fbpx
omd-mamaia-constanta
omd-mamaia-constanta
Electrificarea rețelei feroviare în Dobrogea s-a făcut după mai bine de 100 de ani de la construirea prime căi ferate

mai 11, 2023

electrificarea-retelei-feroviare-in-dobrogea-s-a-facut-dupa-mai-bine-de-100-de-ani-de-la-realizarea-primelor-tronsoane-de-cale-ferata

Electrificarea rețelei feroviare în Dobrogea s-a făcut abia după 117 ani de la construirea primei căi ferate în regiune, astfel că, din anul 1977 s-a putut circula, pe anumite tronsoane, cu locomotive electrice. Primul tronson de cale ferată, cu o lungime de 64 de kilometri, a fost construit în Dobrogea în anul 1860, în perioada Imperiului Otoman, de către compania engleză „Danube and Black Sea Railway Company Limited”, între Cernavodă și Constanța, înainte ca Dobrogea să fie cedată României.

Electrificarea rețelei feroviare în Dobrogea a început în anul 1977

Primul proiect de electrificare din România a fost propus în anul 1913, pentru linia București-Ploiești-Brașov, dar s-a amânat, deoarece a început Primul Război Mondial.

Alte planuri privind electrificarea căii ferate au apărut în perioada interbelică, dar nici acestea nu au fost realizate, din cauza izbucnirii marii crize economice mondiale, care a afectat și România.

S-a încercat reglementarea, pe plan național, a acțiunilor de electrificare a căilor ferate din România, prin acțiuni successive, în anii 1929 și 1934. În septembrie 1942, Direcția Generală a CFR a înființat Departamentul Electrificării, condus de inginerul Dimitrie Leonida.

Electrificarea căilor ferate românești a debutat în decembrie 1960, când maistrul Liviu Vintilă a montat, în stația Predeal, primul stâlp de electrificare la calea ferată. Lucrările pe tronsonul Brașov-Predeal, au fost finalizate în august 1963. A urmat linia Brașov-Ploiești-București, iar între anii 1970-1989 s-a urmărit electrificarea liniilor cu rampe mari, din zonele montane și a celor cu trafic intens.

Electrificarea a fost precedată de numeroase lucrări pentru adaptarea și sistematizarea construcțiilor și dotărilor feroviare, respectiv consolidarea podurilor și a terasamentelor, modificarea tipului de șină, sistematizarea stațiilor și traijelor, centralizarea electrodinamică a macazurilor și testarea locomotivelor electrice.

Electrificarea rețelei feroviare în Dobrogea a fost realizată în mai 1977, pe rutele Cernavodă Pod-Palas-Constanța, Palas-Constanța Port și Constanța Ramificația 1-Constanța Mărfuri.

Ulterior, în anul 1984 a fost electrificată și linia Constanța – Agigea Ecluză, precum și liniile de racordaj Constanța Port – Constanța Ramificația 3 – Palas, Constanța Ram.3 – Constanța Ram.2, Constanța Ram.3- Constanța Ram. Vii.

Pe 21 noiembrie 1987, odată cu inaugurarea noilor poduri peste Dunăre de la Fetești-Cernavodă, erau electrificate și liniile de racordaj Fetești-Ramificație Borcea și Dunărea Ram.2 – Cernavodă Pod.

Printre avantajele electrificării căilor ferate se numără: reducerea consumului de combustibil fosil și a poluării, creșterea tonajului și a vitezei trenurilor, dar și îmbunătățirea confortului călătorilor, prin folosirea încălzirii electrice a vagoanelor.

Electrificarea căii ferate Constanța-Mangalia se află în consultare publică

Deși linia ferată Constanța-Mangalia este importantă pentru turismul de pe litoralul românesc, aceasta nu a fost elecrificată, astfel că, pentru electrificarea rețelei feroviare în Dobrogea ar fi un pas înainte. Tocmai de aceea, tronsonul feroviar spre sudul litoralului va fi următorul proiect de modernizare și electrificare din Dobrogea.

În prezent, raportul privind impactul asupra mediului și studiul de evaluare adecvată pentru proiectul ”Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța-Mangalia”, propus a fi amplasat în extravilan și intravilan, în județul Constanța, în localitățile: Constanța, Agigea, Eforie, Techirghiol, Tuzla, Costinești, 23 August și Mangalia, se află în consultare publică și urmează ca Agenția pentru Protecția Mediului Constanța să decidă dacă va emite sau va respinge acordul de mediu.

Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare adecvată, va avea loc la sediul CNCF ”CFR” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța, în data de 22.05.2023, se precizează într-un comunicat de presă transmis de CFR Infrastructură Constanța.

 

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

Te-ar mai putea tenta și…

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord. Plaje naturale, largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă variată de restaurante, toate organizate...

Pin It on Pinterest