Dublă lansare de carte – Vartan Arachelian, la Constanța

decembrie 21, 2024

Dublă lansare de carte - Vartan Arachelian Uniunea Armenilor din Romania Sucursala Constanta

Uniunea Armenilor din România – Sucursala Constanța a organizat, în urmă cu o săptămână, o dublă lansare a volumelor publicate de scriitorul Vartan Arachelian: „Cutia Pandorei, Chestiunea armeană în arhivele diplomatice românești” și „Cadran-Blogul lui Vartan”.

La eveniment au fost prezenți președintele Uniunii Armenilor din România -sucursala Constanța – Liviu Merdinian, prozatorul Ovidiu Dunăreanu – redactor șef al Revistei de cultură Ex Ponto, președinte al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, ziarista Aurelia Lăpusan – scriitoare, doctor universitar conferențiar, jurnalistul Traian Brătianu – scriitor, redactor șef al Revistei de cultură „Metafora”, scriitorul Taner Murat – poet, traducător, fondator al Asociației multiculturale „Anticus”, Mihnea Hagiu – vicepreședinte al Comunității Elene Elpis, teatrologul Anaid Tavitian – fost consultant artistic al Teatrului de Stat Constanța, Mariana Păvăloiu – istoric, scriitoarea Arsaluis Sarchisian-Gurău, precum și numeroși invitați și membri ai comunității armene din Constanța.

Vartan Arachelian s-a născut pe data de 21 octombrie 1936 la Constanța, este jurnalist și scriitor român de etnie armeană. În clasele primare a studiat la Școala Generală nr. 5 și apoi a continuat Școala Medie Tehnică de Lucrări Hidraulice, pe care a absolvit-o în anul 1954. A urmat studii superioare la Facultatea de Limbă și Literatură Română, Universitatea din București. După absolvirea facultății a intrat în câmpul muncii ca tehnician de constructii în porturile Cernavodă și Constanța, înainte de a deveni jurnalist independent.

Între 1965 – 1970 a lucrat ca redactor la „Scânteia Tineretului”. În anul 1970 a devenit șef de secție, realizator de emisiuni la Televiziunea Română și director la TVR Internațional și revista „Z” (Revista ziariștilor români).

Vartan Arachelian a debutat cu schițe în ziarul „Dobrogea Nouă”, în 1955. Este realizator de programe pentru radio și televiziune, autor de anchete și reportaje, bine-cunoscut prin emisiunile de la TVR încă dinainte de 1990. După 1990 a fost directorul primului post independent de televiziune din România, SOTI. În 1991 i s-a acordat premiul APTR („Asociația Profesionistilor de Televiziune din România”) secțiunea nterviu, pentru dialogul cu Petre Țuțea din cadrul emisiunii „Cuvântul care zidește“, iar în 1993 premiul APTR pentru anchetă TV.

Este scenarist și regizor de film documentar („Oamenii mării”, „Oglinzile orașului”, „Cuvântul care zidește”, „Frica și adevărul – Dosarul Căciulati). A publicat mai multe cărți, dintre care menționam: „Cum învățam să trăim (1977), „Toamna pătimirii noastre” (1980, 2006), „Duminica după Infern” (1983, 2006), „Ediție specială” (1990), „Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian” (1992, 1996, 2014), „Față în față cu Petre Roman” (1996), „În fața dumneavoastră. Revoluția și personajele sale” (1998), „Noaptea bastarzilor (2000, 2003)”, „Siruni – Odiseea unui proscris (2012)”, „Numele și Umbra” (2012),” Istoria și fantomele sale”. „Chestiunea armeană” în arhivele diplomatice românești (2014). La Editura Polirom a mai publicat Tranziția. Primii 25 de ani (2014; în colaborare cu doamna Alina Mungiu-Pippidi).

Cuvântul de deschidere și bun-venit adresat participanților la eveniment i-a revenit președintelui Uniunii Armenilor din România – Sucursala Constanța – Liviu Merdinian: „Domnul Vartan Arachelian este o personalitate extinsă. Este cunoscut nu doar de armeni, ci și de români. Comunitatea armeană trăiește prin cultură”.

Volumul lansat „Cutia pandorei. Chestiunea armeană în arhivele diplomatice românești” a fost tipărit la editura „Vremea” din București în 2024 și se bazează pe o minuțioasă muncă de cercetare a publicistului Vartan Arachelian.

Această carte își propune să atragă atenția publicului asupra uneia dintre marile drame ale secolului XX, trăită de poporul armean. Volumul a fost prezentat de prof. Alis Simion –Măgărdician: „Despre cartea «Cutia Pandorei. Chestiunea armeană în arhivele diplomatice românești» se spune că este structurată pe capitole sugestive. Nu este o ficțiune, ci este o realitate. Este o carte care m-a impresionat, mi-a plăcut și o să placă și cititorilor interesați de istoria poporului armean”.

Al doilea volum, „Cadran-Blogul lui Vartan”, apărut la editura RAO din Bucuresti în 2024, a fost prezentat de Azaduhi Benlian „Este o carte despre o rubrică pe care Vartan Arachelian o avea la Scânteia Tineretului. Acest cadran-blog nu se citește ca o carte de beletristică. Fiecare frază trebuie înțeleasă. Am rămas impresionată de verticalitatea pe care o avea la doar 30 de ani”.

După prezentarea celor două volume scrise de domnul Vartan Arachelian, prof. Arsaluis Sarchisian-Gurău a recitat o strofă în limba armeană și română din balada populară armeană „Der Zor” despre suferinţele deportaţilor armeni din Imperiul Otoman în pustiurile arabe ale Deir-er-Zorului (baladă tradusă în armeană de Garabet Pilibosian, bunicul scriitoarei Arsaluis).

 În încheiere Vartan Arachelian a mulțumit organizatorilor pentru invitația primită în Constanta multietnică și multiculturală unde toate minoritățile trăiesc ca într-o mare familie în deplină armonie și înțelegere. Despre primul volum prezentat a menționat: „Este o carte despre suferințele armenilor și un fel de mustrare a părinților. Am scris cartea pentru a acoperi un gol lăsat de părinții noștri. Întotdeauna mi-a plăcut să mă întorc la Constanța pentru că aici sunt rudele mele”.

Evenimentul s-a încheiat cu o frumoasă sesiune de autografe pentru participanți – a precizat pentru Discover Dobrogea, președintele Uniunii Armenilor din România Sucursala Constanța, Liviu Merdinian.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne

[et_social_follow icon_style="slide" icon_shape="rounded" icons_location="left" col_number="auto" counts="true" counts_num="0" outer_color="dark" network_names="true"]

Te-ar mai putea tenta și…

Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța, miercuri, 22 aprilie 2026

Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța

Pentru executarea unor conectări a rețelelor nou edificate la sistemul centralizat de apă, de pe Bd. Tomis, din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile marți – 21 aprilie 2026, în intervalul orar 08.00 - 18.00. „Vor fi afectați de lipsa...