• INP

    Institutul Național al Patrimoniului lansează volumul „Gustul Dobrogei/Taste of Dobruja”, la Constanța

    Volumul „Gustul Dobrogei/Taste of Dobruja”, va fi lansat mar’i, 16 decembrie 2025, de la ora 12.00, de către Institutul Național al Patrimoniului (INP), Direcția Programe, la Muzeul de Artă Populară Constanța. Cartea face parte din proiectul „Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Volumul aduce î...

    Încep înscrierile pentru Școala de Vară de la Hârșova, ediția a treia

    Școala de Vară de la Hârșova se adresează elevilor, studenţilor şi tinerilor cu activitate în domenii precum istorie, arheologie, patrimoniu cultural, antropologie, natură, dar şi pasionaţilor de cultură şi iubitorilor de patrimoniu cultural și natural. Obiectivul general al Școlii de vară este cunoașterea monumentelor istorice și naturale ale Hârșovei, prezentarea tehnicilor d...

    INP a deschis, oficial, RO-B@lneo Heritage, Școala de Vară de la Eforie Sud

    Școala de Vară RO-B@lneo Heritage, de la Eforie Sud, desfășurată la Grădina Cinemascop, a început astăzi. Până pe 30 august, organizatorii vor promova patrimoniul balnear de pe litoral. Deschiderea oficială a Școlii de Vară de la Eforie Sud, a fost susținută de către directorul Daniela Mihai, de la Direcția Programe, Proiecte și Metodologii. Aceasta i-a introdus pe participanți ...

    Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute

    Constanța multietnică este o lucrare care promovează obiectivele arhitecturale care aparțin comunităților etnice din orașul de la malul mării: greacă, evreiască, armeană, turco-tătară și bulgară. Acestea sunt situate în general în zona Peninsulară a Constanței și au fost construite de la mijlocul sec. al XIX-lea, până la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Volumu...

    Muzeul de Sculptură Ion Jalea, gazda unei expoziții foto cu arhitectura balneară de pe litoral

    Expoziția de fotografie documentară ” Boemă și loisir! Patrimoniul balnear și de vilegiatură din zona litoralului Mării Negre” poate fi văzută începând de astăzi, la Muzeul de Sculptură Ion Jalea din Constanța. Expoziție foto-documentară, la Muzeul de Sculptură Ion Jalea Expoziţia foto-documentară prezintă evoluţia celor mai importante monumente de arhitectură balneară ...

    Boemă și Loisir! Patrimoniul Balnear și de Vilegiatură din zona litoralului Mării Negre

    ”Boemă și Loisir! Patrimoniul Balnear și de Vilegiatură din zona litoralului Mării Negre” se intitulează un proiect organizat de Institutul Național al Patrimoniului. Scopul proiectului este de a conștientiza valoarea patrimoniului balnear și de vilegiatură din perioada antebelică și interbelică, dar și de a conserva și proteja clădirile istorice aflate în stațiunile de pe li...