După 11 ani de absență, Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” revine în atenția publicului autohton cu o ediție jubiliară, care va marca împlinirea a 60 de ani de la lansare. Iubitorii muzicii ușoare românești sunt așteptați, în zilele de 25, 26 și 27 august 2023, ora 19:00, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, la evenimentul aniversar organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța.
Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamamaia”, un eveniment așteptat de 11 ani
Organizatorii și-au propus să reînvie și să continue tradiția acestui festival emblematic pentru scena muzicii românești, reunind, în cele trei zile ale evenimentului, voci inconfundabile, care au încântat generații întregi de români. Șlagăre de neuitat și artiști consacrați, alături de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară „Mamaia”, dirijată de Daniel Jinga, recitaluri și multe momente surpriză fac parte din programul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia”– ediție aniversară 60 de ani.
„Pentru noi, reprezentanții Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” nu este un simplu eveniment cultural, un eveniment menit să umple programul verii, ci este un bun patrimonial național și ne bucurăm că facem parte din echipa organizatoare. Am tot fost întrebată dacă este un festival greu, dar eu consider, mai degrabă, că este un festival cu greutate, care ne onorează și ne fascinează, în același timp, pentru că, din privitori, ne-a transformat în actanți, în creatori de frumos. Iată că, după 60 de ediții, prin aportul anului 2023, întregim acest puzzle istoric numit Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”. Totodată, mulțumim partenerilor noștri, Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, fără de care nu ar fi fost posibilă revenirea și organizarea în bune condiții a acestui mare eveniment’’, a declarat directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Ștefania-Laura Abibula-Stroe.
Festivalul va atrage turiștii în Mamaia, în acest ultim weekend al lunii august
„Având în vedere că este o ediție aniversară, putem spune că Festivalul de la Mamaia are o «vârstă importantă». Ne bucurăm că se reia după 11 ani în Piațeta Perla, lângă celebrul Teatru de Vară, care, în următorii ani, dacă nu la anul, va fi renovat și redat circuitului artistic. În momentul de față, Festivalul de Muzică Ușoară „Mamaia” este un simbol al stațiunii. Este important că vor veni artiști care i-au încântat și în trecut, pe localnici și pe turiști, cu melodiile lor, dar și artiști care lansează. Putem spune despre festival că este un lucru foarte bun pentru stațiune, un eveniment care va atrage turiștii. Festivalul se fixează deja ca un brand artistic al stațiunii Mamaia și sperăm ca, peste câteva decenii să îi sărbătorim centenarul”, a declarat pentru Discover Dobrogea, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, George Măndilă.
Programul artistic al Festivalului Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia’’ – ediție aniversară 60 de ani
25.08.2023
Carmen Trandafir
Călin Geambașu
Xenti Runceanu & Andreea Runceanu
K1
Alexandra Ungureanu
Narcisa Suciu
Florentina Ciună
Romanița Duminică
Recitaluri
Direcția 5
Holograf
26.08.2023
Gabriel Cotabiță
Corina Chiriac
Aurelian Temișan
Dani Ionescu
Anca Florescu
Jazzy Jo
Anca Țurcașiu
Recitaluri
Proconsul
Cargo
27.08.2023
Miki ex-Kpital
Silvia Dumitrescu
Cristina Vasiu
Călin Goia
Sergiu Cioiu
Gabriela Atanasov
Betty Iordăchescu
Hara
Vlad Nicolici
Recitaluri
Voltaj
Loredana & Banda Agurida
Prezentatorii ediției aniversare a evenimentului sunt Liana Stanciu, Aurelian Temișan și Corina Chiriac.
Biletele pentru festival se pot achiziționa, în continuare, de pe platforma de vânzare a biletelor în sistem online https://festivalmamaia.cinemagia.ro și casierie, de la sediul Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” (Bulevardul Ferdinand nr. 56).
Program casierie: – 22 august -24 august: 13:00-20:00;
– 25 august -27 august: 12:00-18:00.
Tarifele biletelor sunt următoarele:
Bilet întreg: 28 lei/zi;
Bilet copii/elevi/studenți: 7 lei;
Bilet pentru o zi pensionari: 14 lei.
Nu se emit abonamente pe durata celor trei zile de festival.
Pentru orice nelămurire, vă rugăm să urmăriți site-ul www.cctb.ro, www.centruljeanconstantin.ro, aplicația mobilă CulTur Up, precum și paginile de socializare Facebook, pentru modificări în timp real https://www.facebook.com/CentrulCulturalJudeteanConstantaTeodorTBurada https://www.facebook.com/CMEPTJC
0 Comentarii