mi-a dat un pantof în cap, că nu-l uit nici acum. Era speriat că miliția era cu ochii pe noi ca pe butelie, așa cum se întâmpla cu toți cei care primeau ceva din străinătate. Habar n-aveți ce mult am iubit acei adidași. După vreo trei ani în care i-am purtat intens, m-am dus pe stabilopozii de la Poarta 1 să pescuiesc stavride. Fiind prea cald afară, m-am descălțat și din greșeală i-am atins, astfel că unul mi-a căzut în apă și acolo a rămas. Parcă mi s-a rupt ceva din suflet, îi purtasem câțiva ani buni. Asta este o amintire extraordinară din vremea comunismului”, spune Anton Antoniadis, mândru că i-a convins pe greci să îi trimită acea pereche de încălțăminte sport.
Românii cu sânge grecesc din Comunitatea Elenă ”Elpis”
Noi trăim de 5 generații în Constanța, dar eu nu spun că sunt grec, ci că sunt român, precizează președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța. ”Că am în suflet ceva pentru greci, asta este altă poveste. Comunitatea Elenă Elpis Constanța are o particularitate, nu primește greci în comunitate.
Nu are membri în comunitate care sunt greci. În statutul comunității scrie că nu se primesc greci, ci români cu sânge grecesc. În prezent, sunt peste 1600 de membri titulari în cadrul comunității și cam 1200 de membri simpatizanți”, afirmă președintele comunității. El spune că îi plăceau constănțenii din anii 60-70, când toți erau cu zâmbetul pe buze și cu spatele drept. ”Acum, dacă ne uităm pe stradă o vedem pe doamna aceea cu pălărie albă care merge cu capul în jos. Uitați-vă pe fața ei, numai fericire nu se citește pe chip. Lumea a uitat să se bucure de viață”, observă cu regret Anton Antoniadis.
Chiar dacă în Dobrogea nu cresc măslini și portocali, marea nu este turcoaz precum Mediterana și dansurile noastre sunt diferite de cele grecești, nimic nu ne poate opri să descoperim mici bucurii care să ne aducă zâmbetul pe buze și să ne determine să trăim viața frumos, așa cum grecii știu să o facă de mii de ani pe meleagurile noastre.
0 Comentarii