Expoziția „Virgil Nicolau – fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va fi organizată de M.I.N.A.C., la Biblioteca Județeană Constanța

ianuarie 21, 2025

expozitia-virgil-nicolau-fotograful-constantei-si-mamaiei-de-altadata-muzeul-de-istorie-constanta

Aflată în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, colecția de clișee pe sticlă păstrate de la Semicentenarul Unirii Dobrogei (1928), realizată de fotograful local Virgil Nicolau, reprezintă o importantă mărturie a istoriei locale.

Pentru valorificarea expozițională a acesteia, în beneficiul publicului iubitor de istorie și frumos, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „I.N.Roman” Constanța, vă invită joi, 23 ianuarie 2025, ora 15.00 la vernisajul Expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată”.

„Demersul nostru curatorial reunește fotografii scanate după negativele pe plăci de sticlă realizate de Virgil Nicolau în perioada 1925-1960, în Constanța și Mamaia, precum și o serie de documente și obiecte personale puse la dispoziție, cu generozitate, de familia Nicolau.

Arta fotografiei, aflată în perioada interbelică în faza sa timpurie de dezvoltare, s-a bucurat la Constanța de experiența și pasiunea unui fotograf dedicat, Virgil Nicolau, care a reușit în decursul a trei decenii de activitate, să imortalizeze pe sticlă zeci de imagini cu clădiri, monumente, oameni și peisaje din întreaga provincie dobrogeană.

Aproape de sufletul nostru sunt însă imaginile care înfățișează clădirile din Constanța și Mamaia, ce suprind farmecul epocii lor și rămân o dovadă perenă a istoriei și identității noastre comunitare.

Așadar, vă invităm să vizionați expoziția închinată Constanței și Mamaiei de altădată, văzute prin fotografiile lui Virgil Nicolau, pe care putem să-l considerăm, pe bună dreptate, un fotoreporter de teren al timpurilor sale.

Expoziția „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” poate fi vizionată în perioada 23 ianuarie – 31 martie 2025, la sediul Bibliotecii Județene „I.N.Roman” Constanța, parter, holul central”, ne informează reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

[et_social_follow icon_style="slide" icon_shape="rounded" icons_location="left" col_number="auto" counts="true" counts_num="0" outer_color="dark" network_names="true"]

Te-ar mai putea tenta și…

Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța

Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța

Pentru executarea unor conectări a rețelelor nou edificate la sistemul centralizat de apă, de pe Bd. Tomis, din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile marți – 21 aprilie 2026, în intervalul orar 08.00 - 18.00. „Vor fi afectați de lipsa...

Mamaia 120 de ani: astăzi se lansează campania aniversară

Mamaia 120 de ani: astăzi se lansează campania aniversară

Astăzi, 15 Aprilie 2026, Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța lansează oficial campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”, un demers amplu, cu vizibilitate națională, construit în jurul unei idei simple și puternice:...